Cine sunt eu?



November 15th, 2009 by Diana Coman

Cum te definești?Vorbeam în alt post despre importanța de a nu ne defini prin apartenența la grupuri. Florin spunea atunci că totuși i se pare grea misiunea și se întreba cum mi-aș da eu o astfel de definiție. Postul acesta e un răspuns. M-ar bucura mult să aud și definițiile voastre. Așadar, voi cum vă definiți?

Cine sunt eu?

Sunt mai degrabă observatoare decât protagonistă. Din lumina reflectoarelor toată lumea din jur pare în umbră și lucrurile rămân neștiute. De aceea mă regăsesc mai adesea la margine, de unde se vede mai bine și se poate judeca în liniște. Dacă e nevoie însă, nu mă sperie centrul, dar mi se pare întotdeauna o poziție temporară, de necesitate și odată urgența rezolvată prefer să revin în liniștea informativă a umbrei.

Sunt toate amintirile pe care le am, toate învățămintele pe care le-am tras din greșeli, din succese și din observații. Sunt modul în care acționez, ceea ce consider esențial: a fi întotdeauna în deplin acord cu propriile fapte.

Sunt cea care nu poate doar socializa. Nu pot privi pe cineva fără interes, nu pot face conversație, nu pot acorda atenție doar la un nivel de suprafață. De aceea petrecerile cu mulți invitați mă obosesc: investesc prea mult în fiecare nouă cunoștință.

Sunt sociabilă, dar cu intermitențe. Am nevoie de singurătate ca de un refugiu, ca de o oază unde mă pot regăsi, ma pot cumpăni, mă pot reinventa pentru a reveni apoi în lume. De aceea singurătatea e apăsătoare doar într-o mulțime de oameni nepăsători, cu ochii goi, sau care nu-ți întorc privirea niciodată.

Sunt cea pentru care cuvintele poartă întotdeauna un înțeles. Fiecare cuvânt auzit sau spus poartă cu sine semnificații pe care le percep concrete. Nu pot asculta fără să încerc să înțeleg, nu pot vorbi fără să vreau să spun ceva, fără să cred sau explorez ceea ce spun. Ascult prea des cu intensitate și uneori îmi cumpănesc cuvintele prea mult. Dar nu stăpânesc arta cuvintelor atât de mult pe cât aș vrea și uneori comunicarea e distorsionată.

Sunt dependentă de lectură. Din experiența de până acum, rezist maxim 4 luni fără o carte. Cu cât prelungesc mai mult abstinența, cu atât am nevoie de o supradoză mai mare la urmă.

Desigur că aparținem sau suntem percepuți oricum ca făcând parte din anumite grupuri, dar important e în ce măsură folosim sau nu noțiunea grupului pentru a răspunde când ni se pune pe neașteptate întrebarea: cine ești tu? Dacă răspundem cu un cuvânt reprezentând un grup, dăm dintr-o dată putere grupului de a ne schimba definiția, de a ne putea face practic să nu mai corespundem cu propria noastră definiție despre sine. Cumplită putere....

Comments feed: RSS 2.0

20 Responses to “Cine sunt eu?”

  1. Mica says:

    In pauza mea de masa ma "hranesc"cu bloguri si pot spune ca citesc destul de multe,dar,de mult nu am mai citit un post atat de frumos!
    Si asta poate pentru ca ma regasesc mult in descrierea ta.
    Da si eu sunt dependenta de lectura,acum citesc Livius Ciocarlie - "CU DINTII DE LANA - Jurnal 1978-1983"
    Este o lectura incantatoare,de amintiri,amintiri...

  2. Diana says:

    @Mica Mă bucur mult de tot că au avut cuvintele ecou și mulțumesc frumos :)
    N-am citit încă nimic de Livius Ciocârlie (spre rușinea mea), dar sper să ajung să repar asta cât de curând. Din păcate timpul nu se dilată pe cât aș vrea eu ca să încapă în el mai curând toate cărțile care așteaptă lectura. Acum citesc "Generațiile iernii" de Vasili Aksionov și parcă nu mă îndur să mă grăbesc de teamă să nu pierd vreo nuanță, vreun fir din lumea atât de vie pe care o cuprinde.

  3. Am citit postarea chiar dupa ce ai scris-o si, pe fuga fiind, am amanat comentariul un pic.
    Mi se pare ca semanam destul de bine. :-) M-am regasit intr+o proportie destul de mare in text.
    Cred ca a iesit o descriere cat se poate de independenta de orice fel de grupuri. :-) Nu ca ar fi rea definirea printr-un grup. Nici nu ar trebuie ca grupurile sa aiba puterea despre care vorbeai, insa cum nu este o lume ideala, o de preferat autodefinirea fara grupuri. Mi-a placut!

    Apropo, de ce nu mai scrii pe voxpublica? :-(

  4. Diana says:

    @Florin Mă bucur că nu sunt chiar atât de singulară pe cât am prea des impresia :) Pentru mine cel mai aproape de a te defini pe blog ai fost când ai spus odată că nu poți să nu iubești oamenii (sper că îmi aduc bine aminte). Ce zici, nu te definește binișor? :)

    Tot încerc să revin pe Voxpublica, dar nu-mi iese deocamdată cam nimic care să mi se pare că merită :( Și timpul ăsta nu prea se dilată nici el, dar cred că oricum am intrat și eu în niște...colțuri de scriitură de unde nu prea reușesc să ies. Dar întrebarea ta prinde bine, îmi dă un pic de ghiont de care e mare nevoie la mine...

  5. Da, am zis chestia aia despre mine. Aici: http://florinpuscas.ro/2009/07/16/accident-in-rai/
    De multe ori insa mi se pare ca ii urasc. Dar cand stau fata in fata cu un om oricat de antipatic mi-ar fi, ma cuprinde asa... o simpatie si compasiune. :-)

    Cam nasoale "colturile" astea. Poate incerci sa povestesti ceva. O intamplare cu un substrat. La mine cel putin, daca imi sufar de un blocaj, e de ajuns sa imi reuseasca o scriitura ca sa imi dau drumul. :-)
    Spor!

  6. kokofifi says:

    ba eu cred ca stapânesti arta cuvintelor chiar foarte bine, admirabil. ma bucur ca ti-am descoperit blogul, o placere de rasfoit!

  7. Diana says:

    Multumsc frumos kokofifi :) Si te mai astept pe aici, bineinteles.

  8. Eu Nu Sunt! says:

    Eu nu sunt, mi se pare cel mai aproape de adevar raspuns la intrebarea Cine sunt eu!

    Semnat:

    Eu nu sunt!

    Sau altfel spus!

    Sunt Nimic!

  9. Eu nu sunt! says:

    Pentru ca m am grabit sa raspund la aceasta intrebare , revin aici si adaug:

    Eu nu sunt, in schimb pot spune despre tine Diana, ca esti fascinanta!

    Am descoperit blogul tau cand citeam trilema, si datorita faptului ca sunt intrigat de cine a fost Mircea Popescu, citindu i blogul, te am descoperit pe tine!

    Cand iti citesc scriitura, ma simt atat de mic si nestiutor, si in acelas timp ma bucur enorm, ca te-am descoperit!

    Sa exprim prin cuvinte multumirea, ar fi in zadar, din simplul motiv ca nu mi gasesc cuvintele potrivite, si chiar de le as gasii ar fi prea putine! Mereu as mai avea ceva de adaugat!

    Cine esti nu stiu, si sunt limitat in a afla, prin simplu fapt ca stiu aproape nimic!

    Dar pot sa iti sincer multumesc! Pentru ca existi si pentru ca citindu ti blogul invat, si descopar atat de multe lucruri noi!

    Esti Geniala!

    Doamne ajuta!

    Iti multumesc!

  10. Diana Coman says:

    Ei, sa nu exageram, zic. Da' multumesc pentru apreciere si mai ales pentru ca-i exprimata asa, in clar, in tot cazul. Si daca-ti pare ca "e nimic" pasul asta, uite cu exemple ca pare multora tare greu pana la imposibil de zis ceva, chiar orice-ar fi. Asa si creste pana la urma mereu si pentru toata lumea in tot timpul si acel "cine sunt" - actiune cu actiune si interactiune cu interactiune, cum altfel.

    Bun venit, deci si ...indrazneste, zic, ca nu-i nimic valoros de pierdut.

  11. Eu nu sunt! says:
    -----BEGIN PGP MESSAGE-----

    hQIMA3U2qif5BrDFAQ//Ti3b3yx9P3vQheDVVjBlvSHfXB6YQHWu+bFY3ZuSJYd2
    w+fHZ8LtPTLeKSDFdhtrLduQNRvYAJ8t2u9uRYLgtg7qMKdC9y+tCWk3qVrHgyCO
    qzCL8wPb0RUL+06HkyPaas9zC3Ik+8gJgF3P7iks2lfRPiyaFiD2wN+Bx870m2zU
    VpyPgQGrhHjng9TdbMk3QXLcDea8SR77F9hxCnudNK/2jSYhoiLqzMtDBxqxpM4d
    5/USiKS7N74ceNDw+fzmI8Q0qkO0lsr950c/MQYBkTKECCmiNSp6vDAa3O9BtukQ
    l/HdRAsG8+GDXqTZJMXSOyN/mTXnZZ31M0CYhNrshhTfIh7RNf6S4hl29oC6I9fG
    p4dhK0jFzUKD9PReLQNQix/6BkHwiBVkBZjwtf4ngDmrkq30DkkzUZzGc9kDmZty
    kFsyLkNbnfoRVd0nKMbE1N4BaCZ89ZDIpxAzTPcKIAxu/sDshiqmR2ET48i2owKn
    dX5U2yrl+ekXgIJK31FLzlodu/E34Kdi0XVKFNHeC4CVT8KOWD0mFpnFhen/APjI
    61xJNDkwllsieFMsV3jVqYlkpTQStTe5GKjqwhE7l66o7aXxYf0S/SFY3W7Hg29A
    0XtLrCBJY/gx9JVsqQuup8fgaZv0l1cYDxDFYt8Yt9/csuyHvqZvJa+/B1r0QFPS
    6QF0eeFBfd+IS992X5TV9nbeOqkEA4tPYpYD6793lOI/B4rKboy9gFvr+8uhqRIS
    0SF2+3u9n5V6Of/8fSl+yMXd8ziOzmv+ZFKsvud3mcojq6ICOM+ni21B6iW9OBhO
    2aP8qPBGScsNLRsNB1ASUaJiQY0527WYE4QQeN9/nNjorfYRvD1HgshGBkY9B8Da
    TpUDCn1IzIBg8WKNr06cuyfCNqQYOK/Cu+TRp/FQstEpJdPrWJAuUHQuo+mrft8/
    73a1OUUC0QplfscQm5C383gwygJZobkxDxjMEu04b/5/ueNR2FCSJbkkufgXIOA4
    INWKkBO7Q7Spq0qfMLZdSu9eZmKY2oC4IkDArf41F+caArDVSEj5hFwlyqOC2ScH
    BQKnQ9IVgyisQaDMGg0XwkaGd9pAj8TPOamArWMGlVFxvgqNyhPt8W0RiO3gdIa0
    CHUjlkDCy6iRFonOOGlMeYZLD2mFP7tWkiBJ7Wa59Y/oqwnBURKWbcsg/8ZlG250
    /nKPignY024jxgakqaH+NKA61SBAXJlAo17bAe9EL2Rb6p9huuDlLZGxLbY0ayfo
    iOtJa5qoRIkcnAEGBKOpeEKtYqWR93ATLxdxGW4UhTxefdv+FHcZsl0OipGuXS+s
    5vQhEoestufhQJ6rrAN7JrnSiZDtAcm5DKEGHABH2kOTwK/ICdSCpeK7G1LB0UEn
    MyebbzW8Q4DvZ2m65iFQ1tvgIeD2WLcszXocjoBoSX2CSoa1peYBKXKMjC4+57so
    HRtRnlzJiBjXC0UPAgNzS43+i6K1AcJF9wC33xIeeCqPROivXexRDsux/5Ni1t4y
    GCUCxfC3jAH7+c4bxLEqaOoZPDrhLfoEuITFNoKkjjh0rtPsclpsH7LqgPSuPd0Z
    WRKSCy4D4J0BICKc4vTTBKJ6Kp+oLAQSL5X7GwozuBejdV6smO7nPV2WpMfmeiYH
    pWh7Gip6mLbOWBURckEcp4gONYFSqYAI5FqZusOmm0iRqs05mAki4KIGHG8WTH4Q
    aHc0Ipbc/7dSkVfYx0k8AE3NNqge8Bn/caBTrCjuKsHEvl0HBjBqAjP4tTRmuyCH
    155Qp7W4MCCagzE7qfUItO8aIl/OqwnySfcOrn2MmhqwvPOTgG5y9X/O0QbZsy73
    4hwLGh8tSHjYzHNtORARMMaR
    =rjsA
    -----END PGP MESSAGE-----
  12. Diana Coman says:

    Fa-mi o placere si creeaza-ti o cheie noua care *nu* expira, vezi pe-acolo ca trebuie sa ai optiunea orice folosesti. Nu de alta da' e si pacat asa sa pornesti din start cu ideea ca 2 ani e ori timp lung ori cat dureaza o identitate fie ea si din asta online. Si apoi tine cheia aia de preferat pe ceva mediu offline mai degraba dar in tot cazul, n-o pierde nicicum.

    Nu-i nevoie sa retrimiti mesajul de mai sus ca ala n-are treaba cu cheia ta ci doar cu a mea si l-am primit dar pentru un raspuns, daca-l vrei, atat. Si mai bine inca daca e, zi-mi totusi acolo in gpg daca altfel nu se poace, de ce-i asa important atata secret pe tema? Uite aici ca-s cu numele meu intreg, inca si istoricul de toate felurile, din 2009 cel putin si e doar cu castig in fapt, oricat ar parea initial taman pe invers. Da' ia-o catinel daca e, nu-i graba, numai nu te opri.

  13. Eu nu sunt! says:
    -----BEGIN PGP PUBLIC KEY BLOCK-----

    mQENBGNrz9cBCADl/1wV6s07s/rpFqKObEiQgmyx8uFJ5VHIN15AEk0YgjBhrgU3
    WfHzj9HTusfVpcSUX9V3vhQA3SoGFaW6jkYzAMwjJ+mZD8pHYPb6OYFSSxi3Iddq
    7EHDaRoeJHU1+AfiBqChXXJQtPR5D9j3lUT/Lb5xQd4ETDdD3eigii54oWhFeqsy
    rCDyBwr2vprX4rVHGDAd+qs2D3JXRJ+a3bAoh3J9klfzKmEO91dyhV+p6pJlZbWL
    YaZcw9yc6NRNIWKBoIcFcPX3C2OudBeSWdHCP2+UwDP5ktXGzWwOFnQMSDB8e1mE
    kGwgVTeaC3ns2vfxgZqgqQPZ1rYSo8lIci7FABEBAAG0CklhbU5vdGhpbmeJAU4E
    EwEIADgCGwMFCwkIBwIGFQoJCAsCBBYCAwECHgECF4AWIQTLdVB+AnYiBYUiFMA+
    i++/LFEn1QUCY21gUQAKCRA+i++/LFEn1fRhB/4rTFTmoKsN9qghD4Gs0506CW5S
    x3odG0uddb8Ncd5bAp0mQ5fM0p1PDs86ChAjx9h5InY162iaYbSGdhFOXBiG0GZN
    b1Q9S58BJvEw/tjnWTByJTKZ4Eavaepsee8UsQw6Uu7Gc4Xqn/4+vsgWbQ3pQ3Xr
    rlPW9wbHuXzQ8khI/3s7RbNTGG+TEa2nTbTgA0PZ98G259bQDZqIFiptmBcnSPiL
    beYlDflzQVRwPk2HI8ZQWJ/UfgCUWOWQl1KwgLI1JeaKjJl5zxuiNmMpMLW87pY8
    phEq99Wpu5RNNHx7pO79FLaqI/A3EvnFjVY4dyKi2bQMkYMZ3KGXhokDCaVKuQEN
    BGNrz9cBCADFayhjTvcj1aRvlockf6sq/VxKJGzUt33nbLFRuUTtqQGIC4b81Mdh
    wGTfswXKTtl//5nVPI0X/TP50wu+3ERV6uIfrx9VS9xh/ssTQv5p8+yzo75xA18b
    AkcHs2mOcjXaNqIM0PpmIWXJqOxJ1MPsMJzZUDPknE5r8YpJ5Zmikoup2MNAZppA
    bUHzmIztFXn7+tEQOWeHNzIa46PGta/lvlIh9I0AOu51RcGgZTuKLOiRIrt+LWCK
    xM/Fqn3uveYeNvmf+IpMbPXbjfVPo98xiHbBuZJZt6XEeDWd+fJsTE8+1gOaWPJk
    b9T36x6kdtICjUpcVM/yfYjrbqvYOm6NABEBAAGJATwEGAEIACYWIQTLdVB+AnYi
    BYUiFMA+i++/LFEn1QUCY2vP1wIbDAUJA8N+6QAKCRA+i++/LFEn1ZyVCAC2bMzG
    qmDzAAynLLTixzcmY5idmquBono3P5x9VkLEZmFzllF17DXLnQAAgEOcyp5MOAsX
    UdXZlZl5o+WexyTIH91yQKbajOmUAfaWEdxC3zV3cmgBwoU0xeTQPcSUt+1V5A53
    t/Vk8QIqz/+Lf4uxyNoZ9cHhpIujd13LXMgVWBzc4hHB58+ZGyIsbXPB9ALb9Xob
    5yZQ44FH83VL0wciVajxK5YF8+4Vc8IMVuuVTaZrtxThDqf6tC9DbkCW3DNsj7Zp
    KySSavoemU6JSU1jq6GC8WVDgPVRCaQLxzkTrYlaSfyO98DMHORVuBVWNHfx61Vx
    H/fE24U6bdc8Jy4D
    =w+zk
    -----END PGP PUBLIC KEY BLOCK-----
  14. Diana Coman says:
    -----BEGIN PGP MESSAGE-----
    Version: GnuPG v2.0.14 (GNU/Linux)

    hQEMAzEske7JhZ8IAQgAoPZ5o/CQaZQwLVTsqIXtKSpRJrBS9TXWsERCCUjnB44Q
    rzcQneHdGvwQn6eZxfj3doUTOBw0Oj3gXt789g3tZTyvd4QaFYQ86RDUF1ARH3Q9
    X+79pv0frDRJjMRD1ZyIcsQaufNy+V1eeKgMl8SazKRORbBneJkKIQ1qoMdy+sK6
    oqoHA2HjCbwMQiwEjrlh7MllaSwBwCZGsr7boMFCB6FKM0eATdHmPeauCIR1UQFu
    zDBHDoo48DLKuTTI7O4XhOHgMd9YRJd4r8wPF1DlF77QHqUyvW12bNpUL1fBgset
    X9Ub6rpFUC5VyC4VpQoP6/JTCbj7h5mmvovi1QwKXdLqAZswPe9Am70K/WrwLXL5
    s1knFjM9hI3CnKCLG8cSTrxOEXzJAXd4hUjqoImF0YccU3qKwa/u5peIitWCZkOC
    dq0rh2FODXAJ6QKSSU4WeV5vY4l+92G8BZl/XCc8BLnEQaN9UmvPsFryrvxZZHWg
    aQ6q+zVIib8BIwrSrIWP5nJbJFsKCDOAB1ryNRiY1Tr7UubZQHohUlE99uUERuu1
    bRsC69KV/QmIHAx7thi562tHcVJlG9HPoGh6kAkSvHHQMwa610pLVPfvk7gNeYed
    p0xinvw6m+UGdo/X40WnLnXmNtcgSLjQmG6w4/gKCHoPY9RjOlyAGH4AwCa9BdJx
    Sss/Egawj2DOoJQP0NZAdSytPYWVK9Q/JbSR6Te/UVpjswn7Vf+KvObJWVMLZehF
    TyH3hLiTLoD23D5rCYaxle7LXG0l9Dom9m57ITi5FejS6XKVfrkIr1ccxE0sdcIj
    DmxwmGcJH0nsm3xKTrIzCD3Et/VmYBQ0HmjpXkm9H1LXP+2nDXnbIFsfK48WsOAx
    ijONSWl8is2CCuXV5HxQeLQ+HHiaV1Z1yy+htYFoKZ39W9ScH7ZwoH/Oj+nvTsLl
    3xrppY9X42AYYZXtCJlM1hK46v5FN0lLpC3KQIAq+DLSnsklZInB1Mi7b5rM6PHy
    60RcjfCAreDwYCo3FrvYApihETFs1XPKe8EyvPE133PIk64UWJ3YRa9UTYk7YaM2
    g5szPwjircpxsfTf0A8uBfOAZ18o8tzrhwn15KKe8cf1K8EKu7T5tKhldRkaeFzc
    +r5YKTqtaTcb6afWSZu8UY2/tGqyiM0xF3d7wCr/FKCFN0LLrWikg3HzGifmw6Pv
    jhcu+jo39OIwBZmx6coqgQ2Y4RZYPK2r07VxNsrFqRuAYxyAiZ61NzQEpqk7gGBe
    KTfVuW3cVbDaXE5V6elkYfx8A7jE1z5jd9IQEbMie5D9o45AF4Qa7ObOhZL34c56
    z6ZVhBNHbbLiL8dRd5IsH/V2q3J8NyQJvweKbBid0n0QkWkC3ijI1sohyOGxyEJw
    xir5ZZ3XLOKz6ji08/RgoUXoh5cpU896RRe0JBpTEH7CR358Bifz6+sFYzhaKZN2
    tBymitDFPIDNj8G7u5v5z+By91IWzrdt6I4bvPPa8Bw5rQwoNYcZumC8Rm7fENrt
    ED/2ZUL8k1Qh6CdZYVUZHUMIcIJVgH9wQWHhiEkDvJz3M/gdqa2aCxZRcjoRIp9m
    C705ZU/nUpg/GF+ZrwaT49mtGRFZiPwpc6I280AFW+LnFtTz7JfLmEBEdmBUTwPe
    MS6hx+ptQgQTq0IrbMjcgvBdkySspPqyhV8kW0pUrCiuMNqZctwU97A6nB5IyOt7
    CBQwbZswZdaBLryD9OhNGQtRjpLl8A==
    =uxeA
    -----END PGP MESSAGE-----
  15. Diana Coman says:

    Pentru partea simpla ca o mai folosi si altora: de deschis un blog nu-i complicat deloc, cumpara-ti un domeniu de la careva (gen namesilo), cumpara-ti hosting, pune wordpress si aia e. Multi din astia cu hosting si au scripturi de gata pentru wordpress ca e popular si deci instalarea poate fi si cateva clickuri si-atat. Da' ca la orice, partea de conteaza nu e asta de-i si usor de luat de-a gata iar avantul inceputurilor e bun el asa, da' inca si mai bun folosit cu chibzuinta sa te alegi apoi cu ceva pana la urma, doar zic.

  16. Eu nu sunt! says:
    -----BEGIN PGP MESSAGE-----

    hQIMA3U2qif5BrDFAQ//QhJRUAMKB+Trwjm5o0KFXAueR6iL/0mjKoy5GA+AFvxQ
    b4ZdKklQM3uFqyJeJ+NdHP/oRRlji5VETVxRliwN2/PIaIcuIG3fQplFcD/HxCuI
    L4YlkaigpxPxCYvMQLGjyfOrDnvskgkBO3CK4Fq+EDfPqfqgxCVe9QKdB7VPmEwo
    oeQ3yr2oIdOPMp3Q27dqVGLYnGT/JD2XqjVO/sAamn9n+eJdpd9gGPpKxI9UJxRZ
    sFd/861psvRm2UADHXvA6eLzs2M1s8pDrpyDsM6OwsiLh4esWuZMNqTgdUOvrXDi
    5K7Rj0zSLFlL501P/iktWXAFGTUwVDqRxbAAF3iH4YuKsX4TWVsp/AfW8rUjHYDA
    GSJmIugsEtPovjgzqCj8EKUMbUQYNXmeQmMWaIzucosIbRk2QJRU3W2njv2jo8Am
    o2h5d4Y7ExL2cAZ+eW8lNSSpJiBPRLvc5bsLmRfnUcNwJkgttMVg5G4QQlmVpZPN
    eTBU92xnxR/rSSaD1krxYXDNA5wRv3vy/5ledgbJwOjcEWfeUpN1wg+UhXEAnBpU
    nrN6EcNG7MI0orFhuP/RH9f7lGyGxZ7JlgclWk8hdMtW4LMG/TNiFMWPpFPoRbQ8
    uYCsU7H5WGD3c0dPomPccddkR7MXTT6AU/avrLrz4iYN3/pLkLNGLhWBsXbiuT3S
    7AHUI6oHap1dlj4TVXIn9KHb6dWRWRJi1wqzS6Ck9w4v7MTE6ddY+rMyQcBkeMm4
    d1fdZBmKYZ67dwVXIjtukH1SMdOnfVz5CTffE+ToeCqqj7anVy1W8iNkVB05LKcz
    6W8MFjpZqgDuS/9I6YQZ6z0KLK1rG3d9Ca1K5aC97MarZA9xZCYGTHOWSqF7P/wr
    G84kLSWctf7caguaD1qq5i8wEUTBScTLSxbwR7ITVDWRRDkCe7rv6wxR6didqUqk
    R4wOIhrjBhKFKlo1e5HKDIZ6WbQYT85KhM8bV/8JKr5tWDb9BqtgkV3bl8VAwK50
    zhdjH4qX5hM2mszreYPG69j1++7OnJGY2R8XTd+dAXb9v3g6I7yTmoFtkb+qDwYu
    dZskzGPqzrfVhtGVIKyJE92VtKZUXXI+4u1zUeTSNwhA/+pnKuAhTutcCiPqXdJd
    Yo1Y1zqIuB0m809r+t2mKTgvlyj7EO01mJMxwyBMmrHXnhfD2WVlTWjQP2IAWtXV
    A//JcvWIR1IsNLVnT/3vdC0llbE7Ok+GeqBQtUxTBx/iHrvNa/gV0M6Kvhdst4oM
    vjCYGm3cRcGxoj6jfe1cVOb5xRZLBtq6r6wzflDz5OBhrlfAD5DooL0ekAMB7vZm
    Cb3agwXjbBDFiKqSSjKkPsPOUZ513GmaXr/TjAQu9He3a+wDilXs6h0ICd1OcXZK
    NLeS4xb0Myq2c+Ur5x2SmqdplwHFTT/SPBJqZHSVgk8uphkUAMCmHnFQgMMIIgiN
    GF8SXe+rigXtlUvalr51nIcdIvNcaVpCGeHFKCN5FRQEzQ/Mrn/oEV8x/DWGEOIP
    Y/jlw3GAkFX3ffYV+/rmKZYX7hQ9mqi8p06xHITg249utU8V6uNsV9vHb0BlJY8R
    DvZtSXa1WzUqFvHp9ggkKP/RHk8R2DOTw/MUdrNYVAic/rpUHVU6WQUeDA1HgBS0
    dx5kV8D3k7G67jzaNthW8JtsSGwL1lnw1bbr14OBaeTJfx39oohUHoXx1/J8UAgm
    UrgvyVABG90hrd8i50jIoEcHrxnxcovvfZx0syXiVEsWzK7BxFRKeSZ1VKrAfvrv
    YAfqSITqmNphx/BQl1oRQNbr/7FDDPrvc+AlcjxWv2QYpG6Zd0SL0ck4UTjH1lN9
    U93TUbJOHlVrbvmAl0Od8Ol/CHhFOKmPC2Pn5qmpx8mwAmRAUpbhi5hgjQ7dYbKC
    Prg1qs0ZM28/8mvPGfFe2g1mVfvVWlTOJD1Ok4jtgS4x6vrPqfZy1N/L5f6U6/KN
    8q/JIAX7OoyRhMt9szl2CEoE1tZHcFgLkEwWVbMsvU/HhTZvF+0bjHn8RYpnMe2V
    1rZZ/uvE8FLHbw2relTvHO7fyD0KEQhMT9AdCNIwMg/EL04OxYaKpg65dFzMYPw+
    kGsYw192kgBzf7emFXbiOnAlJ3OEI02whG8UG9mKx231rz0Sxgys/Bnnb87nD/Kf
    V0wdoEH96Fw7N3wYYm9c58puFklSf7tOxfHD0b/90375gQGGEORIKOUVdRNNbubI
    KIuGF3XiMgeamgewpdjTg9AlK4ZABJUElw1C7kT/Q7pXI1fHwcrIyjIkL43fEfvg
    MLt3cMlr6SssVW53v7XW6GiZqz+5qMQVqwgyHocQx4Mn2vten1W2BQvhL9qt01la
    tmXXGApRQvzy7lt7LqGINvFuvVg+5lV7/O6BkkNLtDIoNUt696w4bTfj9aW6Z/fk
    D6qEnoeDgPtoDOMJGaR1Sr6IARt9ka0VMSVHTcwaQnoO6xfA2YdhWsmLUTLT8MiU
    pY04gMp+XjkBC7hDg/7HouW5CKAQOEHPffbnztCbo/qKyLqesng6/521mtqSc12K
    Ppj4rQQO0yUaqgZw9cd8D1ISa6YXKhHOcCNctZcRbX6NgFfcQZn4HoabA6ywpU+i
    CF32Bdp1EwFWk0y83Lpn/byNhvTgSPGowptp3O35aLgH9QYLWOMp3jFQ6kpWVO5B
    FCKgXuJlHxWOpxdjTQp/pCEBkzzoufbwtnc8x4TTiOcMvXy/FTII8xYd2VvIdBP4
    hJQVSubukDv+FftoGG6ft9FSJjuXZo3abZOq7891oeThzA10lxcu4fYTIaVbJrNk
    8v/46qHGG6sJbgeSp3lSecD2JXUkm6bT8w8kikO9C72p6ISkz3FSX8llw/ea3gKx
    bsKLfcX4Lydq0JPNofIRPFRfWxWv+zcy90IUj4l/I8X1VD6SxTkiuELx6BzaqFAP
    Fb9magMiR3IDsVVtfKper1i9qFo4j+4vW69gbDnlyQZ1xns0T+t1aaony++NIxJc
    gaJidnOQWxYVvF5pZ4UfvMIPzhFL+XORImmBORERRjQUTXLz9pJa4h0fVw3S1UYk
    pxa0hvDZK9GWzCSiNmSYLcvI5NUYUuBFY1sshMYyxT+mS5dNROTYNAAnpy4630Pr
    nzOQuZ9AWpFf8Y2NagjCMVG+AIIk3Av/MAP5EPyqEVdzF4r8g35q/NKHATzOSkEa
    7Hdx+6xDHYFEPKGbl9cYV40ec3TunIKl03OCPilpnIuZm9OOUVXAdb+FXKLr6Xu0
    ZuIPW28fzJRhbzYD7vKxujURBaz5aZZH4cIa+JwkWaYXpy57TfSVahVpoQxoiANg
    j3SPfa9NhhQk+VzXInshFaKIOGpgOkDBMiSEizgB41o7wd6htHAMQOB4n63mp/tP
    18T0l2pXTShtA72GyI2j3xQWgUG6UICk9KDkaZTEQiaDdMOw8Be5GvEBCNLMJwlk
    89/s0kjmiqbmfuO9epD/k1Mt06EVsPabh18ehEL6RtYRA7nXVpmklgv+7cTFzvNN
    ONK479DbCFDDzDuY8c4eAB6tL74qqJu7trIOzn5+YWkIjS6fSZmdW1IN3o9bJ/vd
    URc2qm7zBR3dNFxNvCBMrq9tElQwsyKi1SOWC3BXiVvrRgV7lBnrx0OjwSm2Eyuc
    CRX+CGnWhtU/rCutsReAfEY2nWiEpOxrWgRmpTIhg8qbHbEuAYw3vRTvC2bJ7Sln
    0/S8pshLyCvt6W5ugJF0jcO+aEclFSLsdKS/muLrDnZ23QcUW0OP5SB8LU8DPxHm
    0DoV0XXcZs1iMOWtpDvEVxwlGBOy7FYgGvh2lFJvkSeabSx2PotVXOL/cyj8v32j
    tL8JDEVlsiktPA7DQDiitr+Tn4GWQrDoNiIlFJcm+lVhdcTVZlPnCuAvTYA0DNjU
    /F6VN68rAS4Ut0aRfAyS/+iebArJD3X+vFhavJWHTZd/Jcg8w9d2lAB4qD1m/Iln
    DT6xClsBuLQgw/nHzZGPLNZgRAywJau+DzSEihBQGNRYFILZi6ZzzdtS6BkJ/SX8
    DoxpblyRxUQggvXlaKs8S7TSbNflUrWgBw6gsPwJAdvpwq3Gp4+qTVbiD3plkeHG
    jbXnkLRpRlYj4cwidrqvRWRgxg2iccKEAM3FPcTglEPvJ/UFt7Zy9aueUGfPdbrJ
    CqiW6EyzrBSldYhpK74ckLcjWKzxl49R029E2AYDlutUvCbnOcmo8oRZB4b62mxB
    KyAHS4g/NnMzvUxwy6uQNNTXbDfR6+mN9mHVw1XIr9FAtBvFhbC5HPjyIhCsF/8q
    8d3xNNYpgDxRmwd5+FCLeJr41WtJ9TxrMcjCPwxH58o5PdObQHKsShyezXrCG04b
    SWHFV3XgJfK9uzsm4hdRbHaKpUrRFXttdPl6PuBU7K91BNEcEGTHByJDyuoDwnX1
    BOPc+FORZKv47Os172WewiL18GowG2Oafyarxo/Vp3x0kucCPlXN9eyA5tMTrXyM
    q4xM0HgdhR2MtaP7uHg3rybWA8+iT8TEsDT8MXw3eb+vzlTV/85FF/UwhCbbddo0
    VgRTwV4YbP/obwLSGUJJ6z2PMRQoK9Kvaplp0R3HcPHz4kkfVI18rW4fcqhuUpNc
    6qMfe7HaBtDbbluygnModYX1ohGkAvaGOaAFNvrz6xcK4CXbZNfMzif6qpbXCttm
    TURcVKf4WCDxYrPxV2gh1qkML62QViWN+nwRwMUkZIcE3r0yJRxQXGGvFYJ/BXTH
    KoeczWueRcAUbmKralxUaG+W0+MY7Zdpna2VNGsdeEQAasW71U1IrEB+tlv8rhnI
    CxAV93p5d12D9KZpJ5E/1fGADCQqt1wryLeKRATh8dyJRv+RmtbxYuFzsyr8LyxH
    z8i+W8fMNa2YT3jII3GxhLJgldUQ6kWAQwO14H01TsewQzwdA3rClJmSXjWahTC5
    Oe3TWcd4NhY2qYUKZ0iyIghnWeun7pkpKv9ypchvwh1974MKl4NmSRw+Ab5mq8dc
    mGt0mESQazCuNoq2oiYoM05j8yb/Ur/IANUcXgEIN70+KlQPI6plVJyuOr9TZAqe
    1OP4Kpzt/NdX40PTElgO5AN5IpgsKaKKS82oT0LBnJJj36ppxoKGsgQBdQ9fxieO
    bm1S64zqKwwePSSpwrmzsOkPEJC8FYhT1AiohBnqQZrf+kMJIjuTaPCpCyjWzwe0
    xMkgsFbpX493ACnk79kcyhJL5vdKUJWLiuSLHJUPnoN6HLqQ43wOZDmFV3vcxbsi
    LioLuCPnY6OYYHHWldVfDJvMsP1Q4vG5Bh5vk7slpOlNHIGzBEPTeb6PTiCoHPAK
    tPrSuNdjfI/0JOQIDcSR+CFDtE9Xn/RTQFdDMYTPjUzptHL/DwuW4j16ZfQJUnhq
    vn4zbgAqWUO+Oz655coBIBT8P34Z4NlqUop/nZpq1dHuPsjb1AwAN3XwLZ0KWSV2
    CzVIE344avb+FqIJ4WsLWLyfErS4jBlqFPv1TOYS6z9+zyPgUfzr0Z2rKvR6G1LC
    HbYdd+oubxncZVg0RadOM3o0+zW5n0dfoq/nxVHzv3eK7Ua1HB7Ly87m7BhlWK5n
    rcgfLSQTc0KitdRCQZIjeffe8YIIGkrJ0owH3wONd3/gbyjOVALOMWoKtppOg/3k
    qWsV5AOUn+n8fsB4HWI7OkL6w17h/pjsgJ4yXRMYPs53z8inqxW4rC4vSTXAwSuH
    Qw3iIBDWzdnzNzIwc9oFkYu6EvXRfj7BoSmJNuzYle7Q5x37dGxeeVtXIDKLwygw
    YtWaMwGyMnPsJmERXqEaqYrMzvX+Sl1SXxBVORbCE8eSew5Yc5qfnwNdCyqwP6j6
    CEMbnsMPeUXNO7V9tnLBug7wTyMTEIvldV9m41cZ/wfRidui5WruH2nKX0gcqjhl
    aLfgjcnoDtW9dkkU/cdtAp03/3f8mXvBwR6+qNE324NiZCWkkJohIM7r9hY5BEeu
    IKZfgWUsNZvftUwhs9XKIu8mfPaOcQYNuZ+UHdC6C4mklFU7GLLrJLRj4HaKZUKy
    d8UiSOq62nTaVOyEmhd+BFqXNvYBCKHunn6EjL0r2OKJy4OULFdDNZ21yMKxJCCT
    Bsvs0MXa6WWEUVZ8BkbjrNUwTEGs5qnYLXeLtUEMYvVNzw6i0/jPIbbUu1UVROdx
    a78QfHbuiZK3AimHsFiV+d/rb/sdaMkYSyUbRRMS+NI2J4tRNrT63dp1x16Y+K9n
    osHX+Xf3e4jF0xYrJd5Da6foXN5JBvrC+CHi8cvWspLtFDxoD2ehAKwfwVq2nCMN
    A5J79J2ZUtJtWktPeUSjhjVHMannFf+jsfhOu7d2VwdRK1RnJmgcIHTUEqWCqPoz
    Q8oXDR55T4v9U4Ym50fmkaYCiJYUq7knUOQyRnOGnxvNqbC5cYRfJsGIJDd/qX3o
    Ca+mlEAM1oiloEyUp9APHmz7TWiMpozmXwveCVYzQhjFSt7uJKO9+TAyDqjEvbqo
    HkgeKXanH+AgpuVvQ6f8/MkhZ+GJMYpAcY6S8giBDMgUDfNbHykLimoBl4j+5/iv
    qpe2M5rIG3AMDNMMn9UseyMR3qoBAFmPkugecLVGaAYGewG2R+NA2i6Bp0cZqhNZ
    kZQIkvnkWB3KDR5aixv1+3YT7L9E9jzudleJ59KIuKjIAlGoeYZr/eXnOSyZiANr
    ApoBJeLsgCY4ekk4ZaiFLC3+Vy6aw/qPYwdsOn/CT1yKB2X8qj7pIa4Hm7V1jthZ
    AfW81jbQRDMpZB9GcH+/qHLF5I7vb0KIV4n23NCWZFXDOSvNSlJxprx4sBdkPM8J
    LE7vdPij3CG0HuUvoLW0WUFxs4Ez7EYNrxm+dIzLWs55AvF3PA2/37lZCnHIDwek
    Lmr7SBAJnNGSfnuSmpDkWu3eRcdrqM3SuYhNw/oNKy+YdBmqa7qUrq9FmOgzTMpF
    ZoEfSVS2zg009x7TdktzQSpvdluBVZe5mwnSBivXojkSNCyTmoHtlJqINQ+IYg9Z
    Z7cwC14vghnL/9zkSlYTJEmpQ2XwpYFsmdIQV0x22V/jzVWvyeyqd/lwoVMTbCxH
    6kTn28HxDBEf19DNqmZMHXKQVevRAbqKYu3J8mCAqj2/R5J+vag+mQTKWOds+GMj
    MSmVRIlYAq6l/M95BeWuOD9wiJKqodyiS8poogMI7WSGr5WNWTsOLzvcnabAOAQP
    Khc7r1S7Wt6IWg6HuwtqtBWTJto/L68GzsksqUeQvOryeok3vId7ENXxDKZi/gTB
    G9psT3Mg4lD/BM61mXXZwk7YLgYLOaPCEgGLLBmAy2Z149NQiCrhiSNxMg5OfkGV
    GWN9HI6hxnCcyt4p+iI+LLfUt2RHcxTvwTLBpxuEqo8UqM6SLu17HIOjnvJPpwJP
    QKHzQ5YFZMkqt759K2J/Df2OcZswlrlG0vIaw4pcvdmSDx1qdo0GZaPUEbit0oAx
    8lNYUy1mGD9ExOYH0tCcVqR8itoFcYp5T8CyRyHeeQwyMEB6Wvvdp7zdjKPyX4qV
    C9FiRs8jZdkiqIgWRqmN7EVOqhx3zIySVSLAsG4CjKP30JKFMTuwPHv8POd/lDZZ
    OoWb4b1qNAqrVmLN3EvnUhe7Sx1TbPF1SQBn8lLpvZYxBUUOdbnpU54hqI7NkRvl
    OBrX2rTAaohbIWLrb8kDEF7oDDEjBinbkLOSQl0EvEYDrBFBcM1V0Mku99fCiGNC
    RkIVAdnSmC7U6kXM+zrT7C+corf1hDRqnHnbwGxrIuhP8lqXeD9ACCrq9f+cKO9N
    derGbt7URgx0Sjjb4uFtAroj3MxGBH+GgG/KJE2hrhsMTgQvvP0QEsa0kjgNRcpL
    Dyz0fl0X3oER0DdY4Z7QlE9NWtDN8QZt30jqPI6nYmRY252oUlGnXQFFXX0rSDPi
    IxP00f5CcQF0su9rgYgRQ6rXLnFLw5dvXaH7B5rTQvH5NrVYSoWFuG3j/r69HfBA
    SgAVYKh/6RdWA6oyJnfcGhHnjybZ4xliorr0Trf7pXiGVjWwrudYeF9hlsrr3Qwn
    Tzqg2ntVo0mTtty1K8XSkeSvyrkEqYhfMoSUu6mO5G5xDXPbSG36wlfM/LwVA/E6
    s1JHA9oH71ML9DjuTHPvD/jwBr+f/qclQgKzVKMrxtB4Ngt8e1N4uboPqyzeBMU5
    Yl1t5D5yEwon+Dm1IGh3JBjrax8f6eRCC7e8WrPDil4k+RHM5MFewXyA7LA/83YG
    F/969pV4jX4p9B8Se2gllBCZn/wg4+oJiq/KGAvFzTE11DSmgYJQlO2RD0srstJb
    KKc1qsE02oSgJTvlgAbXOVJpkKqxdSoczWLofrhJK4rQ9QLAi0KFz/V/hAAqM/Pc
    zobmuM/6/A37++E5nG4/PcUTwmCxhJQH+HL5rGlYQPfBaKg3qTHj0bF3qCzop1u7
    CNr6MdynF9Rb1aZTBJda5WQr0sB+TXVJjaf5PZ6tdMe1RlerRqY6RtF8buxR23wg
    9CTwFhaZeYcVS8HxM5fzVygzVhaeruN02sFB2mpvW9n2OFaRX7zqpalqO1ODMcJG
    39n4BAuBr5UH+teLUVoUTpbLw+UBVyHy6iKmTgQzQVv8DimaTZsc1HBgBUl0DKw6
    asow5bryQy0BX4CC8rFHLKISludPSDZ6fzGBoktf4jjzkrVZZ/xzK2ZLIfllt1nc
    +1rD9Eu2u7j1SgN/tWKcLE5u+JgJkT7Z2i7NuRHxRs204U7bshOkWBpzypfYLCi8
    m9b7WUXDgV222d96kqZb60I5RAGmGskISBEqng+IwmPX6eSRHuSwFMbrByvzCV8m
    xxWjQDOC9cLhr90O+EgtqOlhFyjCNDH2kksQRPrTBA5RL19yvl62+IU0m8WuzJmj
    ArCB01fC4+71unpepl96sVswAAQ5jnwZCBp83DsKSlAU9YNNOF7Q2zHCQm5BczVQ
    yC3qU70vkYnz+OLMLDFjHkQnoE1R32Cxev6bmgvr8sqmGAD1L405i7xDkMd3gvSy
    4roPhc/uz6DV+Xgzw/6KpHZBHhEtqAbjrA85Tf1Dfa/enk+bOY1dq4vW51aJi7S6
    +k8naK0lVuhzVu8ITRhRVorTQz0MZyWR+Yi6IwR2ZHyit3uGZTGx6MAi795F9Hb0
    RXEt3ew/R3yIAV4t/1YxVYEryAEeudhdxR8ygE+8wMf31WrNcRpmHXhanKgWRMnI
    xv2rLlICCGzBiMqe79xdIcTl9Sd484bBFHYkVVQp54SPStDyZF73/UQtnDNcpYNd
    W+a5QmZlrLDkqlLJ+ORMB2UY6/M3rysrVEs8ejv//Dc4o3u9efvfBNjf9kWNTc9B
    U2BqFKQDMKqSk8tXGICqXqLQSWJUqrT9oUgHpcu1hc5ZBCZ+P2qedCmYDaygrO42
    pN2RaJzsS8LQ5DJwYj5s/KQ9FveK+XB0ELk/AeSc9R5SnRJDocqEEjnEgt9ga6bq
    3APMBLBQ2SLFA75zojye543wvcvFsaIiDfXgaOaJ435YH1VH7ecQu9xxwMaUzgXH
    Y3vFEcGhZWa0hQnZQGbDXKaW8Psdo2ksJXnxQ5VMXeD8qhgF0o7eR3qEH1Ce94xu
    yKs+QvfsZu3x34+kF1BTM2WWOZXQKqQoE/2RtG3xz0lRwx2yQYlmWowTZ1SnTRlD
    Bjc6A8xbT2izyqDK5ngsrSwNhzKibqih/vH25ZXVWsYbi4ouZf934gMmmUAot3H7
    a6xnttztI4BzDhgh2/im2jl3jZczVIoKfPLaZ/guomepHy3IZVlaqbpPwg28CCJN
    cy6+AjFg+B2Ey1VytYgFbwNwY59i6Ud38lLmjdTtFDBCgPYn09sHzrBMnzCo4gfg
    PUaj0VuHwrmSMI23DoONIl43mVoeFxaUiMgDoyNQ5DUKVOHERmpU9F8Zcck6tmsn
    p9BnqdCizxNGtYVwxf123GhPde/G/n5tVuaYEpPK7XSia+7upHLJ/TmtnZYUGjgM
    0kK4+3j8Sy/49ciErkgBQAyk2SHX4AE9Q8keygdX1BNZ2iWiFwuenIHvo5TNOXw7
    CeG/szjKtC8Qyrbnk6OElOjbY2JDu34T6jMCPh/CTpUCy5z0ZIzDtxvn4vCDf++B
    LiOCmHgBovZv1HneTgr1NtVwJvw3If+g3+rABM22hWU6XRzw2Es4/M4Zx7tK0gJr
    MFeS7BKwVCnH/LQta2Z67tTZU8+6Evka5VBNkZd3g70nK2ViGn1Hceo1bEsM9EzR
    WcWvIy37S6K48kLTrOiM6ikLanuCCSYZzlxmB6WULSpTEJSv8bVPtNclDb+FIJAa
    jIlN9IQQxnIPQXEacUbuH9aow+mxgVBpwsMUIHlWVyycQjR4PZPqXgWIgOJXgXVx
    EmPeZPVNXPgkALSKnLIgkxorYEL1difhxrsdMt1alX4pXUBNOWsULQU9Iszlp6aZ
    avzdpk6066m+L99ADc/pgNmNbHkHPFQB5T/v/UCo303nkE9C9CXY7YcAQFN/d4z5
    kZ5DHJXyQOjtZEt2LN3yN0ic98AP2R3r0Hb+DBV9cxgEY7TLDntx/kZdCZZT2zW1
    skKB7yoLi65geP3A6OIWLIumrIYVbeDKs5UMQ+ZD6gWlXrSG9ZdjDHig4YxPMWOf
    T+9uoYZB6rEUXWSwtkV7/22kIvTHJkyH0KrVybaebv6OpYDcr8bBPbiz5z6HK9nv
    mAaJe/u3dxoYA8W7IebRe+n5QJLlqdM8EiOSKOYN5cLi2DaBD36oxcZ2hTgi0yGN
    +at/vnZXIUNGG+upITNDqv7ZWeaQ5yTcES7i5BnMFSXNG3Z0DJUGW0VDNLguSCx0
    RcZGBYF13G6Nua8+XJYTSBBUS4LxuZcUdfh1lth+h5fhKfil5XiVZdmjvjXloXVS
    0v60gEB1gDRRWQZAGApzy8V9vSp7RAIZLik4az6koJs077ajBlA45ADwP2jZ+YA/
    xoXju4caHBQfMu6tVY/vdo6Lz+NjEWl+ko4no9xLuhHs9yMW55pw6CTb4eP+dafF
    ghDYrVx3XY0bXnMZb/k5hSL1hpJ+S+ukZCQ70as45Gya7IAMzuSvv7A2oyshnLLr
    SHNYs5U2q3xF9YGss88pGgvqXwo7ZlJXAijRrDFw/7pNFHRlf2rjcyS5+24OE+Xx
    zA==
    =106+
    -----END PGP MESSAGE-----
  17. Eu nu sunt! says:

    Wordpress nu e o solutie viabila... pentru ce vreau eu sa public.....

    Am incercat sa raspund in mesajul de mai sus prin niste Marturisiri!!!!

    Oricum multumesc, nu cred ca ma poti ajuta in cazul meu particular.... si doar eu ma pot Educa.... prin a citit...si a face ....

    Si desi stiu ca in viata , conteaza mai mult de faci...nu ce scoti pe gura.... ori scrii...

    Ei in cauza asta ...nu prea pot FACE lucruri.... ca pentru a schima ceva Ie nevoie da mai multi.....

    Noi ca indivizi nu avem putere...doar ca grup.... Daca lasi un cimpanzeu si 1 om pe 1 insula pustie... cimpanzeu se va descurca mai bine

    Ma pun sa l termin de citit pe Mircea Popescu ! De la el stiu ca nu-i deloc bine sa folosesc Wordpress...si tot de la el am invatat de ce nu trebuie sa folosesc un script de-a gata.... atata timp cat nu cunosc creatorul, si nu stiu sa reverse engeniering codul sursa....

    Si ca trebuie sa-l build from scratch.... altfel... nu-i OK!

    Daca o sa l acomplish sau nu, habar nu am...in schimb stiu sigur ca nu ma poti tu ajuta!

    Multumesc inca odata !

    A fost o onoare!

  18. Diana Coman says:

    Tu om da' grabit mai esti si nu pricepi ce nu pricepi acolo. Daca vrei pur si simplu sa pui text pe interneti, e inca si mai simplu si mai direct, ai doar de scris cateva tag-uri html, n-ai treaba cu blog. E doar un site static si atat. Tot trebuie sa instalezi apache adica serverul si na, daca vrei sa reverse egineering apache intai, o dura ani de zile.

    Drept e ca nimeni nu te poate ajuta impotriva tie insuti da' vezi ca mergi fix pe tiparul ala de "man alone" chiar daca zici ca nu ori iti pare ca nu. De-un inceput oricum vei folosi ce nu pricepi, ca n-ai cum altfel (ce, ai priceput acum gpg de-ai folosit mai sus?), nu iti da nimeni din aer asa priceperea si nu, nu e nimic rau sa folosesti scripturile alea ca doar nu te tine nimeni de rau sa le citesti intai. Daca vrei pe bune sa inveti mai de la baza, vezi jwrd.net da' sincer imi pare overkill pentru ce te framanta pe tine.

    Mai zic doar ca si Trilema a rulat din start pe Wordpress. Precum si situl asta de altfel, diferenta fiind ca nu e ala din scriptul cu doua clickuri, drept. Dar nu-i ca poti cunoaste tu acum creatorul ori ca poti sa-l reverse engineering ori si mai important ca nu poti face nimic pana nu ai facut deja totul.

    In tot cazul, daca iti pare ca problema acolo e ca "nu stie lumea", zic ca ai mai intai de vorbit cu mai multi oameni, eventual dupa ce se imbata bine daca inainte n-or zice. Eu iti zic ca am vorbit cu destui si fara sa incerc anume si toti stiu, ca de aia si merg lucrurile tot asa - pentru ca la fiecare pas, majoritatea stiu da' gasesc motiv ca nu e treaba lor. Aia ca n-ar sti lumea si ca tot ce e lipsa e sa le torni informatia a fost iluzia iluminismului dar uite ce-a iesit pana in ziua de azi si mai cugeta, ma gandesc.

    Pentru ce vrei tu, ce e in fapt nevoie e autoritate, nu informatie si apoi de actiune concertata. In principiu ai avea deci de gasit si pus impreuna ceva retea de oameni tot unul si unul din domenii destul de diverse dar uniti de un scop concret comun. Nu prea are a face cu internetul ca nici nu-ti trebuie oamenii din Belize, ci aia din Romania. Vezi posibil daca mai sunt inca poate din jurnalistii de investigatie da' pe bune ca erau cativa (rari) acum cativa ani cand inca ma uitam.

  19. Eu nu sunt! says:

    Multumesc!

Leave a Reply