Ho ho ho (ori be he he)

December 22nd, 2011 by Diana Coman

Dac-as fi Mos Craciun, eu cred ca m-as dili la cap inca din primul an. Si nu din cauze banale precum zborul cu sania neasigurata, taraitul pe hornuri, hahaitul isteric ori extrasul dintre multimi de copii care vor cadouri si eventual sa ma traga de barba (de care n-am), ci pur si simplu din cauza ca ar trebui sa vad in fiecare an atatea maghernite ingrozitoare. Cum n-am descoperit inca placerea in a ma bucura de raul altuia, imi ramane s-ar zice doar sa ma intristez, sa ma enervez ori sa ma dilesc. Stiu ca nu-i taman gandul de sezon care se cere ori asteapta indeobste, dar e cu siguranta gandul cel mai vehement care ma bantuie dupa ce m-am ocupat zilele astea fix cu vizitarea de ...locuinte teoretic. Inca locuinte rezonabile s-ar spune. Atata doar ca rezonul meu nu-i rezonul lor. Dar deloc.

Dupa atatea vizite de am facut, pot sa trag niste concluzii de coada, dar tot niste oratanii ies. E pana la urma remarcabila abilitatea oamenilor de a-si trambita unicitatea in vreme ce-si aleg si construiesc interioare nu doar similare pana la confuzie ci si jalnice pana la indescriptibil. E drept ca patru pereti sunt si vor fi etern patru pereti, iar o masa e tot o masa indiferent daca e verde ori albastra, dar poate tocmai de aceea imi pare totusi surprinzatoare disponibilitatea unicilor de a folosi nu obiecte similare ci obiecte fix identice, din fabrica, din principiu. Aceeasi masa cu blatul de melamina rosie, cu dimensiune standard, cu forma stas, marca a bucatariilor comuniste. Acelasi aragaz, aceeasi canapea deselata, acelasi cuier, aceleasi usi, aceleasi vitrine, aceleasi pahare, aceleasi lustre si abajururi. Aceleasi cutiute din patru pereti, in care daca te trezesti n-ai putea spune in ce oras esti, in ce an esti, in ce limba vorbesti, ce ganduri gandesti, tavarisci1.

Unicitatea asta e asadar tare interesanta. Mai ales pentru ca cel mai tare isi tipa unicitatea fix cei care sunt altminteri parte clara din repetitia modelului de mai sus pana la greata, pana la exasperare, pana la stransul spasmodic din pumni si privirea nebuna. Dovada, ma gandesc, ca in fapt doare rau de tot conformitatea cu turma, chit ca e in acelasi timp calduta si ofera adapost.

O fi totusi chiar atat de greu sa iti descoperi unicitatea in loc sa o inventezi din nimicuri?


  1. A nu se intelege totusi ca ar fi doar chestie comunista, in fond noul standard pe la acelasi nivel, ori poate doar o idee mai sus, mai c-as zice ca-i mobilierul Ikea