Pietre-n baltă

November 11th, 2011

Sunt într-o fază de colcăială informatică aș putea spune, offline și online, precum și-n toate direcțiile. Pe blog sunt păianjeni de când n-am mai scris, pe calculator e nebunie de prea mult scris, prin casă sunt încă diverse cutii, prin minte sar gândurile precum puricii, se învârt ideile precum ceva feline pline de voluptatea leneviei, se întrețes scenarii fanteziste cărora nu le găsesc comparație cu nici un chip. Nu c-ar da semne de suferință din cauza asta.

Pe un calculator l-am aranjat să-l colcăie viermii, să-l tropotească troianii (caii zic) și să-l agite în general virușii, că dintr-o neatenție am deschis peste el nu cutia Pandorei, ci laboratorul experimental combinat cu jungla sălbatică. I-am făcut bineînțeles o captură completă pe care am pus-o în mașina virtuală. Cred că totuși e prea ieftin spațiul acesta virtual ori ceva.

Cum spațiul real e mai puțin ieftin, prin casă n-am viruși (sper). Am în schimb cutii pline și nedesfăcute, pe care-mi antrenez privirea hipnotică. Uneori cred că încep să devină mai transparente pe la colțuri, stau mărturie câteva accidente rutiere soldate cu pagube inexistente.

Tot inexistentă, precum pagubele cu pricina ar fi și pisica pe care n-o am, dar la schimb sunt foarte existente în viața-mi de-un calm englezesc, două cozi cu ceva veveriță atașată de fiecare dintre ele. Ansamblurile-veveriță mișună în sus și-n jos pe copacul din fața ferestrei și stau la raport pe marginea potecii, chit că nu le dau niciodată nimic de mâncare. În plus, mai nou mă vizitează diminețile un păsăroi cu capul cât un măr domnesc, dac-ar fi merele cu pricina negru-tuci și cu ciocul la întrecere cu coada și-n negreală dar și-n lungime. Nici lui nu-i dau de mâncare, dar nici el nu cere. Încep să cred că e și prea multă mâncare în offline ori ceva.

Gândurile în schimb mi le hrănesc, dar astea-s mereu nesătule. Le dau mai nou Dali, ceea ce are darul de a le descumpăni un pic, că măselele de vizual sunt ceva mai subnutrite altminteri. Măseaua de minte a crescut, dar mintea de măsele cred că e încă în plin avânt, bevânt, cevânt, devânt. Mai multe nu, că dă cu repetiție și devine plicticos.

În caz că încă mai așteptați sensul și înțelepciunea din textul acesta, cred că tocmai ce-ați aflat-o la modul practic: răbdarea e o virtute, dar nu toate virtuțile sunt răsplătite chiar instant. Pentru că altminteri, ce farmec ar mai avea nebunia?