Cine sunt eu?

Cum te definești?Vorbeam în alt post despre importanța de a nu ne defini prin apartenența la grupuri. Florin spunea atunci că totuși i se pare grea misiunea și se întreba cum mi-aș da eu o astfel de definiție. Postul acesta e un răspuns. M-ar bucura mult să aud și definițiile voastre. Așadar, voi cum vă definiți?

Cine sunt eu?

Sunt mai degrabă observatoare decât protagonistă. Din lumina reflectoarelor toată lumea din jur pare în umbră și lucrurile rămân neștiute. De aceea mă regăsesc mai adesea la margine, de unde se vede mai bine și se poate judeca în liniște. Dacă e nevoie însă, nu mă sperie centrul, dar mi se pare întotdeauna o poziție temporară, de necesitate și odată urgența rezolvată prefer să revin în liniștea informativă a umbrei.

Sunt toate amintirile pe care le am, toate învățămintele pe care le-am tras din greșeli, din succese și din observații. Sunt modul în care acționez, ceea ce consider esențial: a fi întotdeauna în deplin acord cu propriile fapte.

Sunt cea care nu poate doar socializa. Nu pot privi pe cineva fără interes, nu pot face conversație, nu pot acorda atenție doar la un nivel de suprafață. De aceea petrecerile cu mulți invitați mă obosesc: investesc prea mult în fiecare nouă cunoștință.

Sunt sociabilă, dar cu intermitențe. Am nevoie de singurătate ca de un refugiu, ca de o oază unde mă pot regăsi, ma pot cumpăni, mă pot reinventa pentru a reveni apoi în lume. De aceea singurătatea e apăsătoare doar într-o mulțime de oameni nepăsători, cu ochii goi, sau care nu-ți întorc privirea niciodată.

Sunt cea pentru care cuvintele poartă întotdeauna un înțeles. Fiecare cuvânt auzit sau spus poartă cu sine semnificații pe care le percep concrete. Nu pot asculta fără să încerc să înțeleg, nu pot vorbi fără să vreau să spun ceva, fără să cred sau explorez ceea ce spun. Ascult prea des cu intensitate și uneori îmi cumpănesc cuvintele prea mult. Dar nu stăpânesc arta cuvintelor atât de mult pe cât aș vrea și uneori comunicarea e distorsionată.

Sunt dependentă de lectură. Din experiența de până acum, rezist maxim 4 luni fără o carte. Cu cât prelungesc mai mult abstinența, cu atât am nevoie de o supradoză mai mare la urmă.

Desigur că aparținem sau suntem percepuți oricum ca făcând parte din anumite grupuri, dar important e în ce măsură folosim sau nu noțiunea grupului pentru a răspunde când ni se pune pe neașteptate întrebarea: cine ești tu? Dacă răspundem cu un cuvânt reprezentând un grup, dăm dintr-o dată putere grupului de a ne schimba definiția, de a ne putea face practic să nu mai corespundem cu propria noastră definiție despre sine. Cumplită putere....

7 Responses to “Cine sunt eu?”

  1. Mica says:

    In pauza mea de masa ma "hranesc"cu bloguri si pot spune ca citesc destul de multe,dar,de mult nu am mai citit un post atat de frumos!
    Si asta poate pentru ca ma regasesc mult in descrierea ta.
    Da si eu sunt dependenta de lectura,acum citesc Livius Ciocarlie - "CU DINTII DE LANA - Jurnal 1978-1983"
    Este o lectura incantatoare,de amintiri,amintiri...

  2. Diana says:

    @Mica Mă bucur mult de tot că au avut cuvintele ecou și mulțumesc frumos :)
    N-am citit încă nimic de Livius Ciocârlie (spre rușinea mea), dar sper să ajung să repar asta cât de curând. Din păcate timpul nu se dilată pe cât aș vrea eu ca să încapă în el mai curând toate cărțile care așteaptă lectura. Acum citesc "Generațiile iernii" de Vasili Aksionov și parcă nu mă îndur să mă grăbesc de teamă să nu pierd vreo nuanță, vreun fir din lumea atât de vie pe care o cuprinde.

  3. Am citit postarea chiar dupa ce ai scris-o si, pe fuga fiind, am amanat comentariul un pic.
    Mi se pare ca semanam destul de bine. :-) M-am regasit intr+o proportie destul de mare in text.
    Cred ca a iesit o descriere cat se poate de independenta de orice fel de grupuri. :-) Nu ca ar fi rea definirea printr-un grup. Nici nu ar trebuie ca grupurile sa aiba puterea despre care vorbeai, insa cum nu este o lume ideala, o de preferat autodefinirea fara grupuri. Mi-a placut!

    Apropo, de ce nu mai scrii pe voxpublica? :-(

  4. Diana says:

    @Florin Mă bucur că nu sunt chiar atât de singulară pe cât am prea des impresia :) Pentru mine cel mai aproape de a te defini pe blog ai fost când ai spus odată că nu poți să nu iubești oamenii (sper că îmi aduc bine aminte). Ce zici, nu te definește binișor? :)

    Tot încerc să revin pe Voxpublica, dar nu-mi iese deocamdată cam nimic care să mi se pare că merită :( Și timpul ăsta nu prea se dilată nici el, dar cred că oricum am intrat și eu în niște...colțuri de scriitură de unde nu prea reușesc să ies. Dar întrebarea ta prinde bine, îmi dă un pic de ghiont de care e mare nevoie la mine...

  5. Da, am zis chestia aia despre mine. Aici: http://florinpuscas.ro/2009/07/16/accident-in-rai/
    De multe ori insa mi se pare ca ii urasc. Dar cand stau fata in fata cu un om oricat de antipatic mi-ar fi, ma cuprinde asa... o simpatie si compasiune. :-)

    Cam nasoale "colturile" astea. Poate incerci sa povestesti ceva. O intamplare cu un substrat. La mine cel putin, daca imi sufar de un blocaj, e de ajuns sa imi reuseasca o scriitura ca sa imi dau drumul. :-)
    Spor!

  6. kokofifi says:

    ba eu cred ca stapânesti arta cuvintelor chiar foarte bine, admirabil. ma bucur ca ti-am descoperit blogul, o placere de rasfoit!

  7. Diana says:

    Multumsc frumos kokofifi :) Si te mai astept pe aici, bineinteles.

Leave a Reply