Stand eu azi rasfatata ca o beizadea in vraf de perne si degustand cu gesturi molcome o prajitura absolut delicioasa¹, am realizat brusc ca-mi lipseste cu desavarsire sclavul care sa dea din frunzele de palmier ca sa alunge bazaitul enervant ce nu-mi da pace. La o examinare mai atenta insa, bazaitul era oricum imun la frunzele de palmier, fiind el datorat unei idei enervante ca o musca si nicidecum unei muste enervante ca o idee. Asa ca am oftat (tot ca o beizadea), am terminat prajitura si am purces la disecatul ideii in viu, ca macar sa aiba motiv clar sa faca galagie.

Inima ideii e simplu de expus: oamenii au capacitatea extraordinara de a-si transforma aproape instant greselile in idiotenii feroce, adevarate arme de distrugere in masa. Cum? Foarte simplu: o greseala poate fi mai mica sau mai mare, dar e pana la urma localizata, cuminte, ai facut-o, o recunosti, iti primesti sutul in fund meritat, platesti oalele sparte, te ridici si mergi mai departe, aia e, mai schiopatezi un pic, te mai tii de sale, dar a trecut, a disparut, ai terminat cu ea, iti vezi de drum.

Ei, dar un idiot adevarat se multumeste doar sa faca o greseala? Nu, sigur ca nu, ca doar el nu-i asa prost ca restul lumii. El nu-si omoara propria greseala cat e mica, ci o iubeste (ca-i si ea mica si dragalasa, manca-o-ar mamita -ori taticutul- de greseluta). Si o creste, cu dragoste, cu nopti nedormite, cu pasiune, cu argumentatii, cu justificari. Din ce in ce mai mari, din ce in ce mai incalcite, din ce in ce mai afurisite justificari. Iar ca rezultat, in locul unei biete greseli de o omori cu o recunoastere si plata consecintelor, se procopseste lumea intreaga cu ditai ideologia, credinta, curentul de opinie, moda si restul de balarii de te strang de gat si nu te lasa sa respiri altceva decat ce scot ele pe cur. Se procopseste lumea cu un fundamentalism, un comunism, o corectitudine politica mai ceva decat toate cele, mai ales cand nu te lasa in esenta sa spui lucrurilor pe nume.

Ca de-un exemplu, cu mania asta de "corect politic" eu va spun sincer ca m-am amuzat initial. Ca totusi sa insisti ca tiganii nu-s tigani (ci rromi), negrii nu-s negri (ci americani africani) si tot asa imi pare oarecum haios: cam ca in povestea cu imparatul convins ca daca nu-i zice nimeni dezbracat, atunci nici nu e. Si cu acelasi succes pana la urma, ca daca vrei sa denigrezi pe cineva nu vad deloc cum te-ar impiedica faptul ca folosesti alt cuvant. Pana si o prostie ca reeditarea Aventurilor lui Huckleberry Finn in varianta "corecta politic" m-a amuzat. M-a amuzat adica doar pana cand am citit justificarea idiotului cu ideea: anume ca el nu se simte confortabil sa citeasca la clasa cuvinte precum "nigger". Deci pentru ca un idiot care se da profesor nu e in stare sa priceapa si sa explice contextul folosirii unui cuvant si ceea ce transmite el acolo, ce face? Se duce cumva la unul mai cu cap si incearca si el sa invete ceva? Nuuuu, isi justifica prostia ca nu-i corect politic bietul Mark Twain si gata, il "repara" el. Ba mai face tot cu un drum (cu aceeasi prostie adica) si un bine omenirii, ca de aia nu citeau dom'le copiii romanul, pentru ca nu era corect politic.

Ca sa fim corecti chiar si cu idiotii, trebuie remarcat ca justificarea asta de doi lei nu-i nicidecum originala. Un anume Thomas Bowdler pe la 1800 facea fix acelasi lucru de partea astalalta a oceanului, chit ca il ciopartea pe Shakespeare, nu pe Twain si mai exact il castra la propriu (taind adica sexul de la radacina precum si alte ingrozitoare idei si atitudini precum sinuciderea Ofeliei ori existenta prostituatelor). In plus, Bowdler nu pare sa fi avut pretentia ca versiunea lui de Shakespeare e cea "corecta", fie ea si politic, ci doar ideea (tot dubioasa, trebuie recunoscut) ca ar fi astfel mai pe intelesul copiilor. De unde se vede ca si o samanta de justificare creste in 200 de ani cat sa scoata un monstru de justificare. Chiar daca nu-i zice nimeni pe nume.

Motivul pentru care-i de o idiotenie monumentala justificarea asta ca "nu ma simt confortabil sa citesc cuvantul acela" e faptul ca aduna in ea si mai ales accepta complet si irevocabil lasitatea de a ne feri a spune lucrurilor pe nume. Propune si sustine pe scara larga si la rang de societate intreaga ascunderea pe dupa cuvinte inventate special ca sa fie imaculate. Ascundere care seamana ingrozitor de mult cu succesul unui anume Minister al Adevarului si al unei propuneri a regimului Oceaniei², de a reinventa limbajul pentru a dirija gandurile (pe fagasul dorit, evident) in loc de a le exprima ori dezvolta asa, fara control.

Optimista din mine zice ca poate inca mai e doar o greseala prostia asta cu corectitudinea politica. Poate inca nu s-a acumulat atata justificare pentru ea incat sa fie deja ditai monstrul de idiotenie. Poate nu suntem inca deja intr-un fel de Oceanie... ori suntem?

1. A carei reteta nici ca ma gandesc s-o dau, pentru ca am mancat prajitura, n-am facut-o. ↩

2. 1984, de George Orwell ↩

Category: Sense and nonsense

Comments feed: RSS 2.0