A fost odata un melc, pe nume Mels, care avea pasiunea vitezei şi visa să străbată lumea întreagă (auzise că e rotundă şi spera că locurile sunt altfel văzute venind din partea opusă celei în care ai plecat, atâta vreme cât nu te-ai întors niciodată din drum). În loc să urmeze sfaturile pline de înţelepciune ale părinţilor săi, Mels încerca mereu să se avânte în salturi nebuneşti ce-i întindeau corpul ca pe un fir de aţă tensionat. Din cauza asta ieşea mereu pe ultimul loc la întrecerile şcolare de mers încet şi nimeni nu-l invita la o petrecere pe-o frunză verde sau pe-o căpşună coaptă. În schimb, putea întotdeauna să-şi aleagă locul cel mai bun la un concert de greieri şi nu stătea niciodată la coadă la toaletă la evenimentele mondene. Colegii îşi râdeau de el şi îl porecliseră Viteză.

Ca să nu le mai audă strigătele de „Viteză, Viteză”, Mels pleca repede imediat după şcoală şi se retrăgea la poalele pădurii, sub un copac umbros. Acolo Mels experimenta mereu noi forme de deplasare. Întâi furase un pic de grăsime de banană din borcanele mamei sale şi se unsese cu ea pe burtă. Sperase să alunece mult mai repede, dar în fapt a avut doar mult mai multă curăţenie de făcut în cochilia-i argintie. Şi l-a durut şi burta pentru că nu era obişnuit cu bananele deloc.

Apoi a încercat Mels salturi nebuneşti din frunză verde în frunză verde, ba chiar a căutat să fie cât de uşor putea el în speranţa că o frunză ruginie l-ar accepta drept pasager. Dar la sfârşitul zilei Mels abia avansase preţ de câţiva copaci iar chemarea mamei pentru cină se auzea mereu la fel de clar.

Abia după mult timp, într-o zi de vară, i-a venit lui Mels în sfârşit ideea genială. S-a uitat cu multa atentie in jur să nu-l vadă nimeni, şi-a lustruit bine cochilia, s-a făcut ghem înăuntrul ei şi... s-a dat de-a rostogolul într-un vârtej de praf şi sclipiri argintii. Şi dus a fost, rostogolindu-se în cercuri mici într-o cochilie argintie pe o planetă albastră.

Category: Word Therapy

Comments feed: RSS 2.0