Ossa Sepia

February 6, 2012

Evaluarea povestirilor de la concursul SF

Filed under: Conversations — Diana Coman @ 3:30 p.m.

Data fiind prezenta acelui "SF" in titlu, mentionez din start ca e acolo din cauza conventiei ca daca-i cu extraterestri atunci e SF. Altminteri insa am ignorat complet aspectul, dat fiind ca stiinta nu prea-i prezenta prin povestirile din concurs. Am notat in schimb, dupa criteriile explicate anterior.

In speranta ca autorii sunt interesati de motivele din spatele notelor1, pun mai jos cate o scurta (uneori foarte scurta) evaluare a fiecarui text, cu plusuri si minusuri. Nu-s propriu-zis recenzii, pentru ca n-am mers foarte in detaliu pe elemente tehnice, deoarece imi pare ca la stadiul asta sunt probabil mai de folos ideile concrete. In orice caz, daca aveti intrebari, suparari, nelamuriri ori alte comentarii, eu chiar m-as bucura sa le aud la comentarii asa ca nu va sfiiti.2

Filiera are drept atu principal dialogul alert si perfect credibil. Am rezonat cu hotararea personajului principal de a-si sapa chiar in carne la propriu pentru 30 de minute de a "muri liber" chiar. Sunt interesante si explorarile in ce priveste "Gri-ii" cu razvratirea lor oarba. Nu-i clar insa deloc ce-i cu ei si de ce e razvratirea lor "o gluma". La fel de neclara e si "filiera" si ratiunea ei de a fi dincolo de cazul cand chiar este asa cum reiese din textul actual, o simpla organizatie de puscariasi evadati. Daca chip-urile sunt puse doar pentru cei care intai fac "o greseala" cum zice dar nu defineste textul, de ce n-ar fi cei fara chip inca o societate chiar foarte buna? Nu pricep de ce contactul cu extraterestrii a insemnat "teroarea, foamea, disperarea" si de ce ar fi vanzatorii de copii intr-adevar singurul mod de a "muri liber". E interesanta si cu potential bun ideea de schimb propusa, dar nu-i explorata mai deloc. Ca de exemplu: cine si cu ce mijloace manipuleaza genetic sperma, care-s implicatiile, care-s problemele, care-s interesele ori perspectivele contrare? Si in sfarsit, desi textul descrie clar si complet un eveniment important pentru personajul principal, nu-i deloc clar de ce este in fapt personajul principal important pentru cititor pana la urma ori pentru idee. Asa cum e acum, forta textului sta cam exclusiv in dialog si in niste situatii clare definite la nivel de baza (adica uite asta s-a intamplat, am taiat, am scos chip-ul, am facut schimbul). Ar mai fi nevoie pe langa astea si de o selectie mai atenta a acestor situatii si dialoguri astfel incat sa se imbine impreuna si sa spuna ori arate esenta ideii, lumii, schimbului, povestirii pana la urma.

Comert echitabil e scris cu multa sensibilitate si pretuire pentru bucuriile simple dintr-un trecut al amintirii. Poate fi interesanta incercarea de a povesti din perspectiva extraterestrilor si de a le atribui o tanjire (atat de umana pana la urma) pentru lumina totala dar si pentru micile franturi de "lumina" care-s bucuriile. Totusi, textul descrie mult si transmite cam putin. Pana si simtirile personajului care vorbeste sunt descrise de la distanta, nu-s comunicate. Senzatia creata e ca personajul recita rolul scris de altul in loc sa-si foloseasca vocea proprie si cuvintele proprii. De exemplu, in loc sa ofere motivatii gen "beneficiind astfel..", ar fi fost poate mult mai firesc sa spuna direct ceva de genul "Nu crezusem ca-mi va folosi lista vreodata. Totusi, in plictisul nesfarsit al intunericului, ma amuzasem sa insir pe formularul atat de ordonat dezordinea dorintelor mele". Cateva stangacii in exprimare (de ex. "acum ceva luni" ori "cu mai putina usurinta") sunt si ele deranjante la lectura.

Ideea din Gazdele imi pare excelenta, capabila sa se agate de sufletul oricarui cititor si mai ales puternica sa duca in spate si un roman intreg ori chiar mai multe. In plus, textul e bine stapanit, bine orientat mereu pe esenta mesajului, pe lucrurile care chiar conteaza. E foarte percutanta si de efect indirecta punere in garda a curiozitatii reci, lipsite altminteri de caldura ori ghidajul iubirii. Demonii care pandesc din alte dimensiuni momentul proprice sa-si ia oamenii drept gazde e o tema desigur veche si cu rezonante adanci cat lumea, dar explorarea locului de unde vin demonii, a motivatiilor lor si chiar a modalitatilor in care le cadem poate prada e unul din meritele textului Gazdele. Din pacate, finalul nu-i deloc pe masura explorarii si nici nu se infiripa si el cumva din curgerea logica a textului ci pare lipit brusc ca un plasture unde autorul a retezat povestirea. Ca sa apara in final drept explicatie completa, zic ca iubirea trebuia cumva sa se fi infiltrat ca element important inca dinainte de final, ca rolul ei sa fie intai ghicit ori vazut de catre cititor inainte de a ii fi pur si simplu aruncat in fata la final, drept "singura vibratie sacra din univers".

Cu titlu... evocator daca nu musai artistic, povestirea Pisatii e ca o miniatura atent construita prin imbinarea referintelor serioase cu umorul uneori cat mai neserios cu putinta cum s-ar spune. Referintele istorice, impunsaturile oh atat de umane precum si doza considerabila de umor mai degraba sec dau un text placut de citit si urmarit. Ba chiar descrierea punctelor cheie e suficient de vie incat sa nu simti musai nevoia de mai multe detalii, sa o iei ca atare si sa te declari in final multumit de ce-ai primit in schimbul a catorva minute de lectura. Un schimb foarte echitabil cum s-ar spune, chiar daca nu-i musai clar ca ar fi intr-adevar cu extraterestrii ori ca ar trebui sa-ti pese de text. Pana la urma extraterestrii suntem noi.

Cand e vorba de extraterestri, finalurile apocaliptice constituie din ceva motiv o atractie deosebita, iar Darlocii e victima sigura a zisei atractii. Textul mai este de asemenea foarte clar si bun de dat exemplu pentru cum se ancoreaza o idee (speculativa desi foarte intalnita) in suficiente detalii concrete si reale incat sa capete veridicitate. Din pacate nu capata mai nimic pe langa veridicitate, nici forta, nici emotie, nici revelatie ori macar un firfiric de noutate, nici un carlig anume de agatat cititorul.

Pe locul doi dupa finalurile apocaliptice in preferintele autorilor chititi pe extraterestri sta cu siguranta sclavia completa si totala a pamantenilor. In cazul textului Draga Mos Craciun, extraterestrii au si ei preferinte sexuale pentru chinuirea femeilor, chiar daca aparent din alte motive decat cele ale concurentilor lor infranti, adica barbatii. Fiind construit ca o scrisoare naiva a unei fete catre un Mos Craciun chiar mai putin cunoscut ori inteles decat de obicei, textul reuseste sa transmita ceva emotie, in special prin contrast cu asteptarile obisnuite date de un context aparent-familiar. Nu-i insa prea clar nici care-i schimbul, ca extraterestrii nu par sa dea nimic (ori dau cu marinimie permisiunea de viata?), nici care-i pana la urma modul de functionare real al cazului descris. Dincolo de o eventuala placere ori suparare (dupa abordarea proprie cititorului) pentru chinurile de-o asteapta in mod evident pe fetita cea naiva dar plina de intentii bune (ma rog, din cele din categoria vleau, vleau, vleau), nu-i prea clar cu ce ramai din text. Poate totusi cu exemplul instantierii unei situatii foarte comune si anume fericirea (ori seninatatea) omului inainte de a-si vedea ori realiza propriul pericol.

Cum variatiile prind bine cand citesti 25 de texte la rand, am apreciat amuzamentul Tranzactiilor intergalactice. Potrivit cu subiectul, dialogul curge usurel si saltaret, ca o glumita de duminica intre prieteni vechi care se amuza intai de toate de modul in care-si spun din nou glumele vechi, de infloriturile (de decor si pe alocuri de scenariu) pe care le adauga peste aceeasi veche-veche povestire despre curvia ei si pestismul3 lui.

La polul opus al amuzamentului, Macel 7.0 captiveaza mai degraba prin aducerea in concret a unor concepte altminteri abstracte, prin afisarea lor in plina lumina si fara concesii in imagini extrem de evocatoare. Daca ar fi doar pe impresie artistica, as putea spune usor ca e bun textul acesta, cu al sau "Ceas agatat de timp" si trecere neclintita de la stanga la dreapta, "fara scurtaturi posibile". Simplitatea frazelor merge de minune cu importanta reala a celor spuse, iar spectacolul de fiinte "carpacite" intr-un continuu schimb de "bucati" ramane clar in minte mult dupa final. Poate tocmai de aceea ar fi meritat textul ori sa puna mai multa forta si substanta in imaginea asta statica, ori sa "mearga" undeva, sa exploreze ideea mai departe, sa fie mai mult o povestire despre un schimb si mai putin o simpla poza a unei neputinte inghetate pana la urma intr-o bucla eterna de timp, acelasi timp al simtirii fara decizie si fara directie.

Intr-o alta schimbare de registru si ton, Biblioteca de la Alexandria, tezaurul de teama si amintirile din viitor are asa o aroma de ceas de seara intr-o biblioteca veche la ora prieteniei impartasite incat te poti usor pierde in atmosfera citind textul mai degraba pentru aroma decat pentru idee ori sens. Ar fi desigur o greseala asemenea abordare, caci textul exploreaza chiar interesant ideea altminteri veche a faptului ca teama e pana la urma un semnal al confruntarii cu necunoscutul. Totusi, autoarea insasi pare usor prinsa in aceasta capcana a placerii explorarii prin monolog ori imaginar dialog, cu toate inevitabilele detururi si ocolisuri pe care le presupune. Si cu toata placerea care exista intr-adevar acolo in explorare, detaliile explorarii sunt pentru autor de cules la urma, de distilat si de aranjat abia apoi in adevarata povestire de prezentat cititorului.

Cum spune si titlul, Evadatii realmente evadeaza, in fata ochilor cititorului, in sunetele de se sparg in urechile ascultatorului. Dinamic si plin de detalii fanteziste, textul cu siguranta apuca cititorul de ochi si nu-l lasa pana nu afla si de Buru-Hay si de Krotalia si de minunatele cristale de se gasesc acolo. Din pacate insa, dupa ce l-a alergat asa pe bietul cititor cu krotalienii pe urme, il lasa fleosc taman la sfarsit, cat se poate de balta intr-o salvare de-un banal desavarsit si de o lipsa de interes pe masura. Astfel abandonat pe solul Krotaliei in lumina navei Bharilor, cititorul se trezeste o tara si isi da seama ca si din goana anterioara in fapt mai lipseau detaliile care sa-l faca sa vada si sa simta importanta goanei, lupta, personajele. Si realizeaza astfel brusc ca mai probabil a citit un script cu ce-ar trebui sa fie, decat sa fi citit ceea ce-a fost cu adevarat. Iar daca asta nu-i destul, mai creste brusc si dorinta de o motivatie mai serioasa, mai adanca, mai importanta chiar pana la urma din spatele acestei lupte pentru cristale sub cele patru luni ale Krotaliei. Dar autorul, ca un krotalian rautacios, a aruncat doua cristale la suprafata cat sa momeasca naivii cititori si acum rade in barba din mina unde asteapta sa vina un scriitor pus pe treaba si sa scoata la lumina vana toata de bogatie, caci el, krotalianul, nici gand n-are sa se puna pe treaba.

Autorul anterior nu-i de altfel singurul krotalian la suflet, chit ca denumirea o fi alta pentru autorul Cutiei. Textul e bine inchegat si usor de citit ca o dare de seama ori ca o prezentare de idee care-si asteapta un scriitor dispus si capabil sa o transforme intr-o bucata literara. Spre deosebire de adevaratul krotalian, autorul Cutiei insa nu insira doar momeli alese din bucatile cele mai stralucitoare, ci scoate cat poate chiar si dintr-o idee cu mult mai putin stralucitoare, explorand metodic si foarte corect ramificatiile ideii, implicatiile ba chiar si -drept bonus probabil- potentialul de tortura a femeilor in context. Aceasta explorare e de altfel si principala originalitate a textului, caci altminteri ideea lumilor "ortogonale" nu-i noua, dupa cum nu-i nici cea de transfer de obiecte pentru un scop anume, chiar in absenta unei intelegeri de orice tip a modului in care e atins scopul cu pricina4. Asadar un text foarte informativ si de incredere, caruia i se pot chiar scuza ocazionalele derapaje ocazionate de preferintele autorului chiar in dauna necesitatilor continutului. I se scuza adica numai daca-i pus in categoria sa reala de brosura informativa ori documentar pentru o viitoare povestire.

Fiind plasmuita de acelasi autor ca povestirea anterioara, nu-i poate de mirare ca Alteriotii are in esenta cam aceleasi calitati (si defecte) ca si Cutia. La capitolul calitati, e cu siguranta usor si chiar reconfortant de citit in masura in care claritatea prezentarii informatiei va pare reconfortanta (mie imi pare, recunosc, mai ales ca e destul de greu de intalnit altminteri). Extraterestrii sunt cu siguranta folositi, in esenta ca un fel de manechine numai bune pentru simularea unui trecut alternativ, al unui viitor posibil, al consecintelor probabile ale punerii in practia a unor idei precum eugenia. E placuta de asemenea constructia experta a structurii, cu gradatie cu tot, cu deschidere la final pentru un posibil conflict ulterior, cu considerare atenta si clara a tuturor implicatiilor si aspectelor majore, fiecare inventariat si pus la locul lui, fara detururi inutile, fara ocolisuri. Imi pare asadar un foarte bun rezumat5 al capitolului "Alteriotii" din "Observatorul General al Relatiilor cu Extraterestrii si Rasele Exterioare". Din nou, e un bun documentar pentru o viitoare povestire.

In cu totul alt registru, Contactul arata intr-adevar mai mult decat sa descrie, perfect acordat sa se infiga in emotiile cititorului pana la plasele, perfect centrat ca alegere de eveniment ca sa transmita ideea de baza. Cu toata banalitatea intalnirii apocaliptice ori a momentului retributiei fata de un Dumnezeu mai real si mai putin iertator decat chiar in Biblie, textul reuseste sa fie original in ceea ce conteaza pana la urma si anume prezentarea acestui posibil sfarsit. Constructia e excelenta, ca si prezentarea initiala a inutilitatii ori rutinei in fapt atat de puternic impregnate in personajul principal incat nici sfarsitul lumii nu pare sa aiba credibilitate ori sa-si gaseasca loc. In consecinta, schimbarea personajului e cu atat mai totala si de impact pana la urma. Din pacate totusi, decizia ei este altminteri prea putin justificata ori sustinuta de text in sine, caci e mai degraba considerata cumva implicita ori drept inevitabila si unica solutie posibila in situatia data.Sigur ca daca esti fix ca personajul atunci ajungi fix la aceeasi concluzie, dar pana la urma ce-ti aduce atunci textul?

Dupa astfel de sfarsit apocaliptic, revenim la aroma unui dialog cu sine insusi in Proprietar, fac troc cu stari de agregare si schimb locuinta modesta, neincapatoare, pe locuinta sub cerul liber. Textul e cu siguranta artistic, cu siguranta plin de forta in descriere si in esenta celor spuse. Imaginile sunt extrem de reusite, pielea "ca o coaja de ou translucida" fiind ea "asezata peste doua trupuri", omul "captiv in plasa propriilor neputinte de carne", "memoria viermelui de carne", "molusca tacuta care este creierul" si multe, multe altele. Fiecare paragraf in sine e in fapt o mica bijuterie, un deliciu de savurat ca atare ori de urmarit cum se desfasoara si infasoara iar si iar in jurul unei idei cand aproape clare cand abia-ghicite. E fascinatia mare din atata frumos, dar din ce trec paragrafele si vin altele si altele, oboseste ochiul, oboseste chiar admiratia nesustinuta de o imagine ori gand anume care sa reiasa din ce in ce mai clar din alaturarea acestor pietricele stralucitoare. Si in final - daca ajungi la final - obosit si saturat de atatea imagini, te uiti in urma la atata intindere de text si iti doresti sa fi fost poate altfel aranjate ori poate mai nemilos triate paragrafele cele frumoase astfel incat sa-si aiba fiecare locul si mai ales rostul in transmiterea clara si puternica a unei bucatele de Adevar.

Un cantec ar putea fi o interesanta explorare a ideii de timp. Atuul scrierii e abilitatea de a pune in concret o notiune altminteri abstracta. Totusi, dincolo de aceasta calitate, textul pare el insusi cam prins intr-o bucla de timp, caci nu exploreaza ideea, nu o duce nicaieri, n-o dezvolta mai deloc: paragrafele vin unul dupa altul intr-o ordine care nu conteaza chiar foarte tare, caci prea putine paragrafe aduc totusi ceva cat de mic nou, dincolo de variatia nesustinuta altminteri de nimic a emotiilor personajului-povestitor. Faptul ca personajul simte nu-i totusi suficient nici ca sa ma intereseze simtirea lui, nici ca sa simt si eu acelasi lucru. Simtirea cea mai adanca e totusi ancorata in realul faptelor, intamplarilor, concretului si in consecinta nu inseamna nimic daca-i considerata doar asa de capul ei.

Noi, extraterestrii si iarasi noi e o simpatica incercare de punere la colt a societatii actuale. Chiar daca-i o incercare, introducerea-scuza tot inutila e, ca ceea ce conteaza e intotdeauna textul si atat. Ideea schimbului imi pare destul de originala si chiar cu ceva potential important, caci experimentarea in sine e un subiect cat se poate de interesant si controversat. Din pacate, potentialul ramane doar potential, pentru ca ideea nu-i explorata, ci-i doar fluturata pe la nasul cititorului. Care-s motivatiile reale ale extraterestrilor ori chiar tehnologia lor, cum ar fi mai in amanunt posibil acel sistem de-a dreptul perfect, care ar fi potrivirile (ori nepotrivirile) lui la o adica pe structura omului? Finalul aterizeaza si el brusc, abrupt, neterminat, retezat. O convingere (fie ea si aceea ca societatea curenta e injusta) nu-i suficienta pentru un text. Ar devenit un text chiar interesant daca s-ar mai adauga ideii si o constructie solida de motive concrete, consecinte, argumente si -mai ales- posibile cai de rezolvare a problemelor gasite.

O tranzactie reusita inhata interesul cititorului, iar "constructia" extraterestilor si povestea in sine aduce originalitate ideii vechi de tranzactionare a timpului. Textul e alert si plin de caldura cu care militeaza pana la urma pentru viata. Pe partea mai putin pozitiva, deturneaza atentia de la continut detaliile care prea des ies in evidenta drept lipite pe structura mai degraba decat parte din ea. Pe la mijloc-final extraterestrii par sa fie din start porniti pe "comercializat" (adica furat) timpul pamantenilor, desi pe la inceput e folosita in deplina desconsiderare a cititorului o scuza foarte transparenta pentru "aventura". Nu-i clar de ce-i nevoie de ea in fond, de ce nu se duc extraterestrii din start chititi sa fure timp din perioada interbelica. Dialogul pare si el fortat, in principal pentru ca e purtat pentru informarea cititorului si mult prea putin din necesitatea vorbitorilor. Nu-i clar nici de ce ar fi avut lumea "mai mult timp" in perioada interbelica, desi, la nevoie, ii pot scuza pe bietii extraterestri daca fac si ei in fond aceleasi confuzii de le facem uneori si noi. Sunt si ei pana la urma nimic altceva decat biete fiinte ganditoare...

Intr-o lume ideala ideile unui text ar fi mereu pe masura titlului, iar frumusetea simetriei ar dezvalui in fapt profunzimea continutului. Cum nu suntem intr-o lume ideala, ci doar Intr-o lume ideala ne bucuram totusi si de o idee altminteri simpatica, tratata cu meticulozitatea si atentia la detaliu pe care le-am observat si in alte texte ale autorului cu pricina. Chiar mai mult, exploatarea ideii de "invers" chiar si in text ori in scriere aduce cu siguranta un binevenit (desi foarte mic) plus de artistic si interes. Din pacate, extraterestrii descrisi par mai degraba dislexici decat "inversi" si e destul de greu de crezut ca inversitatea asta s-ar rezuma la dreptaci-vs-stangaci si n-ar cauza la o adica probleme mai importante ori mai adanci de atat. Asa ca e mai degraba un amuzament decat un documentar de data asta.

Ce le-ar putea lipsi unora e placut de citit din meritul pur al scriitorului in ce priveste nararea. Fluenta cu care curge povestirea reuseste chiar sa mascheze cat de cat faptul ca opozitia imaginatie-nevoie e fortata. Imaginatia e o calitate cu adevarat irezistibila, iar textul e o simpatica pledoarie pentru importanta ei. Ar fi fost poate si mai simpatica daca autorul s-ar fi lasat mai mult prins in joaca subiectului ignorand tentatiile de mici impunsaturi pentru rusi, americani si austrieci aflati cumva misterios pe drumul care duce oricum la Sibiu unde oamenii sunt, cu siguranta, perfecti de vreme ce se termina brusc impunsaturile. Macar incepe in sfarsit povestirea la Sibiu.

Am citit Batoane de carne drept povestirea spusa cu glasul unui extraterestru, caci cheia asta aduce un plus de amuzament stangaciilor de limba (pe care nu le tin drept grave minusuri, dat fiind ca autoarea inteleg ca abia invata limba romana). Pana la urma amuzamentul principal al textului vine din insasi folosirea "neasteptata" sa spunem (mai degraba neconventionala) a unor elemente comune (da, da, politicienii sunt elemente comune si la fel e si petrolul, de ce n-ar fi si limba, ca-i romana ori alta?). Rezultatul e usor umoristic, simpatic cat de un zambet de duminica. Ar fi fost poate ceva mai mult de atat daca detaliile erau un pic mai putin conventionale in sine, perspectiva extraterestra mai clara, iar implicatiile ori motivatiile schimbului urmarite mai departe ori prezentate mai concret.

La final merita mentionat faptul ca povestirea care mi s-a parut altminteri cea mai buna dintre toate e Satul Nou, dar cum n-a participat la concurs, asta este.


  1. Am sa adaug si notele detaliate pe fiecare criteriu dupa ce se desecretizeaza cum ar veni. 

  2. Daca-i musai si va ajuta cumva, se accepta si injuraturi, ca asta e, fiecare da cat poate. 

  3. Nu exista termenul? De ce nu? 

  4. Spre enervarea mea cumplita imi scapa acum numele si autorul unei povestiri care era fix despre ceva extraterestri care trimiteau pe Pamant ditai bila putitoare de o inveleau pamantenii ca sa scape de miasma, construind astfel fara sa stie minunate bijuterii pentru extraterestri - ca un fel de echivalent al perlelor. 

  5. "Executive summary". 

13 Comments »

  1. Saru'mana pentru evaluarea mai detaliata.

    Comment by Vlad — February 6, 2012 @ 4:53 p.m.

  2. @Vlad Sa-ti fie cu folos deci! :)

    Comment by Diana Coman — February 6, 2012 @ 6:44 p.m.

  3. Vezi ca la pisatii ai dat link fara http. Semn ca nu prea te-a atras :lol:.

    Comment by Freud — February 6, 2012 @ 9:38 p.m.

  4. Chestia cu timpul intrebelic mai generos cred ca mi-a ramas de la Preda..."Timpul era foarte rabdator cu oamenii"...In orice caz, aveau mai mult timp decat azi.Eu cand am inceput sa scriu, habar nu aveam ce vor cumpara extraterestrii de la noi, era ideea lui Mircea, nu?Iar ideea de a cumpara Timp mi-a venit pe loc, nu a fost ceva premeditat, de aici carpeala de care vorbesti, stangacii si dialog fortat.Multumesc ca ai fost atat de atenta.Daca voi vrea vreodata sa scriu SF in loc de poeme pe care nu le citeste nimeni, voi tine sigur cont de sugestiile tale constructive.

    Comment by maria — February 6, 2012 @ 10:58 p.m.

  5. @Freud S-or fi pisat pe link, ce pot sa fac :D Merci, am corectat.

    @maria Rabdarea timpului cu oamenii posibil sa fi fost alta, e tare vast subiectul. Altminteri de poeme, eu parca stiu ca am vazut cateva pe Fain si nu-i chiar ca nu le citeste lumea, nu?

    Comment by Diana Coman — February 7, 2012 @ 8:59 a.m.

  6. CUM NAM PARTICIPAT! fireati ale dreq de cotoharle, m-ati scos din concurs?
    Pai am lasat comentarii, trackbaci, draci colaci si asta merit eu?

    fuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu

    ma duc la Mircea sa-i umplu frigideru de carne
    brb

    Comment by cipslim — February 7, 2012 @ 3:42 p.m.

  7. @Cipslim Il umplusi? Da' stai calm, am inteles ca trackback lipsea, n-ai urmarit si tu listele/discutiile pana acus?

    Comment by Diana Coman — February 7, 2012 @ 4:16 p.m.

  8. pai nu am trimis ca am zis ca si asa nu castig....
    da am lasat comentariu

    Comment by cipslim — February 7, 2012 @ 4:24 p.m.

  9. Buna seara, Diana draga!

    Am vazut comentariul tau la mine pe blog acum cateva clipe, dar, din pricina unor chestiuni tehnice (pot banui) sunt in imposibilitate sa iti raspund acolo, asa ca o fac aici.
    Mai intai de toate, la concret: nu stiam daca ceilalti jurati vor decide daca textele care depasesc ca lungime 2000 de cuvinte sa fie sau nu eliminate din concurs. Daca ar fi fost sa fie asa, atunci mi s-ar fi parut perfect onest ca lucrarile mele sa fie primele care sa "zboare" de pe lista de participanti.
    Acuma...referitor la comentariile tale: si eu iti sunt recunoscatoare, la fel ca Tony, pentru atenta ta aplecare asupra textelor, fiindca nu-i prima data cand gasesc in cele scrise de tine recomandari cat se poate de valoroase, care m-au ajutat sa cresc cu...o boaba macar, ceea ce-i nemaipomenit, in conditiile in care progresul, ca-n mai toate domeniile, nu se masoara in pasi de urias, cat in pasi mici-mici-mici, de furnicutza.
    Asa ca...sarut - mana si de asta-data!
    Vei vedea in curand (adica imediat ce Mircea, prin publicarea rezultatelor concursului,ne va da dezlegare la comentarii pe tema lucrarilor participante) ca am pregatit si eu, inca de duminica seara, o "dare de seama" asupra lecturilor mele pe textele participante. Nu am publicat-o pe blog ca sa nu fiu acuzata ca am viciat in vreun fel rezultatele concursului, dar i-am trimis-o pe mail organizatorului, o data cu notele mele, tocmai in ideea in care am socotit ca doar in felul acesta, argumentat fiind, demersul meu, subiectiv altfel, capata o legitimitate si o intemeiere: prin justificarea, adica, a notelor acordate, in baza enumerarii, macar partiale, a unor chestiuni concrete.
    Nu am fost la fel de "aplicata" poate, imi lipseste rigoarea organizata a judecatilor tale, dar vei vedea, probabil, ca avem numeroase pareri asupra textelor care chiar coincid. Plus ca sunt chestiuni asupra carora rationamentele noastre se suprapun!
    Cat priveste acum textele mele, stiu ca am o problema majora in a contrage, motiv pentru care ele se intind "desantat" pe kilometri, obosind ochiul cititorului si epuizandu-i rabdarea. Lucrez cu mine insami la aspectul acesta si sper ca in curand sa se poata intrevedea niscaiva progrese. Pana una - alta, insa, e cam cum ai zis tu: iaca, si blogul meu e o masinuta de carton, cu care navighez pe-acilea in vazul tuturor, etalandu-mi impudic si cautarile, si neimplinirile, si neizbanzile, si de-a dreptul esecurile...
    Pe curand, cu bine, Ioana.

    Comment by ioana75 — February 7, 2012 @ 10:14 p.m.

  10. SINCERE FELICITARI !!! :D Mi-a placut foarte mult lucrarea castigatoare si cred ca merita detasat locul I. Categoric. Gastronomie intergalactica dom ne !

    Comment by PorculdeYork — February 8, 2012 @ 7:41 a.m.

  11. @PorkuldeYork Oooo, eu de la tine am aflat cum s-ar zice. Multumesc si ma bucur ca a fost... gustoasa :)))

    @Ioana Ca e cu ceva folos imi pare mie cea mai buna multumire din toate. Astept cu nerabdare sa citesc si comentariile tale despre texte :)

    @cipslim Ioi cum s-ar spune, ca dimpotriva, zic ca ai fi castigat...

    Comment by Diana Coman — February 8, 2012 @ 9:58 a.m.

  12. sunt dezamagire...

    nu mai scriu nimic niciodata....

    Comment by cipslim — February 8, 2012 @ 11:51 a.m.

  13. @cipslim Doar dezamagit? Mai cu forta, cu durere, disperare, din astea. Cica fac arta buna :D

    Comment by Diana Coman — February 8, 2012 @ 1:44 p.m.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <pre> <q cite=""> <strike> <strong>

Theme and content by Diana Coman