Cum să fii rebel la ore fixe



March 8th, 2010 by Diana Coman

(sau despre Downshitfitting Downshifting)

Chinuit de o gastrită, o insomnie și un gust în gură persistent moale și maroniu, eficientul, invidiatul, extrem de grăbitul și foarte încercănatul domn Carierescu a semnat într-o bună zi o hârtie în stilul celei de aici. Drept urmare, a descoperit brusc două lucruri epocale: că lumea nu se învârte deloc în jurul deciziilor sale de servici și că e mult mai bine să te doară spinarea decât capul, mai ales atunci când poți alege oricând să nu te doară chiar nimic.

Carierescu are acum oportunitatea de a-și folosi propriul cap pentru a lua decizii în ceea ce-l privește. Poate fi un mare disconfort, dar de cele mai multe ori starea aceasta periculoasă trece repede. Cu același entuziasm cu care îmbrățișase anterior regulile urcatului pe scări de corporație și efectul deodorantelor asupra încrederii în sine, îmbrățișează acum orice se întâmplă să fie la îndemână prin noul mediu în care se învârte.

Mediile sunt diferite. Din anumite puncte de vedere chiar opuse. Sau așa par. Din exterior se vede totul ca o schimbare uluitoare. Curiozitatea intră în acțiune. Lumea întreagă se uită, nu pricepe nimic și atunci aplaudă: Carierescu a fost lovit brusc de o înțelepciune abisală și s-a redescoperit pe sine. Sau poate lumea a fost doar norocoasă și s-a uitat la acei câțiva, puțini, care chiar au pățit așa ceva.

Dar lumea generalizează. Vrea să repete experiența. Se dă un nume care sună bine: downshitfitting downshifting. Se creează grupuri care analizează, discută, explică, militează, visează. Și care vin cu ideea fulminantă: să dedicăm o săptămână special pentru asta. O săptămână în care programăm regăsirea de sine. O săptămână în care lumea întreagă va fi brusc, simultan și ordonat ieșită din rând, iar iluminarea se va produce fără efort personal. Ba chiar pe viitor se întrevede că va fi sarcină de servici câte o porție de nonconformism în cadru organizat. Sarcină de servici să ieși simultan din tipare la ore fixe. De ce la ore fixe? Păi ca să știm și noi clar și sigur când revii la loc.

P.S. Ca să fie clar: aprob din toată inima și mintea pe cei care se trezesc la realitate pe bune. Dar șansa de a obține așa ceva printr-o săptămână internațională de activități la modă e cam la fel ca șansa de a câștiga la loterie.

Comments feed: RSS 2.0

6 Responses to “Cum să fii rebel la ore fixe”

  1. Monica says:

    Voiam sa gasesc pe site-ul ala ceva aparabil. Cautam sa vad "sa sarbatorim in aceasta saptamana regasirea de sine". Dar e chiar mai penibil decat lasa articolul tau sa se inteleaga:

    "How to take part
    Cook a meal from scratch, using locally sourced, seasonal ingredients, preferably organic.
    Plant something in the garden you can cultivate and eat and start a compost heap."

    E un mix de "take it easy" si "do more" si "be green", pe care il sumarizezi foarte bine in expresia "saptamana internationala de activitati la moda". Si sper ca e o moda trecatoare... pentru ca suntem atat de verzi incat o sa incepem sa ardem paduri ca sa producem caldura ca sa topim plasticul pentru a-l recicla :).

  2. Valentin says:

    Pai un fel de hai sa fim creativi, dar doar intre limitele "a...A".

    Apropo .. "Downshitfitting" mwuahahahahahahaha

  3. Diana Coman says:

    @Monica Uh, deci n-am reusit sa redau suficient penibilul...mai exersez :D In sens avocatesc, orice e aparabil. Dar tot de rasul curcilor ramane. Ideea cu verziciunea noastra e buna, dar ai grija sa nu ti-o fure vreo organizatie pusa pe saptamana reciclarii plasticului...

    @Valentin Ei este foarte creativi: daca vezi la link cum se recomanda 'bucuria cresterii unor gaini ' din alea roscate 'de preferinta scapate din custi' o sa vezi ca e de la a la Ha si retur.
    Apropo de apropo: merci, merci :)

  4. Ivan says:

    Super post, tienen que marcarlo en Digg
    Gracias

    Ivan

  5. Diana says:

    @Ivan Multumesc frumos :)

  6. zamo.ca says:

    Pffff! Conformists! (vezi episodul Southpark cu si despre goth kids)

Leave a Reply