Intr-o vara, cand s-au copt ciresele mai mari ca frunzele si mai rosii decat ridichile, le-am adunat pe toate si alergat de-a rostogolul in lungul si-n latul livezii. Si erau asa de multe ca se facuse morman de cirese in fata casei de nu se mai vedea decat cocosul de vant din varful tiglei, rotindu-se a intrebare:

-Ce-ai sa faci cu atatea si-atatea cirese?

- Le fac prajitura, o prajitura mare si rotunda de o sa-mi ia 40 de zile si 40 de nopti sa-i dau roata la pas. Si voi merge apoi in jurul ei fara graba, numarand ciresele din exterior. Ma voi opri din cand in cand sa ma odihnesc si voi musca incet si delicat din prajitura de langa mine, un pic aici si-un pic dincolo, prin, pe langa si chiar printre cirese daca e nevoie. Voi merge apoi cu pas mai vioi in cautarea ciresei celei mai mari, uitand sa numar zilele care vor mirosi toate a prajitura. Iar in cea de-a 40-a noapte cand voi ajunge iar in fata casei va fi prajitura mea muscata toata ici si colo in forma de zambet curios, cu dintii mici.

- Si apoi ce mai faci?

- Apoi am sa mananc direct si hotarat prin prajitura catre centru de asta data, luand-o cand incolo, cand incoace, de se va face in urma mea labirint printre cirese. Cei din afara prajiturii vor crede ca m-am pierdut si vor striga dupa mine sa ies ori sa las ciresele si sa mananc iarba ca e poiana plina si-i mai simplu. Dar eu nu-i voi auzi ori poate uneori ma voi preface ca nu-i aud si voi pune in schimb urechea langa prajitura sa aud incotro ii e calea catre miez. Si voi merge mai departe, tot mai departe.

-Si chiar te vei pierde in prajitura?

-Poate ma voi pierde intai, cine stie. Dar daca ma pierd, atunci ai sa vii tu cu toti prietenii tai si va veti alinia in fata intrarii din prajitura prin care m-am dus eu. Le vei da startul si veti incepe toti sa mancati din prajitura cu cirese cu asa spor incat o veti da gata de indata, cu tot labirintul de l-am ros eu in ea. Iar eu n-am sa mai fiu pierduta atunci printre cirese, desi e posibil - foarte posibil - sa trebuiasca apoi sa ma cautati printre voi, caci de la atata prajitura voi veti fi mari si inalti iar eu voi fi ramas mica ori poate chiar mai mica.

- Cat de mica?

- Cam cat o cireasa asa. Ori poate cine stie, chiar mai mica, poate cat un fir de praf ori poate cat o adiere de vant. Dar oricat de mica as fi, voi veni langa tine si atunci ai sa simti mangaierea mea chiar de va fi usoara ca fulgul. Ai sa simti si-ai sa stii ca m-ai gasit si-ti vei vedea de drum, chiar daca n-o mai fi ramas nimic-nimic din prajitura aceea cu ciresele mari si coapte dintr-o vara cand se facusera atat de multe cirese in livada de nu se mai vedeau nici pomii, nici casa, nici frunzele macar de ele.

(Imaginea originala se gaseste pe Morguefile.)

Category: Young, old and oldest

Comments feed: RSS 2.0