Din seria reusitelor misticului antreprenoriat romanesc, pot spune ca mi-am luat banii¹ si-am plecat, chit ca venisem in Romania hotarata si chitita sa ii dau. Problema pare sa fi fost faptul ca eram hotarata ca-i dau pe ceva anume², nu ca-i arunc pur si simplu in mana cui ii cere pretinde si mai zic si multumesc pentru serviciul de a ma fi scapat de niste bani. Zic problema pentru ca, asa cum mi-a fost ilustrat recent, dupa mintea misticului antreprenor de orice ar fi, vanzarea de proprietati si prestarea de servicii in general inseamna ca el face fix ce, cum si cand pofteste, iar clientul pur si simplu plateste acest privilegiu nemaipomenit de-a fi ajutat sa treaca diverse strazi care nici nu exista, dar se gasesc la nevoie.

In optimismul meu am vrut sa-mi cumpar un apartament de vacanta pe Valea Prahovei. In naivitatea mea, am crezut ca-i suficient sa gasesc un apartament care sa-mi placa³ si sa fie de vanzare - mai departe platesc pretul si am apartamentul, nu? Ei bine, nu. Ar fi fost prea plicticos presupun, prea rece, prea lipsit de inevitabila si inestimabila caldura sufleteasca⁴ cu care te sufoca homo homogenicus in numele fericirii universale (adica a lui proprii) si beneficiului mutual (adica al lui propriu, ca doar daca-i al lui atunci e si al tau automat - doar de aia platesti). Homo homogenicus fiind dupa mintea lui prototip universal in afara caruia nu mai poate exista nimic altceva, e logic ca daca-i in beneficiul lui, atunci e in beneficiu universal, da?

In dulcele stil localo-omogeno-calduroso-sufletesc, primul pas al unei tranzactii este ca nimic din ce s-a discutat si stabilit (verbal ori in scris, nici nu conteaza) o data, de doua ori, de trei ori, de sapte ori, de o mie de ori, nu e nediscutabil -cu fix aceleasi argumente, nimic in plus- a o mie una oara precum si a milioana oara. Nu stiu daca strategia asta mizeaza pe lipsa completa de memorie a interlocutorului ori pe anihilarea vointei acestuia prin simpla perseverenta. In schimb stiu clar ca e printre modalitatile cele mai bune de le are cineva ca sa ma convinga ca n-are rost sa-mi pierd vremea cu el.

In cazul dat, subiectul eternei reveniri a fost chiar fascinant: dupa mintea acestui constructor-vanzator de apartamente si case denumite pompos "de lux"⁵ un contract de vanzare-cumparare se semneaza la notarul ales de vanzator, nu de cumparator. In vreme ce cumparatorul plateste onorariul notarului oricum, evident. Iar daca discutarea si rediscutarea chestiunii pana la tocirea nervilor cumparatorului nu da rezultatul dorit (adica cedarea in fata vointei suverane a celui caruia ii dai bani ca sa i-i dai unde si cand vrea el chiar daca iti dai singur cu stangul in dreptul pentru asta), atunci se apeleaza la argumentul suprem: santajul emotional. Cum, n-ai incredere in mine?? Vai, dar inseamna o zi pierduta (e vorba de o jumatate de ora in plus pe drum, ca sa fie clar). Vai, dar... Vai, cum.... Si vai, si valeu si valeleu. Stiti cum fac copiii mici cand se dau cu curul de pamant (chiar la propriu daca e nevoie) ca ei vor bobo si bocesc si se inrosesc la fata si plang de zici ca acusi isi dau sufletul fara bobo? Ei, cam asa ceva. Atata doar ca eu am toleranta redusa la santaj emotional, asa ca n-a primit nici vanzatorul cu pricina bobo - adica semnarea la notarul lui. A primit ce-i drept optiunea de a-si plati singur notarul propriu, in vreme ce eu il platesc pe al meu si facem semnarea cu doi notari. Va las sa ghiciti daca a fost de acord.

Pentru informarea tutoror celor carora li se pare ca asa idee creata cu impunerea notarului n-ar fi evident tampita, le sugerez un pic de documentare in ce priveste legislatia, ca-i scris acolo negru pe alb cine alege notarul. Si daca nu-i clar de ce anume, sa reamintesc totusi ca vanzatorul primeste o suma de bani, pe cand cumparatorul se alege cu ceva mai putin verificabil in amanunt asa pe loc si la o adica chiar cu ochiul liber. De altfel n-as fi crezut ca mai trebuie in fapt argumentat ca cine da banii pentru un serviciu alege din start si prestatorul pentru serviciul cu pricina.

Dar aceasta interesanta idee fixa a vanzatorului legat se pare profund (ombilical poate?) de notarul sau nu era nicidecum unica in capul unde-si facea veacul. Inca si mai mare si mai frumoasa inflorise pe acelasi fertil teren de idiotenii convingerea ferma ca vanzarea unui apartament inseamna in fapt achizitionarea pe gratis a unui venit viitor garantat. Poate parea bizara chestiunea la o prima privire, asa ca sa lamurim mai in amanunt:

Asadar, odata vandut apartamentul, acest constructor-vanzator intentiona ferm si fara echivoc sa ajute proaspatul proprietar fraier sa scape de bani in mod curent. Cum? Prin impunerea de asa-zise servicii, indiferent daca erau ori nu utile celui care plateste. Daca i se spun ca-s utile, cum sa nu dea banii? Ce, vrea sa-i si fie utile? Pai ii spune asa-zisul prestator de servicii si ce sa faca ca sa-i fie - eventual sa stea intr-un picior (contra cost ii taie si un picior daca altminteri n-are motivatie si sta ca prostul pe doua) si cu mana in nas, pentru ca asa sta toata lumea de o stie prestatorul (ori zice ca sta, ca nu doare sa zici). De exemplu mai vine constructorul cu o propunere de extindere a apartamentului care costa brusc 5000 de euro in plus (si nu se poate face cu alt constructor, evident, ce, doar de notar ne-am legat ombilical?), dar e propunere doar de forma, ca daca nu esti de acord, devine brusc un fel de obligatie, nu optiune. Mai vine constructorul si cu ceva propunere de mobila si se ofuscheaza daca nu te intereseaza si tot asa si la fel si pentru totdeauna. Este ca un bagator in seama care sa te futa la creieri toata ziua e fix ce-ti doresti cand iti cumperi un apartament de vacanta?

Ei bine, eu nu mi-am dorit chiar deloc sa cumpar in acelasi pret de apartament si un bagator in seama caruia sa trebuiasca sa-i fac educatie, ca nu duc deloc lipsa de asemenea personaje. Asa ca banii sunt in continuare la mine, apartamentul e la el si n-are decat sa caute un fraier dupa cum isi doreste. Eu o sa-mi caut probabil o casa in loc de apartament ca sa reduc sansele de asemenea caldura sufleteasca invecinata, dar ma voi asigura intai ca nu vine la pachet cu nici un fel de "prestator de servicii". Iar daca asa ceva nu-i posibil in Romania, o sa-mi iau in alta parte, unde oamenii chiar au nevoie de bani. Si chiar presteaza servicii, adica iti ofera ceea ce ai nevoie, nicidecum ceea ce au decis ei ca ar trebui musai sa ai tu nevoie. Din fericire, lumea la nivel global nu-i chiar asa de omogena in prostie pe cat o crede homo homogenicus.

1. Cateva zeci de mii de euro de-i adusesem in Romania special pentru asta. ↩

2. Ceva discutat si stabilit dinainte. ↩

3. Nu c-ar fi fost usor sa gasesc ceva sa-mi placa, dar in fine, imposibil n-a fost. ↩

4. Procedeul de obtinere a caldurii sufletesti e simplu: ti se inghesuie tot felul de nedoriti si nesuferiti in suflet pana cand dezvolti caldura, chiar daca uneori - in mod inexplicabil pentru ei - o eliberezi sub forma... exploziva. ↩

5. Eu le zic rezonabile, ca am vazut si lux la viata mea si nu consta deloc in banala caracteristica de a fi totul functional, rezonabil de spatios si cat de cat suportabil din punct de vedere estetic. ↩

Category: Dark Modern Ages

Comments feed: RSS 2.0