Cum nu am cumparat un apartament



April 1st, 2012 by Diana Coman

Din seria reusitelor misticului antreprenoriat romanesc, pot spune ca mi-am luat banii1 si-am plecat, chit ca venisem in Romania hotarata si chitita sa ii dau. Problema pare sa fi fost faptul ca eram hotarata ca-i dau pe ceva anume2, nu ca-i arunc pur si simplu in mana cui ii cere pretinde si mai zic si multumesc pentru serviciul de a ma fi scapat de niste bani. Zic problema pentru ca, asa cum mi-a fost ilustrat recent, dupa mintea misticului antreprenor de orice ar fi, vanzarea de proprietati si prestarea de servicii in general inseamna ca el face fix ce, cum si cand pofteste, iar clientul pur si simplu plateste acest privilegiu nemaipomenit de-a fi ajutat sa treaca diverse strazi care nici nu exista, dar se gasesc la nevoie.

In optimismul meu am vrut sa-mi cumpar un apartament de vacanta pe Valea Prahovei. In naivitatea mea, am crezut ca-i suficient sa gasesc un apartament care sa-mi placa3 si sa fie de vanzare - mai departe platesc pretul si am apartamentul, nu? Ei bine, nu. Ar fi fost prea plicticos presupun, prea rece, prea lipsit de inevitabila si inestimabila caldura sufleteasca4 cu care te sufoca homo homogenicus in numele fericirii universale (adica a lui proprii) si beneficiului mutual (adica al lui propriu, ca doar daca-i al lui atunci e si al tau automat - doar de aia platesti). Homo homogenicus fiind dupa mintea lui prototip universal in afara caruia nu mai poate exista nimic altceva, e logic ca daca-i in beneficiul lui, atunci e in beneficiu universal, da?

In dulcele stil localo-omogeno-calduroso-sufletesc, primul pas al unei tranzactii este ca nimic din ce s-a discutat si stabilit (verbal ori in scris, nici nu conteaza) o data, de doua ori, de trei ori, de sapte ori, de o mie de ori, nu e nediscutabil -cu fix aceleasi argumente, nimic in plus- a o mie una oara precum si a milioana oara. Nu stiu daca strategia asta mizeaza pe lipsa completa de memorie a interlocutorului ori pe anihilarea vointei acestuia prin simpla perseverenta. In schimb stiu clar ca e printre modalitatile cele mai bune de le are cineva ca sa ma convinga ca n-are rost sa-mi pierd vremea cu el.

In cazul dat, subiectul eternei reveniri a fost chiar fascinant: dupa mintea acestui constructor-vanzator de apartamente si case denumite pompos "de lux"5 un contract de vanzare-cumparare se semneaza la notarul ales de vanzator, nu de cumparator. In vreme ce cumparatorul plateste onorariul notarului oricum, evident. Iar daca discutarea si rediscutarea chestiunii pana la tocirea nervilor cumparatorului nu da rezultatul dorit (adica cedarea in fata vointei suverane a celui caruia ii dai bani ca sa i-i dai unde si cand vrea el chiar daca iti dai singur cu stangul in dreptul pentru asta), atunci se apeleaza la argumentul suprem: santajul emotional. Cum, n-ai incredere in mine?? Vai, dar inseamna o zi pierduta (e vorba de o jumatate de ora in plus pe drum, ca sa fie clar). Vai, dar... Vai, cum.... Si vai, si valeu si valeleu. Stiti cum fac copiii mici cand se dau cu curul de pamant (chiar la propriu daca e nevoie) ca ei vor bobo si bocesc si se inrosesc la fata si plang de zici ca acusi isi dau sufletul fara bobo? Ei, cam asa ceva. Atata doar ca eu am toleranta redusa la santaj emotional, asa ca n-a primit nici vanzatorul cu pricina bobo - adica semnarea la notarul lui. A primit ce-i drept optiunea de a-si plati singur notarul propriu, in vreme ce eu il platesc pe al meu si facem semnarea cu doi notari. Va las sa ghiciti daca a fost de acord.

Pentru informarea tutoror celor carora li se pare ca asa idee creata cu impunerea notarului n-ar fi evident tampita, le sugerez un pic de documentare in ce priveste legislatia, ca-i scris acolo negru pe alb cine alege notarul. Si daca nu-i clar de ce anume, sa reamintesc totusi ca vanzatorul primeste o suma de bani, pe cand cumparatorul se alege cu ceva mai putin verificabil in amanunt asa pe loc si la o adica chiar cu ochiul liber. De altfel n-as fi crezut ca mai trebuie in fapt argumentat ca cine da banii pentru un serviciu alege din start si prestatorul pentru serviciul cu pricina.

Dar aceasta interesanta idee fixa a vanzatorului legat se pare profund (ombilical poate?) de notarul sau nu era nicidecum unica in capul unde-si facea veacul. Inca si mai mare si mai frumoasa inflorise pe acelasi fertil teren de idiotenii convingerea ferma ca vanzarea unui apartament inseamna in fapt achizitionarea pe gratis a unui venit viitor garantat. Poate parea bizara chestiunea la o prima privire, asa ca sa lamurim mai in amanunt:

Asadar, odata vandut apartamentul, acest constructor-vanzator intentiona ferm si fara echivoc sa ajute proaspatul proprietar fraier sa scape de bani in mod curent. Cum? Prin impunerea de asa-zise servicii, indiferent daca erau ori nu utile celui care plateste. Daca i se spun ca-s utile, cum sa nu dea banii? Ce, vrea sa-i si fie utile? Pai ii spune asa-zisul prestator de servicii si ce sa faca ca sa-i fie - eventual sa stea intr-un picior (contra cost ii taie si un picior daca altminteri n-are motivatie si sta ca prostul pe doua) si cu mana in nas, pentru ca asa sta toata lumea de o stie prestatorul (ori zice ca sta, ca nu doare sa zici). De exemplu mai vine constructorul cu o propunere de extindere a apartamentului care costa brusc 5000 de euro in plus (si nu se poate face cu alt constructor, evident, ce, doar de notar ne-am legat ombilical?), dar e propunere doar de forma, ca daca nu esti de acord, devine brusc un fel de obligatie, nu optiune. Mai vine constructorul si cu ceva propunere de mobila si se ofuscheaza daca nu te intereseaza si tot asa si la fel si pentru totdeauna. Este ca un bagator in seama care sa te futa la creieri toata ziua e fix ce-ti doresti cand iti cumperi un apartament de vacanta?

Ei bine, eu nu mi-am dorit chiar deloc sa cumpar in acelasi pret de apartament si un bagator in seama caruia sa trebuiasca sa-i fac educatie, ca nu duc deloc lipsa de asemenea personaje. Asa ca banii sunt in continuare la mine, apartamentul e la el si n-are decat sa caute un fraier dupa cum isi doreste. Eu o sa-mi caut probabil o casa in loc de apartament ca sa reduc sansele de asemenea caldura sufleteasca invecinata, dar ma voi asigura intai ca nu vine la pachet cu nici un fel de "prestator de servicii". Iar daca asa ceva nu-i posibil in Romania, o sa-mi iau in alta parte, unde oamenii chiar au nevoie de bani. Si chiar presteaza servicii, adica iti ofera ceea ce ai nevoie, nicidecum ceea ce au decis ei ca ar trebui musai sa ai tu nevoie. Din fericire, lumea la nivel global nu-i chiar asa de omogena in prostie pe cat o crede homo homogenicus.


  1. Cateva zeci de mii de euro de-i adusesem in Romania special pentru asta. 

  2. Ceva discutat si stabilit dinainte. 

  3. Nu c-ar fi fost usor sa gasesc ceva sa-mi placa, dar in fine, imposibil n-a fost. 

  4. Procedeul de obtinere a caldurii sufletesti e simplu: ti se inghesuie tot felul de nedoriti si nesuferiti in suflet pana cand dezvolti caldura, chiar daca uneori - in mod inexplicabil pentru ei - o eliberezi sub forma... exploziva. 

  5. Eu le zic rezonabile, ca am vazut si lux la viata mea si nu consta deloc in banala caracteristica de a fi totul functional, rezonabil de spatios si cat de cat suportabil din punct de vedere estetic. 

Comments feed: RSS 2.0

10 Responses to “Cum nu am cumparat un apartament”

  1. Florin says:

    In timp ce citeam postarea, imi formasem o torie cu argumente pro casa vs apartament :D

    Mi-i greu sa inteleg de ce, la noi, in multe zone, apartamentele inca sunt mai scumpe decat casele. Bine, casa insemnand constructori decenti cu preturi decente.

  2. sfbacterie says:

    E si o vorba populara care spune ca nu-i prost cine cere, prost e cine accepta...
    Excelenta optiunea referitoare la casa. Prevad insa ca te vei lovi acum de alte probleme !

  3. Diana Coman says:

    @Florin Uite ca inca n-am vazut chestiunea asta cu apartamentele mai scumpe decat casa. Eu ma gandisem la apartament pentru ca nefiind acolo tot timpul, mai greu cu gradina si de avut grija. Dar altminteri cu atat mai bine. Iar la rigoare daca nu se poate gasi, pamant tot se gaseste si se construieste, chit ca dureaza. Asta este.

    @sfbacterie Fara probleme chiar nu cred sa existe, dar ideea e ca-s probleme si probleme si astea. La care te-ai gandit cand e vorba de casa?

  4. sfbacterie says:

    Cand cumperi o casa, pleaca de la ideea ca tu esti cel care va administra intreaga proprietate. Asta implica o serie de probleme tehnice precum fosa septica, unele probleme pluviale, materialele din care e construit imobilul si durata lor de viata. Am spicuit aici doar cateva din multele lucruri ce trebuie avute in vedere. Ar fi bine sa apelezi la cineva care are cunostinte in domeniu, sau la o agentie imobilara serioasa.
    Succes !

  5. Diana Coman says:

    @sfbacterie Ah, ok, multumesc. De astea stiu, ca am participat altminteri activ la constructii, renovari, administrare pe la casele bunicilor. Iar la o adica ma documentez cu siguranta. Eu ma gandeam de probleme ulterior (gen vin diversi si-ti sparg geamurile sa-ti fure si canile din casa pe motiv ca nu esti acolo - si nu inventez acum).

  6. Alex says:

    Mei, deci chestia aia cu lipsa distinctiei intre seriozitatea scrisului si a vorbirii imi da de gandit. Nu-i prima data cand le vad tratate la fel.

    Prima data am crezut ca-i o tara a romanilor - deh, cultura preponderent orala atata vreme, trateaza scrisul la fel ca vorbirea. Ceea ce de altfel se verifica in practica, vazand cati idioti sterg textul altora pe internet. Doara vorbirea e aia importanta, si scriem doar sa ne aflam in treaba, nu conteaza ca-i mai costisitor intelectual sa scrii decat sa vorbesti. Bun, fie.

    Da' parca am vazut si la altii - firma la care lucrez e in U.S., si colegii nostri de dincolo fac uneori exact. la. fel. - se vorbeste o chestie la sedinta, se si scrie intr-un mail, toata lumea e pe aceeasi lungime de unda. Cinci zile mai tarziu, tre' sa amintesti tuturor ca .. stiti .. modificarea aia de care s-a vorbit si despre care ati primit mail? Da, aia, pe care o ignorati? :)

    S-ar putea sa aiba ceva de-a face cu ieftinirea textului, cred. Nu mai are importanta data de raritate, imi pare. Asta, plus faptul ca mai toata lumea e inconjurata de text de dimineata pana seara.

    Ai pareri pe tema?

  7. Diana Coman says:

    @Alex Hmmm, mie nu-mi pare ca acolo e problema (adica scris vs. vorbit ori asa ceva). Radacina problemei imi pare ca e in fapt o incapacitate (ori lipsa de dispozitie daca preferi) de interactiune (si negociere, ca orice interactiune e un tip de negociere) reala. Adica problema nu-i ca nu mai e scrisul rar cat sa aiba a priori autoritate, ci faptul ca Xulescu ala care in fapt ignora discutiile (ori scrisul) anterioare pur si simplu are o singura realitate imaginara din care nu poate iesi - si de aceea tot ceea ce nu se potriveste cu ce are el in cap (deci concluzia unei discutii anterioare unde n-a iesit cum a vrut el), i se sterge cu totul din memorie, ori e aruncat. Practic n-are decat doua sanse: ori accepta rezultatul neplacut lui si deci trebuie sa-si schimbe realitatea imaginara fie si un pic ca sa se potriveasca, ori se face ca n-ar exista nici acel rezultat si deci rediscuta chestiunea ca si cand nici n-ar fi fost discutata vreodata. Ghici ce alege locuitorul realitatii imaginare...

  8. Cum nu am cumparat un apartament in Cuvintele Dianei...

    Diana si voitele vacante in Romania, cu apartament cu tot! (de citit :) )...

  9. […] să vedeți de ce e lucrul ăsta important, vă invit să citiți experiența unei fete care a vrut să-și ia un apartament de vacanță în România și a renunțat. Pentru că locuința respectivă venea cu o serie de condiții la pachet, […]

  10. […] "very typical" and doubtless "unique" idiocy known as "sentimentul romanesc al fiintei", discussed pluriously by people who, as you'd expect per this article, "don't exist". What now […]

Leave a Reply