Imi port intotdeauna cu mine trecutul aproape, la indemana. Nu ca povara si nici ca obligatie ori frana, ci ca resursa acumulata in timp, temeinic, continand de toate, pe cat de multe s-a putut. Il am asadar mereu cu doar un pas in urma mea, ca sfetnic care-si stie locul si pe care-l stiu in amanunt. Ca enciclopedia mea proprie, cunoscuta si cu bune si cu rele, dar mai ales acceptata ca atare.
Vorbesc de acceptare pentru ca trecutul meu e ordonat mai ales dupa aceasta, dupa cat am reusit sa il accept si-n bune dar si-n rele, nicidecum dupa timpul obiectiv al intamplarilor. Pentru ca trecute sunt cu adevarat doar intamplarile si devenirile pe care le-am inteles macar suficient incat sa le privesc drept si fara ocolisuri drept exact ceea ce au fost, lasandu-le astfel sa se treaca si sa devina doar ceea ce au fost candva, acum in urma mea, acum simple trepte pe care le-am urcat deja, nicidecum obstacole de care m-as feri. Astfel intelese si transformate in trecutul real din care-mi recunosc devenirea, intamplarile acceptate imi pot servi oricand drept loc privilegiat de observatie, refugiu, ori chiar intelegere.
Desi astfel stapanit si impacat, trecutul nu-mi pare totusi a fi vreodata cu totul animal domestic placid si fara dinti ori gheare. E doar imblanzit, pus la locul lui, stapanit si multumit. Cata vreme il am la indemana in orisice clipita si nu-i simt nici opozitie si nici atractie, imi da forta si-mi e intr-un fel captiv, imi apartine. De-ar fi sa am insa a lupta in contra-i, n-ar fi lupta usoara. Si de aceea, pe cat pot, nu las lucrurile ori intamplarile sa se acumuleze nici neintelese si nici neacceptate, pentru ca m-ar trage inapoi pana cand s-ar inversa rolurile, pana cand as deveni eu insami captiva in trecut, biet animalut de companie al propriilor mele neintelegeri ori lasitati. De aceea revin uneori la lucruri aparent trecute, de aceea nu "le las sa fie", de aceea ma incapatanez uneori chiar cu pretul ranilor si-al umilintei: pentru ca atata vreme cat a mai scapat cate un ungher de sens neinteles, neasumat ori pur si simplu neimblanzit, nu-i cu adevarat parte din trecut.
Daca pare anevoios ori incet, uneori este. Rasplata insa-i pe masura: am acces neingradit si neestompat la toate bucuriile trecute, la toata frumusetea vazuta odata fie doar si-n treacat, la toata bunatatea ori blandetea ori intelegerea si dragostea din zeci de ani din viata unui om. Si toate astea-s ale mele, fara plata suplimentara pentru folosinta, dar cu acumulare noua in fiecare zi. E de mirare oare daca vad alaturea trecut, prezent si viitor, si nu pot vorbi de rau nici unul dintre ele luate asa cu totul? E de mirare oare ca stiu ce inseamna fericirea ca stare calma si egala, in acord deplin cu timpul care totusi trece desi nu o stirbeste cu nimic?
Eu cred ca nu.
Comments feed: RSS 2.0
Pe mine mă miră cum o persoană care are inteligenţa să scrie un astfel de articol, întrebată despre sexul pe bani, răspunde că "sexul liber consimţit nu este înjositor punct". De unde se vede că inteligenţa luată în sine nu-i de ajuns.
@Lotus Notiunea ta de inteligenta se reduce la ceea ce ti-e tie confortabil. Dar lumea nu se va inghesui niciodata in definitiile limitate ale cuiva.
@Diana
În primul rând că orice definiţie este limitativă prin însăşi natura limbajului (şi cumva a gândirii), care nu poate emula perfect realitatea ci o poate doar oglindi mai mult sau mai puţin fidel. Dar imaginea din oglindă nu este chiar obiectul oglindit. Deci definiţiile oricui suferă de aceste limitări inerente naturii lor, oricum ai lua-o.
Dar dincolo de asta n-aş zice că am o viziune foarte îngustă asupra inteligenţei. Însă poate că într-adevăr nu e chiar atât de neîngrădită pe cât e tendinţa ta de a specula.
@Lotus Doar ca era vorba de suferinta ta, nu a definitiei. Poate. Sigur ca poate, orice se poate, eu n-am problema cu asta.
Buna ziua,
Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .
Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.
dumitru_gabriela31@yahoo.com
@tudorache gabriela Multa sanatate. Imi pare ca-i scris deja pe acest blog, chiar in comentariul dumneavoastra.
Mai deci sa vezi ce chestie nici cu eforturi divine nu pot privi pozele alea cu mila.
@Freud Poate ca nu mila cauta.
mila->bani
@Freud O fi ca mila->bani, dar x->bani != x=mila. Si in sfarsit, tu ai totusi bani de dat altora in vreo situatie oarecare?
Lol. Da.
@Freud Ahem. In care situatii mai exact?
Trecutul ca o fiara imblanzita in Cuvintele Dianei...
" E de mirare oare ca stiu ce inseamna fericirea ca stare calma si egala, in acord deplin cu timpul care totusi trece desi nu o stirbeste cu nimic? " Pare c-ar şti despre ce vorbeşte....
[…] global viitorul dar individual trecutul. De parca ar zice – chiar fara sa priceapa – ca fiecare isi are cu sine trecutul propriu spre ajutor ori dimpotriva, dar altfel lumii asteia mari ii pasa numai si numai de viitor, de […]