Oamenii titirez

Ati rotit vreodata un titirez? Sa-i dati un mic impuls initial si sa-l vedeti apoi cum se rasuceste in jurul axei proprii? Intai oarecum gratios si chiar fascinant de privit, apoi din ce in ce mai incet, din ce in ce mai "obosit", pe o traiectorie parca din ce in ce mai beata, incepand sa dea rateuri, pana cand se prabuseste intr-un punct oarecare, cu toata gratia terminata, cu toata energia epuizata, un biet obiect inert si inutil. Exact la fel se invart (si sfarsesc) si oamenii care-si aleg cate o convingere necercetata, netestata si nesustinuta real, in jurul careia incep a-si roti (ori construi) intreaga viata.

Care anume e convingerea cu pricina exact in fiecare caz e chiar irelevant. Ca-i credinta in superioritatea proprie, ca-i convingerea in universalitatea valorilor unei anume comunitati din care s-a intamplat sa faca parte omul cu pricina, ori ca-i increderea nestramutata in faptul ca exista castig real fara efort, nici nu conteaza foarte tare. Cat timp un om isi mentine convingerea (ori o convingere oarecare) drept ax central al vietii sale, tot in cercuri fara de speranta si fara de iesire se va invarti, straduindu-se sa-si mentina echilibrul in ciuda dovezilor contrare pe care i le ofera realitatea la fiecare pas. Si tot la fel va porni rotirea nebuneasca de indata ce o contradictie ii iese in cale, incercand sa anihileze contradictia prin simpla energie a miscarii.

Va incerca adica, atata vreme cat are inca energie sa o faca, sa lupte cu realitatea. Nenorocirea lui e ca realitatea nu oboseste niciodata, ea doar este, nestramutata si indiferenta. Si daca asta nu-i de ajuns, izolarea nu mai e posibila in mici oaze (numiti-le familii ori sate, orase si state) in care toti membrii impartasesc exact aceleasi convingeri, cu aceeasi indiferenta la realitatea aflata imediat dincolo de gard. Pana si lantul pe care si-l pune omul singur de gat ca sa fie sigur ca nu iese in necunoscut, se dovedeste inutil: odata cu Internetul, necunoscutul vine acum el insusi la fiecare dintre noi, fara sa-i pese daca e dorit, ori asteptat ori invitat.

De la o oarecare distanta, oamenii-titirez sunt chiar comici: ajunge sa scapi un cuvant contrar convingerii lor si ei incep a se invarti, aparandu-si cu fervoare (ca eficacitate n-au de unde) convingerea-credinta. Fervoarea exista si consuma energie cu siguranta, dar transpunerea ei in fapt e cam de calibrul unui salbatic care s-a pictat de sus pana jos si se agita din toate madularele aruncand sageti de lemn in avalansa care se apropie - chiar daca avalansa nu trece pe acolo special ca sa-l striveasca pe bietul salbatic, tot nu va avea efect "apararea" lui si tot strivit va fi daca tine mortis sa stea in calea ei. Iar orice incercare de a explica salbaticului intrat in agitatie ca avalansa n-are nici convingeri nici intentii sa-l atace fix pe el anume, nici animozitati... e bineinteles sortita esecului. Caci fiecare cuvant spus in asemenea incercare va fi interpretat de salbatic drept o "aparare" a avalansei, deci un nou atac asupra lui insusi.

Omul-titirez nu-i decat varianta moderna a salbaticului: se lupta cu avalansa realitatii de indata ce-i contrazice fie si partial convingerile, arunca in ea cu biete cuvinte fara substanta si injurii, incearca sa-i atace convingerile, nu faptele, ori sa-i nege pur si simplu existenta. Isi cheama prietenii care sustin aceeasi convingere, ca sa doboare realitatea prin forta bruta a numarului. De parca ar conta in vreun fel anume CATE sageti de lemn sunt aruncate in avalansa. Si interpreteaza orice explicatie din exterior drept un nou atac, pentru simplul motiv ca ajutorul real n-are cum sa fie in sensul sustinerii convingerii in pofida realitatii, ci numaidecat in sensul distrugerii ei. Ori, cu cat te-ai rotit mai mult in jurul unei convingeri, cu atat mai greu e sa renunti la a fi un titirez. Cu atat mai greu e sa-ti gasesti in locul unei unice si fixe axe de rotatie o multitudine de puncte de echilibru ancorate in realitate, cercetate, testate si asumate drept valabile acum si aici, nu neaparat etern ori universal.

Totusi, doar dupa asemenea transformare poate o viata sa insemne ceva mai mult decat inca un set de rotiri pe loc, ca titirezul.

6 Responses to “Oamenii titirez”

  1. PorculdeYork says:

    da nu tii tu despre intalnirea dintre Intelighenta Chipurile Superioara si Titirez. Eu cand eram mic, invarteam titireze. Asa le ziceam dar erau defapt niste roti dintate de metal zmulse din naiba stie ce masinite teleghidate care mergeau pana sa ma pun eu sa le demontez. Eu si invarteam de-alea pe masa si scuipam pe ele. Ma fascina felul in care saliva stropea haotic in toate partile pana cand se consuma, ori titirezul ramanea fara "seva" si devenea neinteresant, ori era dezechilibrat de flegma prea mare si cadea "beat" pe undeva, ori scuipam pe langa. Cumva ...cam cum zici tu cu avalansa insa pe studiu de caz concret. :D Fetelor, numa baieti sa nu va dea bunul Mnezoo.

  2. Diana Coman says:

    @PorculdeYork Ha ha, foarte concret intr-adevar. Da' las' sa dea baieti, chiar crezi ca fetele dau mai putina bataie de cap? :)))

  3. @Porc si eu aveam de-alea. Cite ceasuri desteptatoare am stricat... (mare parte in cautarea celor 19 rubine...)

  4. PorculdeYork says:

    na dragilor, si-am crescut... si ne facem altfel de titireze...dar cumva astea ne insotesc toata viata.. intr-o forma sau alta (mai ceva ca Platon, ce pula mea)

  5. Lotus says:

    Citind articolul mă întreb: asta-i a câta postare în care se dezbat cam aceleaşi idei?...

  6. Diana Coman says:

    @Mircea Popescu Spaima ceasurilor ori a desteptarilor?

    @PorculdeYork Eu sper sincer ca nu ne facem exact acest fel de titireze. Si asa e supraproductie dupa gustul meu.

Leave a Reply