Tuturor oamenilor le place succesul, dar de preferință al lor personal, nu al altora. Majoritatea oamenilor mai acceptă totuși și succesul altora, dar numai dacă se scaldă și ei măcar un pic în el sau dacă e mai moderat și contrabalansat de ceva eșec clar care să le redea altminteri încrederea în sine și apa la moară celor ce privesc de pe margine cu jind și nu primesc nimic. În consecință, urmând această frumoasă trăsătură profund umană, nu-i de mirare că dacă femeile cu succes la bărbați sunt admirate (și zise frumoase) iar cele inteligente sunt oarecum acceptate drept folositoare societății în general dacă nu cuiva în particular, femeile și inteligente și cu succes la bărbați sunt urâte cu patimă de cei pe care nu aleg ele să-i iubească precum și de cele care ar vrea să le imite, dar nu pot.

Primul astfel de caz suficient de bine documentat încât să pornim cu ceva încredere la o discuție mai serioasă e cel al Aspasiei din Milet, o imigrantă în Atena anului 450 î.e.n. De altfel faptul că era imigrantă (deci străină de cetate și în consecință fără anumite drepturi) e printre puținele defecte de care s-au putut lega inamicii pe care Aspasia și i-a făcut mai mult sau mai puțin la fel de repede pe cât și-a făcut admiratori. Diferența între inamici și admiratori fiind bineînțeles faptul că admiratorii erau de calibrul lui Pericle (și se pare chiar Socrate), iar inamicii mai degrabă de calibrul nevestei părăsite a lui Pericle.

Totuși, ar fi greșit să desconsiderăm inamicii Aspasiei, pentru că de multe ori e rezultatul urii lor faptul că încă mai știm câte ceva despre această femeie care purta discuții filosofice la un nivel apreciat de cei mai de seamă filosofi ai Atenei, participa activ în viața publică a cetății, era o curtezană se pare desăvârșită, conducea o școală întreagă de curtezane pe care o înființase ea însăși și altminteri dădea peste cap destule "obiceiuri" locale, prin simplul fapt că nu se lăsa îngrădită de ele.

Dată fiind perioada atât de îndepărtată, e drept că sunt multe care nu se știu clar despre Aspasia - mai multe în fapt decât se știu. Totuși, e amintită într-o enciclopedie bizantină drept o sofistă foarte "pricepută cu cuvintele" și o profesoară de retorică. Cicero citează un dialog (pierdut altminteri) în care Xenophon și nevasta sa practic caută sfatul Aspasiei și-l primesc cât se poate de clar formulat și bine ancorat în rațiune dar și în realitate (probabil spre nemulțumirea lor, dar deh, ăsta-i riscul când cauți sfaturi la oameni cu cap - le primești pe cele utile, nu pe cele plăcute).

Dacă multe nu-s așa de clare, un lucru cât se poate de sigur e faptul că Pericle a apreciat-o atât de mult încât în esență nici că s-a împiedicat în argumente de fațadă gen "e o străină", "am deja o nevastă", "e curtezană (a se citi curvă)". În schimb, Pericle a divorțat frumos de nevastă, a trăit bine-merci cu Aspasia (pe care se zice că o săruta în fiecare zi și la venire și la plecare - lucru mai rar pe atunci dacă nu și pe acum) și chiar a obținut recunoașterea fiului său cu ea drept cetățean al Atenei. Iar după ce Pericle a murit, Aspasia nici că a rămas neconsolată, ci l-a primit pe Lysicles, ba chiar se pare că l-a și crescut (ajutat să crească adică) un pic ori un pic mai mult.

Cât despre frumusețea fizică a Aspasiei, de-o fi fost ori n-o fi fost, e totuși puțin probabil faptul că ducea Atena lipsă de curtezane frumoase și de aceea a avut Aspasia succes așa deplin. Dar poate fi, desigur, mai greu de digerat faptul că farmecul ei era probabil mai complex decât imaginea seacă ce poate fi redată într-un bust de marmură. Și că indiferent de acuzele care i s-au adus (că-i târfă, că din cauza ei s-a pornit războiul peloponesiac etc.), Aspasia și-a luat din viață o parte bună de delicii și sexuale și intelectuale. Și a făcut până la urmă cam ce-a vrut din atenienii care au interesat-o. Oricât s-au dat restul cu capul de toate dalele în forum. De altfel nici forumul nu cred să fi fost prea impresionat, în piatra lui de forum.

Category: Sense and nonsense

Comments feed: RSS 2.0