Pentru că nota medie la Bacalaureat pare să scadă din 2010 când s-au introdus calificative în loc de note la unele materii (scoțându-le astfel din calculul notei medii), am vrut să verific dacă într-adevăr e o diferență clară între notele medii de la diferite materii. Și evident, dacă se vede vreo evoluție anume între aceste note.
Ei bine, diferența între materii există, iar scăderea notelor la Bacalaureat există de asemenea, dar nu abia în 2010, ci mai degrabă în 2008. Iată:
Am calculat nota medie drept medie aritmetică a tuturor notelor acordate la materia respectivă, la proba de profil, în anul respectiv. Am grupat și considerat împreună toate disciplinele diverse de matematică (de ex. matematică 1-2, matematică 1-1, matematică 2 proba D), respectiv istorie, respectiv geografie. Totuși, pentru a vedea dacă există și diferențe marcate între diverse probe ale aceleiași materii (practic fiind proba de profil asta înseamnă între profile până la urmă), am calculat și separat una dintre probele de matematică (mate 1_1).
Din grafic s-ar zice că geografia și româna la oral sunt probele unde se iau notele cele mai mari, urmate de istorie. Româna însă la scris e deja comparabilă cu matematica -dacă se consideră împreună toate probele de matematică de profil. Totuși, pe cazuri separate, nota medie la proba matematică 1-1 a fost înainte de 2008 mare, dar a scăzut brusc și semnificativ în 2008, continuând în 2009 (proba ca atare nu există în 2010 și 2011).
Nu mi-e clar dacă diferența între materii ar trebui interpretată în sensul că învățământul românesc pregătește elevii mai bine la materiile umaniste decât la cele de real, sau în sensul că evaluarea e mai strictă la materiile de real (ori subiectele urmând altă scară de măsură în esență). În cazul al doilea, devine evident dubioasă practica de a calcula apoi o medie între notele de la evaluări ce folosesc scări de măsură diferite.
În sfârșit, mie îmi pare că din graficele de mai sus, scăderea clară a nivelului se vede în 2008. Aș fi curioasă dacă aveți alte interpretări sau observații.
Comments feed: RSS 2.0
foarte interesanta structura de la mate
NU am verificat, dar o primă citire a graficelor mie îmi sugerează următoarele: Scăderile la alte materii pot fi simple oscilații, firești. La mate însă sună mai degrabă a schimbare de curriculum/număr de ore alocate pregătirii și neadecvare a grilelor la schimbarea cu pricina...
@Lucian Si eu zic ca e ceva acolo ce ar trebui investigat mai mult. Cum zice si Bogdan mai jos, e posibil sa fie datorita schimbarilor de programa/ore alocate.
@Bogdan Voicu E posibil si asta, clar. Din datele astea pot cel mult sa ma uit la fiecare din profilele diverse si sa vad care-s exact diferentele. Altminteri presupun ca ar fi doar de luat la mana si programele din fiecare an si vazut unde/ce s-a schimbat. Totusi, as zice ca fiind proba de profil si cu acelasi nume (acel mate 1-1 de exemplu), ar trebui in mod normal sa nu fi fost schimbari de programa/ore, nu?
E remarcabila urmatoarea chestie : din cele ~10,000 de ore-om de munca pentru analiza datelor astora, blogosfera a facut, voluntar, citeva sute. Ministerul a facut, platit, cu un buget considerabil si angajati de ordinul miilor, citeva 0.
Chestia asta se intimpla acum o luna de zile, aproximativ. Situatia a ramas neschimbata in continuare. Cind se pune problema de "nesimtirea" romaneasca, exact despre asta e vorba : intr-o tara civilizata asa o clara disparitate de eficienta intre institutia publica si societatea civila ducea imediat si la demisia ministrului, si la discutii serioase in spatiul public despre desfiintarea sau comasarea ministerului respectiv.
Si ca sa fim bine intelesi, nu e vorba de nesimtirea politicienilor, sau a birocratilor, sau a institutiilor. Nesimtirea apartine, in totalitate, rotunda, publicului.
@Mircea Popescu Este, intr-adevar. Si mai remarcabil e faptul ca daca urmaresti prin comentarii (in special la Vlaston unde imi pare ca se vede mai bine "opinia publica"), s-ar zice ca totusi multi nici nu considera ca ar avea vreo valoare astfel de analize. Deci pana la nesimtire nu-mi dau seama daca nu cumva e vorba si de prostie de multe ori.
Evident, exista totusi si oameni cu capul pe umeri.
Pai alternativa la analize e un sobor de preoti.
@Mircea Popescu Nu mi-e clar daca persoanele in cauza ar considera macar preotii mai de valoare la o adica. Sau orice altceva.