Printre cele 1001 de motive de a scrie pe blog, eu am unul mai aparte care e oarecum greu de prins la insectarul de cuvinte, după cum a dovedit o încercare ratată de a-l exprima într-o conversație. Nimic mai potrivit deci pentru un articol decât motivul cu pricina, dat fiind că are la bază exact o diferență care mi se pare majoră între o conversație, fie ea și online, respectiv un articol, fie el și pe blog: adaptarea (sau mai exact lipsa ei) la un anume interlocutor.
Conversația cu un număr rezonabil de interlocutori e până la urmă nici mai mult nici mai puțin decât o formă de adaptare a celui care vorbește la cei care ascultă. Vorbitorul dorește să comunice fix cu acei oameni și e deci în propriul interes să adapteze forma mesajului la caracteristicile lor. Cel puțin dacă dorește totuși să comunice cât de cât eficient și eventual și să se facă înțeles. De altfel expresia asta în sine, "a se face înțeles" cam spune fix același lucru: adaptarea cade în sarcina celui care vorbește. Lucru care e destul de clar acceptat în ce privește comunicările mai formale gen prezentări sau lecții. Faptul că nu-i prea des considerat la nivel conștient în conversații obișnuite nu-l face mai puțin adevărat.
Cu cât crește numărul de "interlocutori" - care de altfel devin "audiență" destul de rapid - cu atât adaptarea asta devine mai complicată până la imposibilă în măsura în care nu-i vorba doar de o creștere numerică, ci și de o creștere a variabilității. Mai simplu spus, nu durează mult până când ai în audiență persoane incompatibile - adaptând pe lungimea de undă a lui X, ieși garantat în afara a ceea ce pricepe Y și invers. Ceea ce se întâmplă de obicei în practică în asemenea cazuri e pur și simplu o împărțire a audienței pe diverse criterii și adaptarea discursului la aceste caracteristici știute comune. E de altfel ceea ce fac politicienii (cel puțin cei care știu ce fac) sau cei care lucrează în publicitate în momentul în care pregătesc un discurs sau o reclamă fix pentru crescătorii de cornute albe-n dungi din satul Cucurigu și altul pentru crescătorii de cornute verzi cu picățele din satul Gaiamama. Cei care nu știu ce fac adaptează un discurs la o medie a audienței, care nu există în practică. Lăsând politicienii la o parte, în momentul în care audiența e prea variată ca să mai poți adapta discursul prea mult, nu se întâmplă nimic altceva decât fie o filtrare automată a audienței pe principiul că cine pricepe ceva rămâne și cine nu, pleacă, fie o împingere a discursului spre elemente general valabile - o bună explicație de altfel a multor "discursuri mobilizatoare" pentru mase.
Ei, din perspectiva asta îmi pare că un blog pur și simplu nu-i conversație. Interlocutorii nu sunt definiți, nu sunt limitați și nu sunt nici măcar necesari. Sigur că poți decide să scrii doar pentru colegii de clasă, dar decizia e pe cât de arbitrară pe atât de irelevantă pentru realitate. Combinația oferită de blog e permanența mesajului într-o anume formă și o audiență potențial infinit variabilă. Motiv pentru care de altfel se merită efortul să scrii - nu numai că e scris odată și poate fi citit de nenumărate ori fără efort suplimentar (chiar și de către autor adică), ci eliberează și de efortul adaptării și deci permite ceva mai multă energie dedicată conținutului, ideilor. Articolele de blog sunt astfel mai degrabă o formă de expresie a autorului decât o modalitate de conversație. Conversația poate veni abia ulterior, prin comentarii, moment în care de altfel se poate particulariza și adapta mesajul cât se dorește sau cât se poate. Articolul de blog în sine însă rămâne cel mult un mesaj pentru oameni în general, dar nu o conversație cu anumiți oameni în particular. Exceptând poate conversația autorului cu el însuși. Și adaptarea inerentă.
Comments feed: RSS 2.0
cu precizarea că puţini sunt cei care reuşesc să construiască un discurs suficient de variat încât să atragă un X şi un Y complet incompatibili ca înţelegere ..
In principiu orice X si orice Y vor intelege ceva din ce spui - treaba e daca vrei sa inteleaga un ceva anume la care te-ai gandit tu, si nu orice s-ar intampla sa fie :D
chiar asa, majoritatea bloggerilor vorbesc singuri.. :)
N-ar fi o problemă dacă ar ști măcar ce fac :)
Depinde daca admiti ca exista o esenta a ratiunii universale. Daca admiti, atunci orice act de comunicare i se adreseaza ideal, si perfectionarea discursului este mai buna adaptare pe pliurile ei. Ca atare diferentele intre a vorbi unui om sau unui milion sunt neglijabile (si pina la urma avem si exemple, Sariti! Foc! sau respectiv Ajutor! Ma violeaza! transmit la fel de bine si-n pustie ca si-n piata).
Daca nu admiti, atunci orice comunicare este oricum ratata din start, l'enfer c'est l'autres, adaptarea ceea nu-i decit fum si iluzie etc scl.
Depinde foarte mult si de blogger-ul gazda. Permite-mi un exemplu recent: http://ovitrif.wordpress.com/2010/12/10/de-ce-te-trezesti-in-fiecare-dimineata/
@Tudor Faptul ca cineva pune intrebari pe strada nu e tocmai conversatie...
@Mircea Popescu Ce spui tu sunt doua extreme teoretice cu realitatea practica prinsa undeva la mijloc. De altfel imi pare ca-i diferenta pe care o faceam intre exprimare (actul acela de comunicare adresat ideal) si comunicare - care se adreseaza unei entitati concrete cu defectele sale cat se poate de departe de ideal. Daca nu te intereseaza ce anume reuseste acea entitate defecta cum e sa receptioneze, aia e in opinia mea exprimare (a ta), nu comunicare.
Mnoa. Io-n continuare zic ca diferenta ceea-i fapt al imaginatiei.
Hmmm. Adica tu zici ca daca fac programul ideal dar el nu ruleaza pe masina X cu sistemul de operare Y pentru ca acea configuratie are niste registri lipsa, nu conteaza? Sau ca nu-i nici o diferenta daca adaptez programul acela ideal ca sa ruleze fix pe cazul dat?
Pentru ca termenul ideal necesita subiectivitate exclusiva, nu contează.
Iar chestia e ca nu poti sa-i mulțumești pe toti, si daca incerci asta o sa ajungi o marioneta, nu o sa dai nimic bun, nou, care sa duca spre progres si schimbare.
Dar ma intreb, tu poti sa accepti ca sunt lucruri extraordinare(din moment ce foarte multora le plac), dar pe care tu nu le placi? Sau spui ca acele lucruri sunt oribile, pentru ca tu nu le suporti?
Adica, poti sa accepti ca parerea ta e o parere, nu e adevarul suprem sau dreptatea?
Nu e numai in responsabilitatea unuia aspectul unei discuții. Pentru ca nu se poate face de unul singur, si meritul unei conversații reușite e in egala măsura al tuturor.
Eu zic ca depinde foarte mult si de motivul pentru care scrie o persoana. Ai dreptate, de obicei un blog e un gateway prin care cineva isi exprima punctul de vedere.
Dar nu inseamna ca nu se poate si altfel. Daca esti dispus sa asculti se poate ca feedback-ul ce il primesti din partea cititorilor sa fie mai important decat dorinta de a-ti impartasi punctul de vedere.
Si atunci se poate sa ceri opinia altora pentru ca vrei sa o asculti, pentru ca ești dispus sa-ti oferi timpul ca sa cunoști cate ceva despre ei, si pentru ca le acorzi importanta pe care o merita.
Ai dreptate, daca pui intrebari pe strada nu e tocmai conversatie, pentru ca pe strada nu stai sa discuti cu omul si sa-l asculti, nu-ti prea oferi timpul pentru a-l intelege.
Conversatia pretinde discuție libera, pretinde mai mult sa asculti decat sa vorbesti :D
Dar eu pun intrebarile exact pentru scopul de a discuta
@Ovidiu Nu e vorba de a multumi pe cineva. Cu atat mai putin de a multumi pe toti - mai ales "deodata" - e o imposibilitate practica si n-are nimic de-a face cu ce ziceam. A fi capabil sa scrii programe care functioneaza pe ORICE masina oricat de idioata (nu un program pentru toate masinile, ci cate unul pt fiecare) nu cred ca te face o marioneta. Cat despre ideile ca "nu poti da nimic bun" samd, imi pare ca sunt in afara discutiei asteia. Ma gandesc ca vezi de ce.
Meritul e uneori al tuturor - dar nu intotdeauna. Si vezi ca in articol fac distinctia intre textul articolului si comentarii. Conversatia poate fi in comentarii, dar niciodata in articol. Faptul ca pui intrebarile cu scopul de a discuta nu le face o modalitate eficace de a porni discutii. Poate fi uneori, dar nu prea se intampla asa cum pari sa presupui tu. Nu e suficient sa "fii dispus sa asculti" - pentru ca omul acela investeste ceva ca sa "discute" cu tine, trebuie intai de toate sa-i castigi la un fel si intr-o oarecare masura increderea. Sau macar sa-i starnesti suficient de mult interesul.
@Ovidiu Ah, am uitat sa-ti raspund la o intrebare: sigur ca parerea mea e doar o parere si nu e adevarul suprem (am si spus-o pe aici de cateva ori). Dar ce legatura are cu toata treaba?
Si cum poti decat punandu-i intrebari care-l intereseaza?
Eu nu raspund la intrebari care nu ma intereseaza, si nici nu ma astept sa raspunda altcineva. Asta e prima regula. Doar apoi conteaza dispozitia mea de a-i asculta pe cei ce raspund, n-am zis ca nu e asa, okey?
In primul rand e interesul.
@Ovidiu Sigur ca e interesul in primul rand, dar sunt intai doua tipuri de interes: pentru intrebare (si acesta nu prea vine din esenta intrebarii cat din contextul ei) si in al doilea rand interesul pentru discutia intrebarii cu tine anume. Contextul intrebarii fie il furnizezi tu - caz in care intr-adevar inviti la discutie pentru ca de aceea ar discuta cu tine si nu cu altcineva, fie il furnizeaza cititorul (adica in mare parte, ca altminteri oricum clar contextul intelegerii ii apartine). Intrebarile bune pun oamenii pe ganduri, dar nu ii fac musai sa discute cu cel care pune intrebarea. Mai ales pe blog.
Iti zic ca sunt unii foarte dispusi sa (ma) asculte si care pun tot soiul de intrebari - dar cu care n-am prea des mare chef sa stau la discutii.
Ah, scuze ca nu am dispozitia sa explic, m-as fi asteptat sa observi tu legatura.
@Ovidiu Asta e, cum zici tu, daca nu e dispozitie, nu-i discutie. Faptul ca ceea ce zic eu nu e adevar suprem nu e insa un argument impotriva unui rationament sau enunt concret al meu. Daca vrei sa argumentezi ca nu e cum zic eu, argumenteaza concret sau spune unde si cu ce gresesc. De aia spuneam ca n-are legatura - speram sa-mi spui ceva concret.
Inteleg, nu trebuia sa spui, doar daca ai presupus ca nu stiu.
@Ovidiu Cred ca observi ca stau la discutii cu tine, ori cand n-am chef sa stau la discutii cu cineva, chiar nu stau. Imi pare ca te-ai atacat inca de ceva vreme, dar zau daca stiu de ce.
Probabil pentru ca vezi lumea in alb negru in aceasta privinta, desi sper sa nu fie asa.
Daca nu e asa, renunta la a cataloga prin alb/negru, bun/rau, corect/gresit, pentru/impotriva. Astea nu demonstreaza inteligenta, doar o viziune limitata.
In ce sens m-am atacat? :lol:
Pentru ca e o preferinta my'lady, nu un lucru perfect rational, asa a fost in aceasta situatie.
Nu poti sa argumentezi subiectivitatea ca fiind obiectiva folosindu-te de obiectivitate. Adica nu poti spune ca un lucru e bun pentru motivele pentru care tu-l vezi ca e bun. Pentru ca, desi acel lucru e bun pentru acele motive, nu inseamna ca exista "bun" obiectiv, deci nu esti niciodata justificata sa impui si altuia sa vada lucrurile asa cum le vezi tu.
Daca tie nu-ti place o chestie nu exista nici un argument obiectiv care sa-ti dea dreptate tie, si sa spuna ca doar parerea ta e buna.
Logica e impersonala.
O parere argumentata cum a fost in acest caz, a fost
Spunand: "nu-mi place X lucru pentru ca e naspa"(desigur ca se poate rationaliza mult de ce e naspa, si nu ca nu ai avea dreptate, doar ca... acel lucru e si misto daca te uiti la el din alta perspectiva), nu demonstreaza ca acel lucru e naspa, ci doar ca tie nu-ti place.
Nu-ti pune prea multe garduri totusi, pentru ca, daca stii si tu, suntem asa de limitati pe cat ne limitam.
Plus ca nu am de argumentat ca nu e cum zici tu, in primul rand nu argumentez asa ceva, in al doilea rand nu are cum sa fie cum zici tu pentru ca tu spui aia.
E cum e, nu?
E vorba aia cunoscuta de multi: "faptul ca eu gresesc nu spune ca tu ai dreptate". Cealalta e stiuta de mult mai putini, dar tot potrivita: "daca ca tu ai dreptate nu inseamna ca eu gresesc"
Dar stai un pic ca n-am zis nicaieri ca ar fi ceva bun sau rau. Eu doar am spus cum vad situatia, iar tu pari sa fi zis ca pe ici si pe colo nu vad prea bine - ceea ce e perfect in regula, doar ca nu prea pari sa sustii concret diferenta. Asta era ce ziceam de "argumentatie". A propos - imi pare ca discutia are reflecta perfect ce ziceam in articol - n-am adaptat nimic si uite cum una zic si alta intelegi pentru ca ai cu totul alte sensuri.
Sigur ca putem sa mergem la infinit asa, dar e cam fara folos.
@Ovidiu Sari la concluzii de zici ca au intrat zilele in sac :) De ce nu trebuia sa spun daca am presupus ca nu stii? Vad pe de alta parte ca tu imi tot dai sfaturi in toate directiile si de toate culorile fara sa pari a te obosi macar sa te intrebi daca premisa e corecta ori daca chiar esti in pozitia sa-mi dai sfaturi.
Am citit inclusiv comentariile. Opinia mea este ca toti, inclusiv comentatorii, faceti risipa de cuvinte si mai ales de o exprimare cumva greoaie. Asta nu inseamna ca sunt eu ingust si nu inteleg, insa cand esti la un anumit nivel, de comunicare sa spunem, nu cred ca e vorba de adaptarea doar "la un singur interlocutor" ci la mult mai multi, fie si ptr simplul dar relevantul motiv ca subiectul abordat pare sa zicem seducator, atractiv si chiar de supus atentiei. Unii dintre noi suntem bine plasati in sfera conversatiei, altii, tot dintre noi, suntem la fel de bine plasati in blogosfera, desi nu avem arta acestui tip de conversatie. Pe scurt, subiectul "Articol de blog versus conversatie"este universal valabil si aici, poate ca trebuie sa invatam nu sa ne adaptam stilului celorlalti, dar macar sa concluzionam ca o postare de blog este in mod clar supusa atentiei tuturor celor ce poposesc aici. Deci si conversatiei, ca dorim sau nu, chiar daca modalitatea de comunicare e diferita fata de viata reala.
Nah, nu sunt eu acela. E doar proiectia mea in gandurile tale.
@Melicovici Pai multam de observatie, mai am de lucru la slefuit scrierea se pare daca fac inca risipa. Altminteri perfect de acord cu concluzia ta, dar imi pare ca n-ai prins ideea de baza. Atentia e una, conversatia e alta. Si conversatia survine doar in comentarii, nu in articol.
Imi pare ca pui egal intre relevanta unui subiect (aceea care e, de acord pentru mai multi cititori - dintre care unii devin interlocutori) si adaptarea formei. Sigur ca in fapt orice adaptare e valabila finalmente pentru un grup si nu pentru un singur individ, pentru ca potrivirea se face cu o toleranta destul de mare.
@Ovidiu Tot ce se poate. Raspunzi si la intrebare? (De ce nu trebuia sa spun daca am presupus ca nu stii? )
Articol de blog vs- conversa--ie - Cuvintele Dianei...
"Conversația cu un număr rezonabil de interlocutori e până la urmă nici mai mult nici mai puțin decât o formă de adaptare a celui care vorbește la cei care ascultă. [...]"...