Două strâmbe nu fac o dreaptă, deși uneori se mai întâmplă și așa minune. Dar tot pare să fie greu să recunoști o dreaptă când n-ai văzut în viața ta decât strâmbe de tot soiul. Cam așa stau lucrurile și cu preastimabilele idei trâmbițate despre motivarea angajaților: că fiind criză, îi motivăm cu vorbe bune în loc de bani. Că tare bine ar fi dacă i-am motiva cu bani, dar n-avem cu ce. Și expert peste expert în piei de cloșcă declamă cu siguranța ignoranței că motivare mai bună decât banii nu-i. Dar sunt siliți de circumstanțe să încerce altceva. Ceea ce încă n-au aflat e că sunt siliți să facă ceea ce trebuia să fi făcut demult. Nici măcar circumstanțele nu-i pot însă obliga să facă și corect ceea ce trebuie să facă. Mai au deci loc să treacă pe lângă dreapta aceea în pas îmbârligat de șale și tunete de ineficiență.
Când motivarea toată stă în bani, nu-i vorbă, muncește angajatul. Muncește cu gândul la salariu și neuronul stâng în vizită prin emisfera dreaptă face treaba. Adică doar atunci când nu mai ia si el câte o pauză sau mai dă cu dendrita după visele despre o primă. Că doar nici neuronul nu-i de fier.
Câte unii care poate știu mai multe, dar trâmbițează mai puțin prin ziare de tot soiul, au zis demult prin cărți diverse cu totul altă treabă despre motivare: asigură-ți angajații că-s plătiți onest și apoi fă-i să uite despre plată. Salariul e de amintit o dată sau de două ori pe lună când e vremea lui, nu în fiecare minut de la servici și-n timpul liber. Iar motivația reală vine din satisfacție, din plăcerea de a lucra acolo și nu oriunde, de a lucra acel ceva și nu orice, de a lucra poate cu acel cineva și nu cu orișicine. Uneori poate veni chiar din apartenența la un grup de oameni cărora le pasă și care cred în ceea ce fac. Ieșirile în grup, excursiile și vorba bună sunt mai degrabă un efect colateral și nu o cauză în sine. Dacă-s angajații cu gândul doar la bani, atunci ori nu-s cei care trebuie, ori nu-i plătești onest. Cu siguranță rezolvarea nu stă în micii de pe grătarul companiei.
Dar degeaba te vâră lumea cu nasul în soluție dacă tu închizi repede ochii de spaimă ori din obișnuință pură.
Comments feed: RSS 2.0
Nu-mi place ca nu-ti afisezi titlurile la articole. Si cred ca nici lui Google.
@Mircea Popescu Sa-ti spun drept, nici mie nu-mi place. Sper ca in maxim cateva zile sa ma enerveze de-a dreptul chestia. Ca sa o schimb in sfarsit. :)
servus...
ok, de acord cu tine... as crede totusi ca azi, si pentru o buna bucata de vreme de acum inainte, motivarea va sta in acea... spaimă despre care bine scrii mai la urma... in rest sunt teorii numai bune pentru simpozioane...
;)
toate cele bune!
@Flavius Spaima aia e si ea buna la ceva, dar depinde cum reactioneaza fiecare. Ca daca numai inchizi ochii si astepti sa treaca, nu face mare lucru. Teoriile sunt numai bune pentru simpozioane pana cand vine unul si le aplica :)
Asta cu speech-urile motivationale e apa de ploaie. Ori esti platit cum trebuie si ti se cere sa faci munca, ori esti platit asa cum esti platit si faci munca ca sa iti platesti facturile si intre timp cauti altceva.
Tot ce inseamna company culture e doar asa ca sa iti umfle ego-ul personal, pentru cei care au nevoie de asa ceva.
@Lucian Pentru "cum trebuie" eu am zis onest. Pentru ca acest "cum trebuie" e inteles de multi ca fiind egal cu "esti platit bine". Ceea ce nu e. Pe scurt chestia e ca motivatia nu vine totusi din cuantumul salariului, in schimb demotivatia poate veni de acolo. Asta am senzatia ca nu e foarte clar la multi gloriosi intreprinzatori/manageri/samd.
Company culture poate fi ok cand se intampla, nu cand se impune. Cand se impune e....soimii patriei, pionierii etc.
Sustin teza ca, daca e corect platita munca - chiar daca la limita minima a "corectului" - nu-ti mai cauti altceva.
Cu conditia sa-ti placa ce faci.
Parerea mea, care este, hic.
@Valentin Sa-ti placa ce faci, dar in firma aia, ca altfel te duci sa faci ce-ti place si sa-ti iei banii la limita corectului in alta parte.
Buna Diana,
Am citit cateva din post-urile tale si chiar faci o treaba buna. Felicitari!
Pana acum n-am comentat nimic, insa aici cred ca pot sa aduc un mic plus de valoare.
Frederick Herzberg este cel care a pus bazele teoriei motivationale bazata pe 2 categorii de elemente (care previn disatisfactia si care asigura satisfactia).
"hygiene
pay
benefits
conditions of work environment
relationship with peers and managers
motivators
bonuses
advancements
learn new skills
challenges"
Astfel, sunt de acord cu aceasta teorie si cred ca oricat ai avea salariul de mare, orice beneficii ar fi trecute in contractul de munca, esti mult mai puternic motivat de target-uri si diferitele incentive-uri aferente.
Scuze, nu s-a indentat asa cum doream.
hygiene: pay, benefits, conditions of work environment, relationship with peers and managers
motivators: bonuses, advancements, learn new skills, challenges
@Ionut Multumesc :) Dar am senzatia ca interpretezi cel putin un pic gresit teoria lui Herzberg cand zici ca "esti mai puternic motivat de target-uri si diferitele incentive-uri aferente". Nu, bonusurile (incentive) nu sunt o buna idee de motivare. Concluzia lui Herzberg (si de altfel nu doar a lui) e simpla pana la urma: motivatia reala nu e niciodata extrinseca ci doar intrinseca (nevoile individului). De altfel pui "bonuses" la factori motivationali, dar nu prea tin minte sa fi fost acolo in teoria originala. Ca sa fie clar a propos de salariu si bani in general, citez: "Viewed within the context of the sequences of events, salary as a factor belongs more in the group that defines the job situation and is primarily a dissatisfier."
Diana, exista totusi o categorie de angajati: muncitorii(blue-colars), care, indiferent de conditii, intr-o discutie cu un outsider despre posibilitatea eficientizarii activitatii, vor invoca salariul insuficient.
Chiar daca salariul este aliniat la nivelul pietei sau peste...ei vor arata cu degetul "managerul de la birou care are salariul mai mare ca el si nu munceste atat, cat munceste el".
@floungureanu Intai ca muncitorii nu prea au a-si da cu parerea despre eficientizarea activitatii asa la modul general (pot sa si-o eficientizeze pe a lor proprie si in mod direct si pentru aia nu trebuie discutii). Apoi parerile ca munca se masoara in cantitate de transpiratie si nu in rezultate (nici alea masurate la kg) e o prostie coclita de lipsurile mintii lor. Sigur ca vor spune, dar sigur ca ar trebui sa si-o ia peste bot si tot sigur ca tot prostie ramane, care n-are nimic de-a face cu realitatea lucrurilor. Iar solutia nu-i nici acolo cresterea salariilor.
Cu motivare- fara motivare - Cuvintele Dianei...
Ce are de spus o fata desteapta....
[...] Problema e foarte simplă într-un fel: peste un anumit prag de resurse, simpla pompare de mai multe resurse nu influențează direct performanța. Ideea că dacă cheltui mai mulți bani obții performanță mai mare e o simplificare atât de simplificată încât devine o prostie. Una simplă ce-i drept, dar să nu deviem. Ce lipsește din ecuație de-i o prostie? În două cuvinte, eficiența și eficacitatea. Într-un cuvânt, motivația. Mai exact, motivația oamenilor de a-și crește performanța personală și pe cea a grupului pe care-l conduc. Păi dacă primesc mai mulți bani se vor strădui să facă treaba mai bine, nu? Fals. Sau în fine, se vor strădui așa teoretic, oarecum, într-un fel. Mai exact vor cheltui banii cu pricina, dar de preferință pe chestiuni care nu deranjează prea mult ceea ce este. Care deci nu schimbă prea tare performanța. Toată problema e până la urmă un exemplu concret că banii nu-s în sine o motivație bună. [...]