Dupa acesti cativa ani petrecuti in Anglia pot spune ca pricep in sfarsit cum si de ce e anume vremea subiect esential in conversatie. Ca de 1 iunie, vantul te ingheata pana la oase in vreme ce soarele rade fara jena si cu toti dintii la vedere, lafaindu-se nesimtit pe cerul altminteri senin. In urmatoarele 5 minute poate sa ploua sau sa arda in egala masura si in esenta oricum ai da-o tot ai ce povesti, chit ca te-ai lipsi cu cea mai mare placere de asemenea motive de poveste. Cat am trait si calatorit prin toata Europa, vreme mai putin plicticoasa decat asta chiar n-am intalnit, mai ales ca soarele din Tirol incalzea altminteri in mod italienesc, dar si era mereu la datorie in stil nemtesc, cu mica pauza de ploaie si curcubeu la 5 dupa-amiaza vara, nesmintit. Prin comparatie, spiritul englezesc e clar mult mai haotic si mai ranchiunos in mare parte.
Ranchiuna asta nici n-ar fi de mare mirare, dat fiind altminteri mania pentru impartialitate - aparenta cel putin. Cum impartialitate in fapt si de drept nu exista si nici nu are musai mare sens ca atare, normal ca rezultatul incapatanarii de a o impune realitatii prin simplu exercitiu de vorbire genereaza ranchiuna. Ba chiar ar fi de mirare daca nu da nimic mai grav decat atata, dat fiind ca realitatea chiar este si deci n-are nevoie de efort, pe cand pretentiile aberante ale omului cu mare cheltuiala se tin.
Ce-mi pare insa cel mai curios e ca abia in asemenea climat si intre oameni atat de incarcati de propriile pretentii fanteziste imi vine in sfarsit cel mai la indemana si chiar necesar sa lepad si eu din tensiunile proprii. Poate tocmai pentru ca ale mele au mai degraba de-a face cu a vedea lumea mai valoroasa decat este - chestiune extrem de dificila in acest climat cu ranchiuna la vedere si atata incapatanare in a ignora realitatea de dragul unor concepte nu doar abstracte ci si extrem de artificiale.
(Imagine preluata de pe Morguefile.)
Comments feed: RSS 2.0