La inceput l-am purtat cu mine in mai multe feluri decat unul. Intai l-am purtat in gand, mai mult o idee ca o nada nonsalanta, ca promisiunea unei ferestre deschise catre lumea asta mare. Apoi, cand s-a prins in curiozitate si dorinta pentru ce va fi sa fie, a venit si l-am carat intre oase in culcus suspendat si leganat a somn si a visare dulce cat sa prinda radacini si sa vina incet-incet el cu totul, esenta vie in invelis organic.

L-am carat apoi in brate mult si uneori dureros, exasperant, epuizant. L-am carat atata cat sa aiba timp sa ma vada alergand inaintea lui si sa afle deci si el ca se poate asa minune mecanica de a calca pamantul si aerul deopotriva pentru a ajunge cat de repede, de unde esti catre unde ai vrea sa fii. L-am carat cat sa inteleaga constanta asta a noii lui lumi, ca nimeni si nimic nu sta anume in acelasi loc. Si l-am carat anume ca sa ma ajunga din urma.

L-am mai purtat apoi doar mana in mana mea coborata inspre el, sa ma alerge de asta data in inaltime. Si l-am mai purtat o vreme doar din cand in cand, ocazional, anume prin locurile inca prea dure pentru talpile lui moi si nedeprinse cu zgura lumii asteia vechi si zbarcite.

L-oi mai purta o vreme cate putin, din ce in ce mai rar, din ce in ce mai putin, pana ma va ajunge si vom merge poate asa, unul langa altul timp lung cat un anotimp, cat un scuturat din gene, cat un rumenit de fruct implinit si copt. Apoi ma va intrece, iar eu il voi purta din nou, de asta data in privire, intre ganduri mai mult ca o idee si o nada nonsalanta, ca promisiunea unei ferestre mereu deschise catre lumea aceea din ce in ce mai mare, din ce in ce mai departata.

Category: Young, old and oldest

Comments feed: RSS 2.0