Patru rate suparate au vrut sa invete carte. Erau suparate foc ca nu pot citi deloc, nici pancartele din parc si nici semnele din larg de pe lacul alungit pe care pluteau tihnit si destul de fericit. Si s-au dus intai la scoala, dar acolo, ce scofala, ca le-au mangaiat pe cap dar nimic n-au invatat! S-au plans ele la director ca n-au invatat nimic, dar directorul le-a zis ca nici nu-i adevarat ca nimic n-au invatat: uite stiu acum mai bine penajul a-si intretine, mai ales pe cel din cap care-a beneficiat de atata mangaiat.

Patru rate mangaiate tot au vrut sa-nvete carte. S-au dus ele la parinti gandind ca de-or fi cuminti le-or lasa sa stea s-asculte lectiile cele multe de le-nvata ai lor copii cat nici nu gandesti ori stii. Iar parintii le-au lasat, dar au zis: “neaparat, sa fiti imaginative, emotive, creative, ca e foarte important voi sa ziceti ce conteaza, ce urmeaza, ce primeaza. Noi nu stim, ca-i posibil sa gresim si nici nu vrem s-alegem, ca apoi e greu s-o dregem!” Ratele nu prea stiau ce sa zica, dar erau mai fara frica, asa ca au promis ca vor fi cum s-a descris. Si-au spus ce s-au priceput, iar parintii le-au crezut si-au tras de ele sa-nvete cum sa-si faca pene crete, labele-n dungi si aripile mai lungi, mersul mult mai lin si drept, cum sa scoata-n fata piept, cum sa-ntreaca-n alergare chiar si-ogarul cel mai mare. Doar ca ce sa vezi ori crezi, dar cu tot efortul lor precum si-al parintilor, cam nimic n-au invatat mai ales despre-alergat.

Patru rate obosite s-au tarat spre lac pleostite. Si de-atunci inoata-n cerc, macanind ca la concert, bune doar de mangaiat, de vanat ori de mancat.

((Sursa imaginii: Morguefile.))

Category: Word Therapy

Comments feed: RSS 2.0