De ce fi-miu o sa-si castige singur banii de buzunar



January 26th, 2015 by Diana Coman

IMG_4314

Azi dimineata am avut o conversatie educativa, chit ca nu ma inscrisesem nicaieri ca voluntar: ajunge sa am telefon fix se pare pentru ca sa se gasesc diversi sa sune nepoftiti si fara treaba, adica in acuta nevoie de educatie elementara. Personajul de azi era vioi, tanar si agitat cel putin daca nu nelinistit de-a binelea, dar probabil ca se voia mai degraba dovada de siguranta si cuceritoare prezenta de spirit.

Cum eu nu dau doi bani pe spiritele prezente daca nu fac dovada ca au si mintea prezenta, am zis bine, bine, dar ce vreti de fapt? Asa ca m-a asigurat ca “nu va vand nimic”, ceea ce m-a cam convins de contrariul, evident. Doar ca data fiind tineretea si avantul am zis hai sa nu fiu inca scorpie batrana, ma mentin macar tanara daca scorpie oricum sunt si deci i-am mai dat de la mine franghie mai lunga sa se spanzure complet. Ceea ce omul a si purces a face temeinic si hotarat, intrebandu-ma adica diverse chestiuni care nu erau deloc treaba lui, printre care si numarul de telefon mobil. Moment la care am intrebat si eu mult mai scurt si mai direct:

- De ce vi l-as spune? Mie ce-mi iese din treaba asta?

- Pai sa vedeti ca facem o cercetare sa intelegem mai bine.

- Eu am inteles ca voua va iese o intelegere mai buna, dar totusi mie ce-mi iese?

- Intelegem care e situatia si apoi eu va dau niste optiuni si dumneavoastra alegeti.

- Mbon, deci imi dati niste optiuni de care n-am nevoie si pe care nu le-am cerut, dar le platesc cu date personale si timp pierdut doar asa ca minim, da?

Moment la care i s-a impiedicat avantul, i s-a pleostit prezenta, spiritul si in fine, ce mai avea scos la inaintare. Ceea ce nu pot zice ca m-a surprins, desi m-a dezamagit un pic, ca ma asteptam sa aiba macar o idee pregatita si pe asa tema. Iar faptul ca nu avea nu spune decat ca lumea nu-i cere asa ceva: el suna, pune intrebari iar lumea raspunde si da orice informatie. Sigur, nu chiar toata lumea, dar suficient de multa incat sa fie rentabil pentru cineva sa angajeze si formeze tineri nelinistiti si in esenta tupeisti ca sa sune oamenii la rand si sa ceara ceva pe nimic.

Acum sa fie clar, daca vii la mine pe post de egal si imi ceri ceva asa din senin ma astept sa si oferi ceva la schimb. Daca n-ai nimic de oferit, e ok, se poate si asa, s-ar putea sa iti dau oricum, dar atunci inseamna ca nu ceri, ci cersesti iar aia nu se face de pe pozitii egale: lasi nasul mai jos, uiti tupeul in alta parte si cersesti, ca nu-i aia rusinea.

Dat fiind ca intre toti adultii cu capul pe umeri lucrurile chiar NU functioneaza pe sistemul asta de tupeu si avant in loc de substanta, nu ramane decat o singura concluzie de tras din conversatia asta telefonica: prea multa lume pe aici ori nu-i adult ori n-are capul pe umeri. Si mai ales, nu-l are intr-un mod foarte specific: nu pricepe ori nu cunoaste valoarea lucrurilor, a timpului, a datelor si chiar a interactiunilor. Ceea ce incepe probabil inca din copilarie, ca asemenea lucruri nici nu se invata pe loc, nici nu se uita dintr-odata. Cel mai probabil, cum au tot capatat totul doar cerand (de la parinti, de la bunici, de la x ori de la y), cam aia este: totul e sa ceri cat mai tupeist, cat mai vehement, cat mai enervant ori cat mai sarmant, dupa caz.

Motiv pentru care fi-miu nu va capata nimic doar pe motiv ca cere, nici macar (ori mai ales) bani de buzunar. Dupa cum stie deja ca nu, nu-i de ajuns doar sa “vrei” ceva ca sa se si intample/sa-l si capeti (ci mai trebuie sa si faci ceva, cine-ar fi crezut!!!), o sa ma asigur ca stie si faptul ca nu-i nimic gratis in fapt, chiar daca uneori mai pare asa cand te uiti din avion ori dintr-un anumit unghi.

 

Comments feed: RSS 2.0

2 Responses to “De ce fi-miu o sa-si castige singur banii de buzunar”

  1. Cristian says:

    Ai dreptate nimic nu e gratis, nici măcar aerul. Fie costă platanii lui Videanu, fie filtrele de pe la fabrici și uzine :-)

  2. Diana Coman says:

    Lol, aia e pentru caz particular, adica gen "aerul curat in zona X din orasul Y". Dar altminteri da, "costa" si aerul ca uite, nu toate planetele si-l permit.

Leave a Reply