Ossa Sepia

November 5, 2011

Despre originale și copii în arta

Filed under: Sense and nonsense — Diana Coman @ 4:23 p.m.

Într-o discuție recentă cu Bogdan pe marginea falsurilor lui Han van Meegeren vândute drept picturi autentice de Vermeer, am ajuns la o problemă care pe mine mă nedumerește de ceva mai multă vreme, anume relația incomodă dintre original și copie, în special când e vorba de picturi. Întreabă Bogdan: "care-i diferenta dintre un original si o copie identica?" Iar eu îi răspund cu o altă întrebare: există în fapt cu adevărat "copie identică"? Întâmplarea face că exact cu un tablou al lui Vermeer, Lăptăreasa, văzut la Rijksmuseum, în Amsterdam, am avut acum câțiva ani ceea ce nu pot numi altfel decât o revelație.

Înainte de a vedea originalul tabloului în muzeu, văzusem în fapt de mii de ori (și nu exagerez cu numărul) reproduceri și imagini ale tabloului, de la cele digitale accesibile online și cele profesioniste din albume de artă până la cele din goblenuri, cărți poștale precum și toată gama de reproduceri de vânzare fix la muzeul cu pricina. Totuși, în nici măcar una dintre aceste mii de ori în care am avut în fața ochilor imaginea Lăptăresei lui Vermeer n-am putut pricepe fascinația unei lumi întregi pentru pictura cu pricina, ori chiar motivul pentru care ar fi Vermeer considerat un pictor mare.

Abia în fața originalului, în muzeul din Amsterdam, am resimțit din plin în mine însămi fascinația pe care nu mi-o putusem nici măcar explica înainte. În fața Lăptăresei pictate cu adevărat de Vermeer și nu de altul, am înțeles pentru prima dată valoarea tabloului în sine și realizarea extraordinară a pictorului. Și am mai înțeles tot atunci, de ce prefer în fapt să nu am nimic, mai bine decât să am doar o reproducere. Pentru că în fapt nu există reproducere care să-mi stârnească interesul. O reproducere care ar avea exact aceeași fidelitate în a transmite lumina aceea anume, sentimentul acela anume, starea aceea anume, ar fi în sine o operă pur și simplu de egală valoare, al cărei autor ar fi în fapt egalul lui Vermeer, exact așa cum ar fi "copia" egală originalului. La nivelul acela nici n-aș mai spune că există copii cu adevărat, există doar originale.

Se cade poate a explica mai pe îndelete noțiunea mea de original din paragraful anterior. Se poate înțelege ideea de original din cel puțin două perspective: cea tehnică și cea artistică.

Tehnic vorbind, întrebarea căreia îi răspunde o autentificare (deci verificare a "originalității") e destul de clar și neechivoc definită: a pictat Vermeer (ori alt pictor anume) acest tablou sau nu? Chiar dacă găsirea răspunsului implică în fapt nu doar cunoștințe tehnice ci și artistice ori istorice, această abordare e în primul rând tehnică prin natura scopului căruia îi servește: o curiozitate pur științifică, care poate cel mult servi ulterior pentru a aprofunda corelații ori a oferi un context anume, dar fără a adauga direct ceva tabloului în sine, căci tabloul își conține în fapt autorul indiferent dacă această informație e direct decodată de către privitor. Iar ca la orice operă de artă, autorul în sine, ca simplu nume adăugat pe-o etichetă, e în fapt perfect irelevant. Cum de altfel se poate vedea ceva mai clar din discuțiile în jurul autorului real al Iliadei și Odiseei, cu vechea glumă că poate n-or fi fost scrise de Homer, ci de un alt om cu același nume.

Spre deosebire de abordarea tehnică a originalității, cea artistică îmi pare mult mai relevantă pentru interacțiunea cu o operă de artă, chiar dacă poate mai puțin clară ca și definiție. Din punct de vedere artistic, aș defini originalitatea drept amprenta specifică unui artist anume, în sensul interacțiunii sale specifice cu realitatea și modului său specific de a transmite rezultatul acestei interacțiuni.

Conform definiției de mai sus, originalitatea are deci două elemente de bază. Primul element este faptul că există o anumită interacțiune cu o realitate (imaginară ori concretă), care stă la baza creării tabloului cu pricina. Tabloul original, prin însăși existența sa, implică deci autenticitatea unei experiențe artistice al cărei produs este tabloul așa cum îl vedem.

Al doilea element este practic filtrul specific prin care experiența aceea autentică este inițial trăită și ulterior reprodusă pe pânză. Acest al doilea element e în fapt cel mai măsurabil dintre cele două și deci cel care e aproximat într-o oarecare măsură de abordarea pur tehnică. Totuși, se poate argumenta că tehnica nu poate măsura decât o parte din acest filtru, anume cea referitoare la reproducerea experienței. Motiv pentru care de altfel autentificările de tablouri au în general și o componentă ne-tehnică, bazată mai degrabă pe părerea experților care încearcă în fapt să recunoască în tabloul din fața lor a doua parte a filtrului, cea referitoare la modul specific al artistului cu pricina de a-și trăi experiențele.

Considerând cele două elemente de mai sus, întrebarea esențială în acest caz e dacă aceste două elemente sunt structural necesare unei opere de artă ori reprezintă pur și simplu tehnici (potențial înlocuibile deci) de a produce o operă de artă. Altfel spus, ținând cont că amprenta unui pictor se poate măcar teoretic reproduce ca atare (prin copiere extrem de fidelă), putem oare de asemenea captura și transmite printr-o metodă alternativă exact aceeași imagine ori mesaj înțeles și transmis până acum doar de către un artist anume?

Dacă răspunsul este da, eu zic că ar însemna o certitudine a recreării în fapt a artistului în sine, ori a unui dublu aproape de identitate. De aceea îmi pare că la asemenea nivel de reproducere nu mai există, (dincolo de aspectul pur temporal ori strict tehnic) decât originale, niciodată copii.

Puteți, desigur, să mă contraziceți.

40 Comments »

  1. In mare parte sunt de acord ca avem o latura pur-tehnica, o relatie (interactiune) a autorului cu lumea/un anumit moment etc in urma caruia este realizat tabloul si filtrul specific autorului de a transpune pe panza acel moment. Dar mai departe nu mai sunt.

    Ca paranteza (si poate chiar ca sustinere a parerii tale de la final), legat de experienta ta, gandeste-te ca la acel muzeu s-ar fi aflat de fapt o copie dupa Vermeer dar acceptata drept autentic. Experienta ta cu siguranta ar fi fost aceeasi, caci desi o copie perfecta e ceva imposibil, in primul rand iti trebuie originalul in fata, eventual unul langa altul pentru a-i vedea diferentele, dar chiar si aici tot expertii intervin (plus testele chimice, raze x si mai stiu eu ce).

    Apoi trebuie sa ne gandim la faptul ca artistul respectiv a avut un model (o scena model etc), pe care copiatorul n-o are; originalul transpune o scena reala pe o suprafata plana, copiatorul incearca sa reproduca identic o suprafata plana pe alta suprafata plana. Ne mai gandim ca e posibil ca autorul sa fi vrut sa faca un statement prin tabloului sau, acest statement este imposibil de atins de catre copiator, dat fiind ca n-ar fi in stare sa-l conceapa, poate nici n-are habar de existenta sa.

    Apoi trebuie sa ne gandim la problema anacronismului (la Pierre Menard daca vrei): Vermeer pictand oameni obisnuiti, folosind tema ferestrelor ori a hartilor sugerand deschiderea catre infinit, sau chiar terminarea brusca a tabloului si deci folosirea spatiului coextensiv al acestuia - sunt lucruri in spiritul epocii barocului -, dar aceste lucruri ca o creatie a secolului XX sunt aproape o barbarie, dar sa le spunem doar anacronice.

    Comment by Bogdan — November 5, 2011 @ 5:46 p.m.

  2. Mda.

    Comment by Freud — November 5, 2011 @ 6:06 p.m.

  3. @Bogdan E curios ca zici tu ca nu esti de acord cu ceva din ce-am zis eu, dar din raspunsul tau, eu nu prea reusesc sa ma prind cu ce anume, ca-mi pare in fapt foarte de acord cu ce ziceam (ori poate cu ce voiam sa zic dar nu mi-a iesit?). Asadar, pentru cazul in care la muzeu era in fapt o copie... cum ziceam, e ca in gluma cu Odiseea a fost scrisa nu de Homer, ci de un altul cu acelasi nume. Din punctul meu de vedere nu conteaza daca ce am vazut eu acolo era intr-adevar pictat de Vermeer ori de un altul: mi-a transmis o experienta artistica intreaga, deci e original.

    Ceea ce spui tu cu comparatia cu originalul imi pare ca tine pur de latura tehnica. Similara pana la un punct imi pare de asemenea problema anacronismului pe care o ridici: anacronismul conteaza ori tehnic, ori in masura in care afecteaza receptia mesajului, dar atat.

    In sfarsit, ce spui despre problemele unui potential copiator sunt in fapt parte din ce incercam sa zic cu lipsa unei experiente autentice ca sursa in fapt a tabloului. Iar intrebarea (ori convingerea celor cu o abordare 100% tehnica) e ca adica totusi cum s-ar putea percepe aceasta lipsa (deci ar mai fi o lipsa?) daca se cloneaza practic obiectul... Conform abordarii pur tehnice, ar fi la capitolul tablou=panza+straturi de culori, deci daca reproducem astea identic, obtinem implicit si mesajul intreg. Daca zici ca nu, un ultra-rational ar intreba: pai ce mai lipseste? :)

    Comment by Diana Coman — November 5, 2011 @ 6:11 p.m.

  4. @Freud Laconicule. Mda la ce anume? :)))

    Comment by Diana Coman — November 5, 2011 @ 6:12 p.m.

  5. cred ca deosebirea dintre un original si o copie ar fi aceeasi ca intre un sarut primit de la angelina jolie sa spunem si unul absolut, dar absolut identic primit de la vecina de la sapte...
    celui de-al doilea ii va lipsi mereu "trairea" primului, originalitatea autenticului...

    Comment by mosu — November 5, 2011 @ 8:00 p.m.

  6. Pai nu-s de acord cu ce zici in final, ca reproducerile, chiar si perfecte, devin nu copii ci originale. In primul rand contravin primei reguli a unei opere de arta, anume unicitatea ei (plus cele de care am mai zis).

    Ce spui tu se refera la experienta individuala (faptul ca pentru tine e totuna cine semneaza tabloul) dar problema noastra trebuie pusa intr-un context largit: arta este un produs socio-cultural, in cazul asta ea neputandu-se distanta de autori, curente etc (in plus exista istoria artei care n-ar putea fi conceputa altfel). Tot aici trebuie sa te gandesti ca daca acel tabloul nu era un Vermeer exista foarte mari sanse ca tu sa nu-l fi vazut in acel muzeu, poate chiar el sa fi ramas necunoscut publicului larg.

    Tot la nivelul perceptiei artei de catre societate putem pune problema anacronismului in sens invers, dar in esenta relevand aceeasi chestiune: Picasso picteaza o cravata reala in albastru si e o opera de arta; cu ceva mai mult de o suta de ani in urma Jacques-Louis David a facut acelasi lucru cu o cravata, dar in mod evident atunci nu putea fi considerata o opera de arta, dar fiind ca societatea nu era pregatita pentru a o recepta ca atare. Exemplul e fictiv, dar ca sa-ti raspund: asta-i lipseste!

    Comment by Bogdan — November 5, 2011 @ 8:29 p.m.

  7. @mosu Trairea si originalitatea autenticului, bine zis. Si totusi, pentru cel indragostit in fapt de vecina de la sapte, as inclina sa cred ca autenticul sarut n-ar fi cel al angelinei jolie... ori mi-s eu romantica incurabila de cred in rezonante din astea cu autenticul trairii personale?

    Comment by Diana Coman — November 5, 2011 @ 8:33 p.m.

  8. ooo... dar aici era vorba despre arta nu despre dragoste
    in dragoste lucrurile sunt mult mai complicate si ajung deseori sa nu aiba nici cel mai mic inteles; si apoi sa fim seriosi, cine s-ar indragosti de angelina jolie?!

    Comment by mosu — November 5, 2011 @ 8:41 p.m.

  9. Eh, si nu-i asa macar un pic, un firicel de dragoste (cat sa nu ameteasca poate chiar de tot intelesurile) si-n arta? :)

    Comment by Diana Coman — November 5, 2011 @ 9:56 p.m.

  10. Despre originale si copii in arta in Cuvintele Dianei...

    Continuarea discutiei pe marginea falsurilor lui van Megeeren - in cuvintele Dianei!...

    Trackback by polimedia.us/fain/ — November 6, 2011 @ 9:10 a.m.

  11. Niște poze cu ele nu există?

    Comment by Cristian — November 6, 2011 @ 12:57 p.m.

  12. @Cristian Cu ce anume? Vezi pe linkul catre muzeu ca Laptareasa e aratata acolo. Altminteri poze cu falsurile lui van Meegeren sunt pe blogul lui Bogdan.

    Comment by Diana Coman — November 6, 2011 @ 2:23 p.m.

  13. Teoria cu problema asta adica pardon, problema cu teoria asta este ca devine imposibil sa mai faci copii. Fara accent pe o, copii de-astia normali, plozi.

    Comment by Mircea Popescu — November 6, 2011 @ 5:42 p.m.

  14. Dragă Diana,
    intervin în dezbatere, deoarece perspectiva prezentată de tine este foarte corectă, dar îi lipse;te "ceva". Acest ceva se numeşte "extrasensibilitate".
    Un artist "mare" şi vreau să spun prin asta altceva decât 2,20 m , 300 kg şi $100 milioane în conturi diverse, cum cred unii, ci "mare" în sens spiritual, foloseşte exact această caracteristică -- SPIRITUALUL -- în operele sale. Ceea ce îţi produce acel "AHA!", se numeşte în esoterism şi în mecanica cuantică "amprentă energetică". Ea este UNICĂ şi ACEASTĂ amprentă energetică unică, îţi confirmă/infirmă autenticitatea unei lucrări oarecare, fie că este o pictură, fie că este o sculptură. Am dubii serioase privind trăirea interioară "identică" produsă de "Moise" a lui Michelangelo şi o eventuală "copie identică". De ce asta? Sunt un extrasenzitiv din naştere şi una dinte aptitudini este telepatia. Deşi lipsesc instituţiile care să educe aşa ceva, cu timpul, am învăţat să disting amprenta energetică sau "prezenţa" unei Fiinţe apropiate, de a unui străin.
    Astfel, pentru un profesionist în arte plastice, e de înţeles că se dezvoltă (vezi oenologia) o formă particulară de percepţie extrasenzorială, care te face capabil să recunoşti această amprentă energetică. E ca şi cum ai pune un cub cu o anume latură, într-o cavitate cubică cu aceeaşi latură. ele se potrivesc, pentru că aşa au fost concepute. În orice altă cavitate cu dimensiuni diferite încerci să pui cubul, va fi dificil să se integreze perfect.
    Din argumentaţia ta, exact asta cred eu că reiese: Poţi face un cub dintr-un material cu o formulă chimică să zicem, identică cu un original. Totuşi, ceva poate diferi şi va diferi în mod cert: Structura internă a cubului. Aranjarea particulelor elementare, felul în care sunt atomii legaţi între ei, etc.
    Tot aşa, poţi copia până la identitate culorile, poţi poate chiar să le îmbătrâneşti împreună cu pânza şi lemnul ramei. Ce este imposibil să faci, este să pui SEMNĂTURA ENERGETICĂ pe acea lucrare. E ca şi amprenta papilară, UNICĂ!
    Ori, acel "e autentic", tocmai de acolo vine!
    Dacă pe un vânzător de vinuri îl poţi îmbrobodi că poşirca ta e "Murfatlar 1859" punând ceva care să semene şi o etichetă plauzibilă ca aspect, oenologul o să îţi cera în loc de "certificat de autenticitate", acceptul de a degusta din vin.
    Şi ajungem aici la conceptul "profesionist vs. diletant". Diletantismul e inevitabil la oricine. Toţi suntem diletanţi la 99% din domeniile vieţii. Suntem însă (well... we should...) experţi într-un 1%, care ne-a fost hărăzit la naştere. Şi acolo, suntem experţi tocmai pentru că ceea ce ştim, se bazează pe o cunoaştere EXTINSĂ. Adică, dincolo de ceea ce vede ochiul! ("More than the eye can meet", ca să citez expresia originală... ;) )

    Comment by Serban S — November 6, 2011 @ 6:25 p.m.

  15. “care-i diferenta dintre un original si o copie identica?” Iar eu îi răspund cu o altă întrebare: există în fapt cu adevărat “copie identică”?

    1. Pai daca copia e identica dupa original, nu se vor deosebi, deci nu exista diferenta. Bine, originalul se va degrada inainte, substante, etc.

    2. Copia identica ie posibila. Clonare, laboratoare, etc.

    In pictura intradevar nu exista copie identica, dat fiind ca respectivul copiator nu stie cum a facut ala detaliile sau idea din spate, ori draft-ul ulterior repictat, asa ca doar reproduce usor ce vede el acolo.

    Daca era ceva sub forma pictata original, rahat criptat etc, cel care copie nu stie.

    Comment by Freud — November 6, 2011 @ 7:06 p.m.

  16. @Mircea Popescu Imposibil sigur nu e, ca uite ca unora tot le iese. Da' totusi cum zici ca ar afecta?

    @Freud Cum poti demonstra ca "e posibila" copia identica? Tu iei intrebarea aia foarte pedestru si de aia de incurci in ea. Poate te ajuta sa o reformulezi drept "am descifrat complet tot ceea ce alcatuieste in fapt o pictura pentru ca sa o putem cu adevarat copia absolut identic?" Cat despre ce zici tu de ce ar fi sub forma pictata, sa stii ca exista tehnici functionale pentru a afla asa ceva si se chiar aplica. Totusi, daca iei abordarea asta pur tehnica, intrebarea e: tinand cont ca putem s-ar zice sa aflam straturile de vopsea in exacta lor succesiune precum si compozitia etc., este suficienta totusi reproducerea acestei structuri oare? Si presupunand chiar ca ar fi suficienta, mai este ea atunci o copie sau e pur si simplu alt original?

    @Serban S Bine ai venit in dezbatere, e loc destul si e deschisa oricui :) Unicitatea unei amprente se refera la faptul ca e caracteristica unei persoane, nu musai la faptul ca n-ar putea fi copiata in sine. Ia in fond exemplul amprentelor digitale: politia practic face o "copie" a amprentelor de la locul investigatiei, deci o copie e posibila, nu in directia aceasta e vorba de unicitate.

    Totusi, dincolo de observatia de mai sus, o amprenta energetica poate fi acel ceva "lipsa", de ce nu, dar asta nu inseamna ca nu ar fi macar masurabila in sine (presupun ca stii de exemplu despre tehnica de fotografie Kirlian) si potential chiar reproductibila in momentul in care e in fapt inteleasa suficient. Ori daca nu, de ce n-ar fi?

    Iar in ce priveste expertii...presupun ca ideal ar fi in fapt in stare sa analizeze simultan toate caracteristicile unui obiect evaluat, cam in sensul a ce spui tu, de a avea o forma in care doar un original se potriveste perfect. Totusi, uite ca in exemplul discutat de Bogdan, cu falsurile lui van Meegeren, n-au fost doar amatori si colectionari inselati, ci chiar experti si nici nu e in fond prima data, ca pe asta se bazeaza pana la urma industria falsurilor: pe faptul ca expertii nu au in fapt un sistem suficient de performant (ori macar previzibil) de a identifica un original.

    Comment by Diana Coman — November 7, 2011 @ 9:25 a.m.

  17. Pai n-ar trebui sa le mai iasa. Cum e posibil asta, ca orice doi oameni sa faca copii daca-si pun mintea ? Daca simpla intilnire dintre om si imagine nu-i suficienta, ci tre' sa fie o anumita imagine numaidecit, atunci te-ai astepta sa nu ramina femeia gravida decit de la un singur tip dintre toti, alesu' sortii.

    Comment by Mircea Popescu — November 7, 2011 @ 6:44 p.m.

  18. @Mircea Popescu Zau daca vad cum merge rationamentul tau. Si ca fapt divers, nu chiar orice cuplu poate face copii de altfel, chit ca nu e valabila nici extrema cealalta. Dar tot nu vad legatura...

    Comment by Diana Coman — November 7, 2011 @ 9:22 p.m.

  19. @Diana Coman: preferam un link direct, e mai comod așa.

    Comment by Cristian — November 8, 2011 @ 1:26 p.m.

  20. Daca intre un obiect X, care-i "cel corect" si un obiect X', care este fizic identic dar din aceleasi motive ideale "incorect" se pot percepe in fapt diferente (ca despre asta scrii tu) atunci si-n urma contactului sexual cu individul Y', care-i fizic identic lui Y da' totusi ideal vorbind "incorect" femeia ar trebui sa ramina indemna.

    Deci, cum iti explici ca poti face copii cu orice barbat ai chef tu, da' reactionezi exclusiv in fata unui tablou anumit dintr-o suita de tablouri identice, sau ca sa citez :

    Abia în fața originalului, în muzeul din Amsterdam, am resimțit din plin în mine însămi fascinația pe care nu mi-o putusem nici măcar explica înainte.

    Sigur, comparatia forteaza putin, da' ideea-i ca mi se pare c-ai cazut prada unui idealism naiv, un soi de ideatie religioasa.

    Comment by Mircea Popescu — November 8, 2011 @ 2:24 p.m.

  21. @Mircea Popescu Unde am scris eu "fizic identic"? Tocmai acolo e chestiunea: daca ar chiar fi fizic identice, atunci imi pare ca sunt amandoua originale. Daca insa doar unul imi transmite starea cu pricina, inseamna ca celalalt e o copie si anume nu e "fizic identic", indiferent cat ar sustine teoria ca "am copiat identic si substratul si vopselurile". Eu pricep cum ai interpretat tu de ti-a dat idealismul naiv, dar imi pare ca-i problema interpretarii tale, nu a ce zic eu acolo, pentru ca eu zic in fapt ca se pare ca mai exista ceva ce ne scapa din cate putem reproduce curent. Cum ar veni, mai are tabloul acela o dimensiune (cat se poate de fizica, nu mistica).

    @Cristian Si mai comod pentru altul care voia Rondul de noapte (ca si ala e la acelasi muzeu) era alt link. Si tot asa. Zic ca daca muieti-s posmagii, nu-i chiar problem la mine :)

    Comment by Diana Coman — November 8, 2011 @ 2:32 p.m.

  22. Dar de ce nu? Dacă așa se digeră mai ușor, foarte bine că sunt înmuiați.

    Comment by Cristian — November 8, 2011 @ 3:59 p.m.

  23. Asa deci ? Pai stai. Dac-a copiat exact si substratul si vopselurile cum n-o fi sa fie fizic identic ? Ce-i lipseste, sufletul ? Blagoslovirea divina ? Hm ?

    Cum o fi fiind aia inca o dimensiune, da' fizica, nu mistica ? Doara-s trei.

    Comment by Mircea Popescu — November 8, 2011 @ 4:46 p.m.

  24. Lmao.

    este suficienta totusi reproducerea acestei structuri oare?

    Atunci cand dai o carte la tipar, pe aia-i doare undeva de textul in sine si de sentimentele tale.

    Ei fac ceva verificare printr-un redactor obosit daca-i cat de cat bun, calculeaza hartia si etc.

    La fel si in cazul picturii.

    Pe plagiator chiar nu-l interesa ce a simtit originalul, nu stia ce simtise, si deci nu putea decat sa reproduca tot ce era vizibil, material accesibil lui.

    Si presupunand chiar ca ar fi suficienta, mai este ea atunci o copie sau e pur si simplu alt original?

    Copie dupa original. Originalul are merit pentru idea originala, copia are meritul ca a priceput idea.

    Este o copie, dat fiind ca un alt original nu mai poate aparea.

    Adica e contrar legilor fizice cat de cat, vorbim de panza si materialul vopselei cu data originala de expirare iar copia e mai recenta, deci nu ar dura acelasi timp calitatea, etc.

    Sigur ca astea nu prea se observa vizual, depinde.

    Comment by Freud — November 8, 2011 @ 4:59 p.m.

  25. @Cristian Pentru ca "mai usor" al tau nu intereseaza in fapt pe cel care produce posmagii :)

    @Mircea Popescu Fix aia intreb. Ca sa ne intelegem, uite pe scurt problema:
    1. Avem doua tablouri, A si B.
    2. Avem teoria curenta care spune ca dpdv fizic tablou = suport+vopseluri
    3. Avem niste instrumente care masoara in fel si chip suportul si vopselurile.
    4. Avem observatia empirica urmatoare: desi A si B sunt egale conform masuratorilor posibile la punctul 3 pentru elementele componente conform punctului 2, un subiect (expertul) NU are aceeasi reactie/impresie/interactiune cu A ca si cu B, decretand ca A e originalul, iar B copia.
    5. Avem observatia empirica urmatoare: vazand imagini nenumarate ale lui A, eu n-am avut nici un fel de reactie; vazand chiar A, am avut in schimb o reactie chiar intensa.
    6. Ce putem concluziona din cele de mai sus si ce ipoteze putem formula? Ca instrumentele/masurile cu pricina nu-s suficient de performante. Ceea ce inseamna ca fie nu masoara suficient de bine ceea ce masoara, fie nu masoara in fapt tot ceea ce ar trebui sa masoare. Iar in partea asta ultima poate sa intre orice, inclusiv faptul ca tablou=suport+vopseluri+factor_beta.

    Unde zici ca-i misticismul? Ca nu bat in cuie ideea tablou=suport+vopseluri?

    @Freud Hai sa vedem printre ce idei topai tu acolo :) 1. Analogia cu tipograful nu tine, pentru ca tipograful nu are in fapt interesul sa plagieze o carte. Exista si plagiatori de carti, dar acolo e fix ca la tablouri: carti vechi, de valoare, invechit hartia etc. 2. E cel putin discutabil daca pe plagiator nu-l intereseaza in fapt ce transmite tabloul pe care il copiaza. Mai exact, pe el il intereseaza sa faca o copie cat mai fidela, iar daca a intelege ce transmite tabloul cu pricina il ajuta in directia asta (ca desluseste de exemplu ceva nuante ale tabloului mai bine), atunci de ce nu l-ar interesa? 3. Chestiunea cu "e original ori copie" depinde evident de ce definitie iti alegi tu pentru original. Cum ziceam in articol, sigur ca originalul are macar diferenta de vechime (e anterior copiei) si poti sa-l definesti strict asa. Nu prea imi e utila definitia asta insa, asa ca am mers pe definitia de original drept marca sa zic asa, in sensul ca face fix ce te astepti de la el: transmite fix acel mesaj, arata fix asa, etc.

    Comment by Diana Coman — November 8, 2011 @ 6:24 p.m.

  26. Zarvă de cuvinte, ar fi zis apostolul Pavel...
    Cred că aici se face referire la doi termeni, adică autentic şi original. Felul în care sunt înţelese aceste două concepte, se pare că vrea să pună semnul egal între ele.
    Poate o excursie prin dicţionare, ar mai clarifica din "cestiune". Oscilaţiile repetate între "autentic" pentru că asta poate stabili o expertiză tehnică, autenticitatea şi "original", dovedesc o confuzie a obiectului şi subiectului acestui articol. Eu am convingerea că Diana se referă la simultaneitatea pe care o oferă o operă a unui artist, în sensurile menţionate. Pentru ca un tablou să fie şi autentic şi original simultan, trebuie să fie al unui autor anume. Altfel, poate fi ORI autentic, ORI original. În nici un caz ambele.
    Cât priveşte cine stabileşte una şi cine stabileşte alta, se pare că şi aici există confuzii. Experţii tehnici pot stabili autenticitatea şi atât. Originalitatea şi stabilirea ei, ţin de experţii în artă. Cine pretinde că e expert în ambele, e de fapt expert într-o singură direcţie: megalomanie.

    Comment by Serban S — November 8, 2011 @ 6:31 p.m.

  27. @Serban S Intr-adevar, distinctia autentic-original e extrem de binevenita si intr-adevar, la simultaneitatea respectiva ma refer (e posibil sa nu o fi pus-o prea bine in cuvinte, insa). Intrebarea e nu despre cine poate stabili originalitatea, ci despre cum. Concret (descris dincolo de idee ori principiu zic): cum? Pentru ca imi pare ca daca stim raspunde la asta, stim in fapt mai clar si care e in fapt "amprenta" originalitatii, nu doar a autenticitatii.

    Comment by Diana Coman — November 8, 2011 @ 7:06 p.m.

  28. La 6 ti-a cam scapat ceea ce se numeste placebo. Poate ca o fata din clasa de mijloc isi traieste experientele artistice contextual si nu profund. Pina la urma asa-i si chestia cu posetele de firma, sunt originale deci ii dau domnisoarei niste anumite trairi in interioru' ei.

    Ca si apa indulcita, ca si apa magnetizata, ca si apa alcalina, ca si apa diluata si ca si restu' de ape.

    E o teorie, cel putin.

    PS. Distinctia autentic-original, i-auzi ? Betie de cuvinte.

    Comment by Mircea Popescu — November 9, 2011 @ 8:52 p.m.

  29. [...] Popescu : poveste dintr-un bar cum iti pare ? Diana Coman : A scrie cu litere mici la inceput de fraza e mai mereu o idee rea. Incredibil cat ma incetineste. [...]

    Pingback by Este si mai clar o idiotenie! pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu. — November 10, 2011 @ 8:42 a.m.

  30. Pai putem in principiu pune pe lista si placebo, doar ca uite ca unele tablouri anume functioneaza drept placebo, iar altele nu. De ce nu?

    Comment by Diana Coman — November 10, 2011 @ 8:58 a.m.

  31. [...] reprezentari (absolut naive, da’ daca nu-ti place filosofia ai incotro ?!) despre cum e cu originalele si copiile, pe care eu le-am tratat cu tot dispretul pe care ele de altfel il si merita. Imprejurare care fara [...]

    Pingback by Pitipoanca decuplata pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu. — November 10, 2011 @ 9:50 a.m.

  32. Ei si tu. Cine stie ?

    There are known knowns, things we know we know.
    We also know there are known unknowns, some things we do not know.
    But there are also unknown unknowns, the ones we don't know we don't know.
    ~Rumsfeld, parca.

    Comment by Mircea Popescu — November 10, 2011 @ 5:01 p.m.

  33. Copie dupa original. Originalul are merit pentru idea originala, copia are meritul ca a priceput idea.

    Comment by Masaj erotic Brasov — November 11, 2011 @ 9:56 a.m.

  34. @Masaj erotic Brasov Nu exista "credit pentru ideea originala". In fond ce mare idee e sa pictezi o femeie turnand lapte? Ca sa nici nu intram in discutia daca exista asa "idei originale" si cam ce ar fi acelea.

    @Mircea Popescu Exact, imi pare ca e aici fix ceva ce nu stim, chit ca unii prefera nici sa nu stie ca nu stiu :D

    Comment by Diana Coman — November 11, 2011 @ 10:24 a.m.

  35. Lolz, spamu' nu stie sa dea blockquote.

    Comment by Freud — November 11, 2011 @ 3:05 p.m.

  36. De ce pagina cu masaj erotic Brașov îmi povestește despre Alba-Iulia? Asta da idee originală. Iar pagina „Masajul facial sau tineretea fara batranete” numai la masaj nu mă duce cu gândul. Nici spamul nu mai e ce era odată :-))))

    Comment by Cristian — November 11, 2011 @ 3:09 p.m.

  37. Lolz, nici nu intrasem.

    120 lei ora, masaj?!!!?!Numa'??!

    Confirmed for juice business.

    Comment by Freud — November 11, 2011 @ 5:13 p.m.

  38. @Freud Eu cred ca e vorba de o idee originala. Din aia cu credit adica :D

    @Cristian Masajul de Brasov din Alba Iulia vine!

    Comment by Diana Coman — November 11, 2011 @ 10:14 p.m.

  39. [...] si in copie. Imi permit, asadar, sa opinez, pentru ca am cazut pe ganduri dupa lectura articolului Dianei si, tot chestionandu-ma eu de care parte ma situez in aceasta problema, am dezbatut cu mine si-am [...]

    Pingback by Despre laptarese, cu dragoste. Opinia unei amatoare. | ioana75 — November 20, 2011 @ 7:30 p.m.

  40. [...] nu ma refer la acea “semnatura energetica” despre care vorbeste Serban pe blog-ul Dianei, ci la ansamblul de emotii vibrante despre care am discutat eu in interpretarea propusa de [...]

    Pingback by Despre suferintele criticilor de arta sau despre cum se poate scrie un articol la comanda…:-) | ioana75 — November 21, 2011 @ 4:21 p.m.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <pre> <q cite=""> <strike> <strong>

Theme and content by Diana Coman