Ossasepia

September 12, 2011

Rațiunea de a fi a unei sule-n coaste

Filed under: Sense and nonsense — Diana Coman @ 9:54 p.m.

Nimic nu-i mai bun să mă scoată din tăceri decât o întrebare mai simplă decât cele la care n-am răspuns. De data asta, mulțumirile merg către dAImon, care se întreabă pe blogul său cum să faci să înveți ceva rapid. Nu doar că se întreabă, ci și răspunde, dar parcă nu tocmai fix la țintă, ci mai ocolit. Așadar, cum să chiar faci ceva care necesită anume un efort susținut?

DAImon dă soluția să pui pariu că vei face lucrul cu pricina. Cu banii jos, cu bani serioși, pariu cunoscut, cu arbitru neutru și tot tacâmul (ba chiar și farfuriile și șervețelele). Prin toată descrierea în amănunt, scapă dAImon - mai pe neașteptate- și ceea ce-mi pare esențialul: pariezi pe o sumă care să doară. Esențialul nu e suma, nici pariul, ci... durerea. Pentru că nimeni nu face un efort susținut fără un motiv serios, iar pe lume sunt doar două motive serioase (dacă nu e unul singur): ori plăcere, ori durere.

Ei, și dacă-s două, de ce durere și nu plăcere? Pentru că sună mai ușor de recunoscut durerea și mai greu de ignorat, atâta tot. Pentru că suntem mai puțin educați să ignorăm durerea decât plăcerea. Că altminteri, în fapt, încetarea durerii e plăcere, iar încetarea plăcerii e durere, deci între cele două e loc fix doar cât să faci efortul să ajungi de la una la alta*. Pentru că plăcerea e morcovul fluturat în față, iar durerea e sula înfiptă în coaste, deci cea care te face să mergi înainte. Cel puțin atâta vreme cât e mai mare durerea din spate decât ce-ți pare că te așteaptă pe drum.

Nimic mai simplu decât să-ți înfigi o sulă în coaste ca să alergi mai repede, este? Ba chiar unii sunt dispuși să o înfigă ei pentru tine, că na, spatele omului e gingaș când e spate propriu. Dar e o capcană pe acolo prin toata abordarea asta foarte literală. Sigur că durerea în sine, mai ales când n-o cunoști, e un bun factor motivant. Dar la o adică ceea ce contează tot nu e durerea în sine, cât contrastul. Contrastul între prezent și viitorul ulterior efortului. Dacă îți e clar până la os (nu-i nevoie să fie și adevărat, e suficient să fii tu convins că e așa) că balanța de plăcere înclină spre viitor (altfel pus că cea de durere înclină spre prezent), atunci vei face efortul. Cu cât e balanța mai dezechilibrată, cu atât mai repede.

Ah, și nu uitați un element esențial: mai trebuie ca efortul cu pricina să fie calea cea mai simplă (a se citi plăcută - a se citi preferată) de a reechilibra balanța. Altfel s-ar putea să aveți surprize. Mai ales dacă ați înfipt sula în coastele altuia.

*Cu ocazia asta am făcut și rezumatul vieții umane, bine? Că tot m-am apucat de treabă.

20 Comments »

  1. Dacă vrei să alergi mai repede, nu-i nevoie să-ți bagi o sulă în coaste, poți să te iei la întrecere cu câinii vagabonzi. Sau nu, dacă vrei să scapi întreg. Ba chiar poate îți iei și vreo armă sau un salam. Și uite așa bunătate de sfat se duce pe apa sâmbetei. Cu ocazia asta am demonstrat taman ce spunea Diana la sfârșit și anume că efortul cu pricina trebuie să fie calea cea mai ușoară de a echilibra balanța.

    Comment by Cristian — September 12, 2011 @ 10:19 p.m.

  2. E unul singur.

    Comment by Mircea Popescu — September 12, 2011 @ 10:25 p.m.

  3. Nemuritorul?

    Comment by Cristian — September 12, 2011 @ 10:34 p.m.

  4. @Cristian Cainii vagabonzi te alearga, dar mai degraba in cerc.

    @Mircea Popescu Este.

    Comment by Diana Coman — September 12, 2011 @ 10:36 p.m.

  5. Câinii au o mișcare de revoluție în jurul tău în timp ce tu ai cel mult una de rotație în jurul propriei axe.

    Comment by Cristian — September 12, 2011 @ 10:49 p.m.

  6. @Cristian Daca zici tu, asa o fi, ca pari cunoscator in domeniu.

    Comment by Diana Coman — September 13, 2011 @ 2:37 p.m.

  7. Nu stiu cum sunt altii, da' io tot mai bine m-am motivat daca erea cu placere, ca la durere am avut tendinta sa vad cat pot rabda (d'al naibi si de capos, un fel de Gica contra) si-n feul asta mai degraba ajungeam sa nu mai fac un lucru tocmai pentru ca testam sa vad cat pot suporta durerea. Motivatia da senzatia :lol:

    Comment by Florin — September 13, 2011 @ 6:50 p.m.

  8. asta cu pariul si competitia e tipic barbatesc.. pun pariu ca eu prind primul un urs in padure si ii fac 2 blane lu' aia din pestera sa ajutam specia cu 'neste plozi.

    si daca-s hedonist?

    Comment by Freud — September 13, 2011 @ 8:26 p.m.

  9. @Florin Pai cresti pana cand chiar nu mai poti suporta durerea, simplu. E drept, caposenia omului poate fi impinsa pana cand nu mai e omul viu, dar o singura data :) Si in alta ordine de idei, placerea si durerea nu-s chiar asa separate ori-ori...

    @Freud Forma de prezentare (adica pariul) e mai tipic barbateasca, dar esenta e tot aia (durerea nu trebuie deloc sa fie musai fizica, ba chiar de obicei cea fizica e mai putin eficienta, vezi ce zice si Florin mai sus).

    Si daca esti hedonist, ursul poate fi doar flamand. Ori puritan.

    Comment by Diana Coman — September 14, 2011 @ 9:38 a.m.

  10. @Diana Coman: nici n-ai idee ce frumos e să fii înconjurat în parc de-o haită de vreo 7 câini. Noroc că eram două persoane, aveam o cracă amărâtă la îndemână, iar după un minut a apărut și o a treia persoană care a reușit să-i alunge agitând o lesă am impresia.

    Comment by Cristian — September 14, 2011 @ 9:40 a.m.

  11. @Cristian Mei, eu n-am idee din cauza ca nu ma las inconjurata de o haita de caini si nici nu m-am lasat, nici macar in Bucuresti. Altminteri, cainii din Politehnica sunt un mod foarte bun de a testa pe bune diversi de se dau cavaleri si nu-s nici buni de scutieri. Recunosc ca i-am folosit cu succes.

    Comment by Diana Coman — September 14, 2011 @ 1:46 p.m.

  12. Ha ha ha! În primele săptămâni de facultate, într-o seară când am scăpat de la cursuri și am luat-o pe un traseu mai ocolit prin campus, m-a rugat o fată (mai mare dacă nu mă-nșel) să mă însoțească. Sau invers, eu pe ea. Cert e că mi-am făcut cu brio datoria.

    În rest n-am avut mari probleme, dar ziua nici nu prea ai de ce. Odată cu lăsarea întunericului devine periculos.

    Comment by Cristian — September 14, 2011 @ 3:51 p.m.

  13. @Cristian Tu da, dar cainii si-au facut si ei datoria zici? :D

    Comment by Diana Coman — September 14, 2011 @ 3:56 p.m.

  14. Din fericire, nu :-) Oricum pe vremea aia avusese grijă Băsescu să-i mai cumințească, nu erau așa de mulți și de periculoși. Iar dacă te atacă o haită, nu ai ce mare lucru să faci, e mai mult de noroc, de cum se nimeresc să fie câinii. Poți avea surprize și cu ăia inocenți, așa cum a pățit Raluca de-a mușcat-o pe la spate când se aștepta mai puțin. Eu în schimb sunt pățit cu ăia care au stăpân.

    Comment by Cristian — September 14, 2011 @ 4:56 p.m.

  15. Ideea de a fi urmarita de caini/lei pentru aa-ti creste performanta sportiva/intelectuala nu functioneaza prea bine... au incercat si romanii in Antichitate cu sclavii...nu strica sa cititi insa materiale academice utile (cum am gasit recent pe https://doxosophia.wordpress.com, etc.)

    Comment by mariana — September 15, 2011 @ 1:19 p.m.

  16. @mariana Daca nu sunt cainii/leii proprii, poate fi prea putin productiv, intr-adevar. Nu vad totusi legatura cu "materiale academice utile". Si ma bantuie de altfel o intrebare: aveti si materiale academice inutile?

    Comment by Diana Coman — September 15, 2011 @ 11:31 p.m.

  17. Toate materialele academice e inutile, cu excepția celor ca nu sunt.

    Comment by Cristian — September 16, 2011 @ 3:03 p.m.

  18. *care

    Comment by Cristian — September 16, 2011 @ 3:29 p.m.

  19. @Cristian Vorbim discutii, da?

    Comment by Diana Coman — September 16, 2011 @ 8:53 p.m.

  20. [...] de învăţare doar dacă are parte de stimuli mai puternici decât consumul. O promiţătoare Diană ne explică şi anume care ar fi stimulii respectivi: .. în fapt, încetarea durerii e plăcere, [...]

    Pingback by Un obiect de formă falică ce conduce lumea | dAImon's blog — September 25, 2011 @ 7:09 p.m.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Theme and content by Diana Coman