Cum afară e cald de mori, mi-e poftă de schi. Și n-o să prea credeți, dar să schiez am învățat din cauza și ca parte a doctoratului. Așa că postul intră la categoria în care n-am mai scris de multă vreme: amintiri și lecții din tranșeele doctoratului (din care mai face parte de exemplu seria despre întrebări). Totul a pornit de la dragii mei colegi de apartament (adică ei au tras, eu m-am lăsat):

- Hai la schi cu noi!

- Vin, dar nu știu să schiez și n-am schiat în viața mea.

-Te învățăm noi!

Sigur că m-au învățat. Cum să-mi închei clăparii. Și să-mi atașez schiurile. Restul era evident - te duci la vale. Să nu mai crezi vreodată tot ce ți se spune. Nu toți cei care zic că te vor învăța ceva chiar sunt în stare.

Abandonând eu orice speranță în ajutorul și lecțiile lor, am zis să învăț de la experți. Cum experți la schi nu prea vezi pe pistele de începători, tot ce aveam la dispoziție erau amintirile schiorilor văzuți la televizor. Căutat în memorie, derulat filmul, luat notițe, aplicat și..... surpriză, surpriză, chiar funcționează. Poziția corectă, vââââââââj la vale, adrenalină, viteză, fain, minunat, dar....eu cum încetinesc?? Chestia cu învățatul prin imitarea experților e că la ei se mai vede doar vârful aisbergului - ceea ce nu ajută când n-ai baza.

Continuând eu așa să fac în esență vâââj și trosc și buf și iarăși vâââj și totul de la capăt, tot ce-am putut găsi a fost că barem dacă e să cad, mai bine e să cad când vreau și unde vreau decât atunci când chiar și realmente nu mai ține. Dacă e deci să dai cu posteriorul de pământ, mai bine să-ți alegi singur unde și când și-n ce să dai.

Cum totuși nu prea mai aflam nimic în plus exceptând poate calitatea salvatoare a echipamentului de schi, într-un final am prins totuși unul mai cu cap să îmi explice și mie ceea ce dragii mei colegi păreau că știu, dar nu-s în stare ca să spună: cum drac mai și încetinești pe pistă?? Și omul mi-a explicat și a stat un pic cu mine să fie adică sigur că și pricep. N-a durat mult, deși n-a ieșit chiar din prima. Dar chestia e că fix în momentul când am făcut în sfârșit ce trebuia, nu mi-a venit să cred că aia era: nebuni schiorii ăștia să-și forțeze picioarele în așa hal. Când înveți ceva complet nou, treaba e că la început e incomod - și doare.

Incredibil apoi cum a părut că în doar 6 ore am alergat în jurul lumii cel puțin - judecând adică după oboseală. Dar la final, ai mei drăguți colegi mi-au arătat pe unde să o luăm către autobuz. - Sunteți nebuni? Eu nu o iau pe acolo! - Păi trebuie, că n-ai pe unde în altă parte. - Voi nu sunteți sănătoși! - Aia e singura cale. Ce să mai comentez? Am pus schiurile și-am pornit. Dacă există un înger păzitor pentru fiecare, trebuie că al meu a muncit în ora aia cât să recupereze cât lenevise până atunci cu anii. Arătam la sfârșit de parcă fusesem la înot, nu la schi și când mi-am scos schiurile din picioare nu știu dacă le țineam eu pe ele sau mă țineau ele pe mine. Dar am ajuns jos și ce-i drept n-am mai avut putere să mai zic nimic când mi-au zis cu un aer totuși vinovat: - Știi, asta era o pistă neagră! Oricât ai cădea de des și oricât ar fi de groaznic, totuși dacă te ridici de fiecare dată, cam reușești să ajungi la final.

Am crezut apoi că n-am să mai reușesc să adorm cel puțin o lună de zile. Cum închideam ochii, cum simțeam că sunt pe schiuri alunecând nebunește la vale - vââââââj. Iar săptămâna următoare a fost de nedescris, cu fiecare mușchiuleț pe care nici nu știam că-l am țipând la mine pentru cea mai minusculă mișcare. Dar n-am purtat pică dragilor mei colegi de-apartament - nu-mi prea aduc aminte altă zi în care să fi priceput la fel de multe, deși cu siguranță n-au avut așa intenție. Dovadă clară că lecțiile cele mai valoroase ni le găsim singuri.

Știu, iar am dispărut din peisaj. Știți cum e să mergi atât de mult încât să țipe picioarele la tine și să contempli cu seriozitate posibilitatea de a merge în mâini mai degrabă decât să pui din nou piciorul jos pentru pasul următor? Și totuși să-l pui din nou și din nou și chiar să alergi ușor pentru că doare mai puțin decât să mergi normal și există chiar o șansă să se termine supliciul mai devreme? A fost doar un drum pe munte, de pe la 8 dimineața la 9 seara, de pe la 300 m la 2300 și înapoi doar după zig-zag pe culmi. Și probabil o pereche de bocanci ce nu se așteptau la așa ceva. Apoi a urmat echivalentul mental a ce ziceam mai sus cu un pas și încă unul - acum am ajuns la un liman. Și repar barca pentru ce urmează.

Category: Lyf

Comments feed: RSS 2.0