Adulții pun întrebări tâmpite (1)

Din ciclul adulții pun întrebări tâmpite, sunt sigură că mai toți copiii au fost repetat sâcâiți fără milă cu celebra întrebare ce vrei să te faci când vei fi mare, iar eu sigur n-am scăpat de supliciul ăsta. Dar fiind eu de mică bună observatoare din umbră a apucăturilor acestei specii uluitoare de bipezi mai înalți ca mine care se prostesc mai rău decât mine, am notat încă de pe la 4 ani că au acest prost obicei ca să pună întrebarea cu pricina de îndată ce în esență n-au habar ce pot să spună unei persoane mai mici și totuși mai cu capul pe umeri decât ei. Așa că am avut timp berechet să-mi pregătesc strategia de răspuns.

Am început cu niște studii de caz: se pare că obișnuit e(ra) să răspunzi că vrei să fii medic, profesor, balerină sau aviator. Sau ceva fix ca mama sau ca tata. Răspuns sigur, generator de aprobări încântate și mângâieri pe cap ca la cățel. Riscant deci. În plus, nu-mi era clar ce fac fix niciuna dintre persoanele medici, profesori, balerine sau aviatori, iar să deschid gura așa în necunoștință de cauză nu se face, prea riscant. Văzând așadar că partea empirico-observațională nu-mi oferă niciun răspuns pozitiv, am trecut la partea deductivă: ce aș putea să răspund? cam ce face lumea în afară de astea? Și cam ce înseamnă să fii vânzător, scriitor la ziar, educatoare, șofer de autobuz? Din păcate, nimic interesant, nimic care să pară că-i face fericiți, nimic despre care să-i fi auzit vorbind cu entuziasm, cu plăcere, cu ceva mai mult decât dorința clară de a o tuli acasă. Că totuși fac treburile alea deși tot zic că vor să plece acasă, nu e surprinzător pentru adulți: clar nu stau bine cu logica și sensul. Dar un copil n-o să se prostească în consecință doar ca să dea un răspuns la o întrebare. Așa că nu, răspunsul e(ra) încă nu știu, deși intram în criză de timp că întrebarea începea să crească în frecvență, iar un răspuns corect și gândit precum "nu știu" practic nu găsea nici înțelegere nici acceptare.

Și într-o zi mi-a venit ideea salvatoare. Deși clar nu tocmai o meserie, deși clar ceva pe termen lung (nu m-a deranjat niciodată perspectiva), deși clar urmând a stârni zâmbete (dă adulților ceva să râdă și ai scăpat măcar de întrebări tâmpite), răspunsul avea să fie din toată inima: când voi fi mare, eu vreau să mă fac bunică!

Între timp am aflat că primul răspuns era totuși cel corect: nu știm, dar căutăm, și căutarea în sine e mult mai importantă. Și atunci când te faci mare, nu te faci nimic, cel mult devii câte ceva. Iar ceea ce se întâmplă să lucrezi, nu e tocmai ceea ce devii. Și totuși găsesc că nu-i un lucru rău să vrei să devii cândva bunică sau bunic.

Mișunam pe bloguri de dimineață și văzând tribulațiunile lui dAImon pe această temă, mi-a venit ideea postului ăstuia.

22 Responses to “Adulții pun întrebări tâmpite (1)”

  1. dAImon says:

    si-ai ajuns? ce astepti? :D

  2. brontozaurel says:

    Din cauza unui raspuns... sa-i spunem nepotrivit in timpul scolii generale (deci inaintea varstei de buletin, de mers pe locul din fata din masina) s-a ajuns la ditamai scandalul, chemat parintii la scoala, tarat una bucata Ana la psihiatru. Cum sa indrazneasca sa-si doreasca sa deseneze? De ce sa nu-si doreasca sa faca o facultate serioasa, de exemplu ASE, ca tot era la mare moda pe la mijlocul anilor '90?

    Intotdeauna imi lasa un gust amar sa ma gandesc la asta. Toate drumurile pe care mi-as fi dorit sa merg si pentru care simt ca am pierdut trenul pentru ca... eram mica si proasta, nu stiam ce implica practic si nici nu am avut curajul sa spun nimanui, sa intreb, sa ma informez... pentru ca mi-a fost mult prea frica sa nu-si bata joc de mine din nou. In liceu ma tenta foarte mult desgnul auto. Trimiteam desene pentru concursurile AutoMondial. Si n-a mers nicaieri chiar daca mai prinsesem ceva curaj. Ah, tot n-ai renuntat la ideea cu desenatul? Pai faci Politehnica TCM, dar de ce nu vrei sa faci mai bine tu ceva inginerie economica macar? Si pana la urma n-a fost nici macar TCM, pentru ca prietenul meu s-a razgandit in ultimul moment si a ales sa se inscrie si el tot acolo, asa ca eu nu mi-am mai depus dosarul... era vara si cald si am ales ruta "racoroasa" prin alte cladiri ale Politehnicii, unde m-am intersectat cu un nene cu barba care racola studenti pentru Facultatea de Inginerie in Limbi Straine. Si mi-am depus dosarul acolo, ca sa-l depun undeva. La sectia unde erau cele mai multe locuri, ca sa fiu sigura ca intru, chiar daca pe mine nu ma interesa deloc sectia aia. Pe undeva inca sunt furioasa ca am putut fi atat de proasta, chiar daca am descoperit chestii noi care chiar au ajuns sa-mi placa. Dar sunt furioasa ca am putut fi atat de proasta. Ca n-am stiut pe ce lume traiesc. Ca n-am stiut sa ma informez. Ca n-am stiut cum as fi putut sa ma informez.

    Si nu pot sa cred aia cu niciodata nu e prea tarziu. Eu simt ca e mult prea tarziu pentru mult prea multe.

  3. Diana says:

    Pai nu ma grabesc :D Cum ziceam, chestie de perspectiva....

  4. Diana says:

    brontozaurel drag pentru asa raspuns deschis, nu fi furioasa pe cea care erai atunci, greselile pe care le-am facut fiecare sunt bun facute si tot ce e important e sa nu continuam sa le repetam. Reactii idioate ale altora de genul celor de care spui se intampla din pacate mult mai des decat am vrea, dar pe masura ce crestem macar le putem vedea drept exact ceea ce sunt si pune la locul lor - la cosul de gunoi. Dar din ce-mi spui altminteri despre admitere, daca-mi permiti, imi pare ca un pic din solutie sta la tine sa afli mai bine ce vrei de fapt si sa tii cu dintii de aceea, indiferent ce ti se spune. Iar daca nu obtii niciun fel de sustinere de la cei din jur...cat ar parea de urat spus, sa stii ca asta cam inseamna ca ar fi cazul sa cauti un pic alte persoane. Altminteri e tare usor ca exact cei care practic te-au impiedicat sa faci lucrurile, sa iti spuna apoi satisfacuti ca "vezi ca nu le-ai facut?"...
    Si cu siguranta nu e niciodata prea tarziu sa afli exact ce vrei sa faci (indiferent ce ar fi asta) si sa mergi in directia corecta. Totul e sa fii atenta la esenta, la ce anume iti face placere sa faci ca actiune, nu ca meserie. De obicei ai senzatia ca e "prea tarziu" cand de fapt iti ingradesti un pic mai mult decat e cazul optiunile.

  5. dAImon says:

    De putut putem face ce vrem oricand, of course, doar ca .. cere efort. Daca tu copil fiind ai fi avut tot timpul din lume sa faci ce vrei, ca adult mai putin. Sigur, si eu m-as apuca de chitara acum, doar ca ar trebui sa tai din timpul alocat altor chestii.

    Life sucks and then you die :D

  6. brontozaurel says:

    Ca minora e putin cam greu sa cauti un pic alta familie. Si daca la 16-17 ani tranteam usa la la camera gandindu-ma "fuck it, I'm getting out of here and I'm still doing things my way" (which by the way didn't work out fine either), la 5 ani am tras concluzia ca orice as gandi e mai bine sa nu iasa vreodata pe gura ca sa nu rada iar de mine.

    Si odata cu trecerea anilor apar diverse limitari. Si nu doar de timp. Creierul meu nu mai functioneaza la aceiasi parametri. Nu mai sunt asa rezistenta, obosesc mult mai repede.

    De-aia am senzatia aia de "am pierdut unicul tren"

  7. kokofifi says:

    Am tot auzit de copii care vor sa se faca mecanici de locomotiva, pompier sau aviator / cam toti baietii, precum si actrito-cântareato-fotomodel/ o droaie de fete, dar de bunica n-am auzit inca :D
    Foarte dragalas!
    Io nu-mi amintesc sa ma fi intrebat cineva ce vreau sa fac când voi fi mare, dar stiu ca m-au intrebat destui ce-am vrut când am fost mica. Raspunsul standard era "eu n-am fost niciodata mica", sa vezi mutre nedumerite!

  8. Diana says:

    HA! Pai sigur ca tai, toata treaba e sa stii/pricepi din ce sa tai si ce sa adaugi :D

  9. Diana says:

    Pai daca n-ai fost inseamna ca o sa devii? :D

  10. Diana says:

    De schimbat mediul ziceam pentru prezent, nu pentru trecut. Sa stii ca nici eu n-am prea zis ce aveam in cap nu atat de frica sa nu rada lumea de mine, cat pentru ca aveam senzatia ca "nu e treaba mea sa-mi dau cu parerea pe tema asta".
    Ceea ce a trecut deja, sigur e prea tarziu sa schimbi. Dar ceea ce urmeaza nu e asa de fix batut in cuie cum ar parea uneori. S-ar putea sa fie mai greu, dar tot merita sigur sa tragi catre unde ai vrea sa fie. E si problema ca atata vreme cat in fapt mergi in alta directie decat vrei, se tot acumuleaza nemultumirea/supararea/oboseala. Limitarile de cele mai multe ori ni le punem in fapt singuri...

  11. zamo.ca says:

    la-ntrebarea asta eu raspundeam "pai.. mare?!?" :)

  12. Diana says:

    Eh, pana am priceput ca n-am nicio sansa sa scap, mai aveam varianta cu "eu nu vreau sa ma fac mare" :D

  13. Cristian says:

    Ce-ai mai cu întrebarea aia? Până și eu am întrebat sâmbata trecută o fată de 5 ani ce vrea să se facă atunci când va fi mare. Din păcate n-am primit un răspuns prea clar, ci doar că vrea să se facă ce sunt mami și cu tati. Nici măcar nu le-a nominalizat meseriile, a trebuit s-o trag eu de limbă :-)

    Eu pe la vârsta aia vroiam să mă fac șofer de autobuz, după ce o vreme am fost ajutorul unui șofer de autobuz.

    Bunică n-am vrut să mă fac vreodată și nici nu prea văd cum aș putea să fiu, poate cel mult bunic, dar pensionar m-am gândit să mă fac când eram prin școala generală. Ce-i drept după ce am văzut atâția pensionari plângându-se la televizor parcă nu mai îmi surâde la fel de mult ideea.

  14. Diana says:

    Pai si nu e c-ai pus-o din cauza ca nu stiai ce sa-i zici? :D
    Am cu intrebarea aia pentru ca in esenta n-are prea multa logica, raspunsul in 99% din cazuri ar fi de fapt "nu stiu" si e previzibil - cam ce sa stie despre posibilitati (nu mai zic despre preferintele proprii in domeniu) un copil de 5 ani? In plus, oamenii care intreaba, o fac doar ca sa se afle in treaba sau ca sa primeasca un raspuns "frumos", nu ca sa comunice in vreun fel. Si mai e si chestia ca implica a te "face ceva" mai degraba decat a realiza ceva....

  15. Lotua says:

    @Diana: Da' ca să te faci bunică, prima dată trebe să te faci mamă... şi pentru aia prima dată trebe să te faci mangă... :))

    Majoritatea copiilor nici măcar nu vor să crească, să se facă mari. Şi bine fac.

    @brontozaurel: Eu întotdeauna am ales ce mi-a plăcut şi nu mi-a părut rău. Ce rost are să fac ce vrea X sau Y, eventual chiar să fii "realizat", dar să fi neîmplinit? Bani se găsesc oriunde, te descurci...

  16. Diana Coman says:

    @Lotua De ce fac bine ca nu vor? Ca tot ce reusesc (si n-au cum reusi altceva) e sa se faca mari doar fizic si sa ramana in schimb imaturi. Zici ca-i bine?

    Si da, trebuie sa fii intai mama, dar nu vad legatura cu manga.

    In sfarsit, cred ca brontozaurel vorbea de cazul cand esti copil, deci nu faci chiar "ce vrei" - parte din cauza ca inca nu reusesti sa-ti dai seama cand aia de-si spun adulti in fapt au facut "bine" si-s imaturi in consecinta.

  17. Lotus says:

    @Diana Coman:

    Păi fac bine că nu vor să se facă mari, în sensul că ei sunt fericiţi trăindu-şi copilăria. Aspiraţia de a te face ceva (orice) cam vine dintr-o lipsă.

    Oricum o să se facă mari şi maturi atât cât le-o fi scris să se facă... Iar apoi o să moară. Dar nu văd de ce trebuie să dorească să moară, pe principiul că tot vor muri...

    Odată cu maturitatea pierzi o anumită inocenţă a copilului. Eu aşa am simţit-o, pe la pubertate cam aşa. După aceea uiţi chiar şi faptul că ai fost inocent cândva.

  18. Diana Coman says:

    @Lotus Parte din copilarie e si aspiratia de a putea mai multe, de a creste mare adica. Cu "atat cat le e scris" o zici de parca oamenii ar fi niste roboti pre-programati. Eu te cred daca zici ca majoritatea lucrurilor care li se intampla nu-s sub controlul copiilor, dar depinde fix de fiecare om in parte ce anume face cu ceea ce i se intampla. Nu era nicidecum vorba sa isi doreasca sa moara. E ca si cand ai zice ca la ce sa-ti doresti sa faci copii ca oricum vor muri.

    In sfarsit, uitarea e optiunea fiecaruia. Iar inocenta aia de o pierzi e in fapt exact nestiinta sau lipsa de intelegere. Sigur ca mai ales cand abia incepi sa intelegi ceva (adica pe la pubertate asa) mai ca-ti vine sa zici ca era mai bine cand nu intelegeai nimic, pentru ca macar atunci puteai sa fantazezi linistit ca intelegi fix totul. Dar e si asta o optiune, daca simti ca merita regretat pasul catre intelegere sau nu.

  19. Lotus says:

    Nu, eu vorbesc de un alt tip de inocenţă. De acea candoare sau puritate specifică copiilor, care nu au măşti, care sunt sinceri în neştiinţa lor să zic aşa. Uite, chiar şi animalele prezintă acest aspect. De aia cred că ne sunt aşa de scumpe. Nu pot fi duale cu tine. E drept că şi copii mai minciunesc dar nu este acea parşivitate specifică adulţilor. Cu timpul lucrurile se schimbă...

  20. Diana Coman says:

    @Lotus Imi pare ca ai o viziune idilica asupra copiilor. Dar aia e viziunea de o vor adultii, n-are a face cu realitatea. Vezi celebrele chestii a propos de cruzimea copiilor si mai zi-mi daca e si aia candoare si puritate. Ceea ce iti pare candoare vine ori din faptul ca nu pricep ei inca implicatiile si/sau sensurile actiunilor/cuvintelor respective, ori din faptul ca inca sunt transparenti pentru tine (din cauza diferentei de nivel). Pe acelasi principiu, imi pare la un moment dat ca tinde sa creasca varsta pana la care as putea spune ca-mi par oamenii sa aiba "candoare si puritate".

  21. [...] cum spune pe aici pe blog o floare de Lotus, undeva pe la pubertate ne pierdem inocența de care nici nu ne mai amintim apoi. Ne amintim totuși, zice Lotus (dacă presupunem că el [...]

  22. [...] pentru inocența copilăriei e de altfel altă idee pe care o scoate acum lumea (ca de exemplu aici) fără să pară a ști de unde vine și cât e de [...]

Leave a Reply