Când dispar în peisaj

Am dispărut (din nou) zile bune de pe blog și am reapărut pe șest fără să zic nimic. Știu, nu-i frumos. Dar nu-i mai bine două posturi decât multe scuze înșirate? Și apoi nici nu prea există scuze: blogul acesta e într-un fel un drum pe care merg cu hopuri, iar din când în când o iau chiar prin pădure, pe poteci, dispar în peisaj - doar nu vreți musai să târâi pe toată lumea prin tufișuri pline de spini și de urzici, nu? Așa că dacă tac e că-s pe undeva prin peisaj prin laterala drumului. Dar revin. Și n-ar fi nici cinstit să spun că-mi pare rău de dispariție, când, în fapt, îmi pare bine doar de revenire.

Dar nu mă mai lungesc (ah, cât pot să mă lungesc pe tema asta și nici să nu zic mare lucru). Doar că de data asta urmează chiar să mișcoțesc vreo săptămână pe drumuri mai concrete est-europene și chiar mai estice. Sper totuși să-mi fie Internetul aproape, așa că fără dispariții de prea lungă durată. Văzut-ați Vilnius?  Dar Minsk?

7 Responses to “Când dispar în peisaj”

  1. kokofifi says:

    Doua posturi bune fac cât (insert number) scuze insirate, asa e!
    N-am vazut nici Vilnius, nici Minsk, astept sa te intorci si sa ne povestesti, sa vad daca le pun pe lista cu 'wanna see in this lifetime'

  2. Lucian says:

    :)) ... super tare ! Arunchi un lant si-un crocodil in arena si apoi fugi cat te tin picioarele ! ;)

    Distractie faina in Estul salbatic ;))

  3. Diana says:

    Multam kokofifi! Ma intorc, sigur :)

  4. Diana says:

    Daaaa :D Cand ma intorc vad dac-a ramas lantul sau crocodilul :D
    Multam, sa fie! :)

  5. Da si da. Da' n-am stiut ca fetele are voie sa se ia asa pe drumuri, de capu' lor ?!

  6. Diana says:

    Inseamna ca multe nu stii dumneata :D

  7. [...] Într-o dimineaţă, Imparatul fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: “Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!“. [...]

Leave a Reply