Sindrom de consultant (ne)bun

Am destulă minte încât să nu dau sfaturi. Dar în ultima vreme văd că mă tot ocup de rezolvatul problemelor cu care se frământă alții. Nu-i vorba de rezolvat prin acțiune concretă, de spus "ce trebuie făcut", cât de rezolvat ca pe o enigmă, o ghicitoare, un puzzle interesant pentru care trebuie găsită soluția. Mai degrabă de pus în perspectiva corectă din care se pot înțelege lucrurile ca lumea, decât de rezolvat. Altfel spus, omul se dă de ceasul morții cum să rezolve o situație, cum să facă o chestie, cum să afle ce-l ține în loc, îmi pune o întrebare sau mi se jelește cu vreo ocazie și gata, mintea mea se găsește brusc deranjată de aceste bucățele care nu se potrivesc și undeva printr-un cotlon tot caută soluție chiar și când face în prim plan cu totul altele. Și apoi peste niște zile, sau chiar săptămâni, vine și cu toate bucățelele adunate artistic și cu fundă într-un tablou de-a dreptul coerent. Impresia asta de coerență nu e doar a mea personală.

Și uite-așa mintea mea se ocupă cu un fel de consultanță fără măcar să mă întrebe și pe mine dacă mă interesează treaba. Ca să nu mai spun că-i e perfect perpendicular dacă nu de-a dreptul odios să aibă vreo tangență cu potențiala parte financiară a unei astfel de îndeletniciri. Și-atunci de ce? Răspunsul logic e doar unul: se plictisește. Cum s-ar zice, n-am destule enigme de rezolvat pentru mine, așa că le rezolvă pe-ale altora. Dar nu vă înghesuiți, că-i dau eu curând de lucru. Începe cu un dor de ducă, o aplicare pentru viză și continuă apoi cu o căutare printre posibile variante.

Și mă găsesc din nou de partea greșită a versurilor, dar n-are a face: "you say your home is where your love is at/ I say my home is where I hang my hat". Pălăria? Fie. Dar mai bine laptopul. Sau cărțile.

4 Responses to “Sindrom de consultant (ne)bun”

  1. kokofifi says:

    sindromul asta e tipic zodiei pestilor
    <

  2. Diana says:

    :) Se vede treaba că m-am molipsit de la careva atunci.

  3. spyked says:

    Ce-ți e și cu sistemele astea de operare moderne.

    Zi mersi, eu am zile în care firele de gândire prioritare fac starvation așteptând după alea din plan secund. La un moment dat se schimbă într-un așa hal prioritățile încât nici eu nu mai știu care cum sunt.

  4. Diana Coman says:

    Ah, pai cand se cam intampla asta, as zice ca cele de erau teoretic principale, nu prea mai sunt de fapt. Fie ca suna frumos, fie ca nu. Pana la urma, pe undeva, prioritatile reale nu sunt cele de le stabilim din exterior...fie si din exteriorul mintii :)

Leave a Reply