Google te prostește? Nu, îți oferă doar mai multe oportunități să o faci singur

Trecând peste bombastica întrebării și retorica răspunsurilor, îmi place mult subtextul despre care însă n-am văzut să se discute la fel de mult. În esență, lumea e convinsă (pe bună dreptate zic eu) că Google nici nu te face mai prost dar nici mai deștept: doar îți oferă mai multe posibilități să-ți urmezi înclinația naturală. Acestea fiind zise, să ne luăm de lucruri serioase și să vedem despre ce e vorba (exact cum am văzut și pe Voxpublica , dar acolo s-or găsi mai mulți să dea cu roșii după mine și oricum stric acuma peisajul dominat net de lucruri importante precum PSD-ul că weekendul trecut a fost Valentine's-ul). Iată despre ce e vorba:

Sondajul "Viitorul Internetului" a cerut respondenților să aleagă între o serie de viziuni alternative asupra modului în care va evolua până în 2020 lumea conectată la Internet. Unul dintre punctele cele mai controversate cere practic răspunsul la întrebarea: credeți că până în 2020 folosirea intensă a Internetului va reduce IQ-ul utilizatorilor? Răspunsul a fost majoritar "Nu". Mi se pare cu atât mai interesant cu cât am iscat mai demult pe Voxpublica o discuție relativ aprinsă privind faptul că educația ar trebui să se adapteze la influența Internetului asupra modul în care gândim.

Revenind la întrebarea sondajului, dacă răspunsul e "Nu", putem dormi liniștiți și folosi Internetul cu încredere, nu? Un exemplu de a trage cam tare de concluzii. Se poate să fie da sau nu, depinde până la urmă câtă încredere aveți în părerea celor care au răspuns. Dar mult mai interesantă mi se pare discuția în sine și răspunsurile mai elaborate, dincolo de un da sau nu. Pentru că răspunsurile oferă o imagine mult mai nuanțată și sugerează în esență că punem întrebarea greșită: Google în sine nu ne face ca atare nici mai deștepți și nici mai proști, dar ne oferă cu siguranță ocazia de a ne dezvolta după cum ne e înclinația fiecăruia. Acestea fiind zise, o selecție a răspunsurilor găsiți aici. Iar acum să vedem mai în detaliu care era problema.

În vara lui 2008, într-un articol în revista Atlantic, Nicholas Carr discuta foarte pertinent posibilul impact al lui Google (ca esență a Internetului) asupra modului și în ultimă instanță asupra capacității noastre de a gândi. Carr argumenta că datorită invaziei de informație și citirii în diagonală ca metodă generalizată, ne pierdem capacitatea de concentrare și de contemplare. În consecință, riscăm să ne transformăm în oameni cu profunzimea...clătitei, adică știind mai degrabă foarte puține despre foarte multe decât foarte multe despre foarte puține. În lumea lui Google, spune Carr, lipsa de precizie care invită la contemplare devine o deficiență care este repede corectată. Și poate devenim mai buni la a pune cap la cap multe informații disparate sau la a extrage esențialul rapid, dar ne pierdem capacitatea de a interioriza, de a aprofunda. Altfel spus devenim superficiali și proști.

Cu ceva întârziere, în vara lui 2009, Carr a primit și replica, printr-un articol de Jamais Cascio, tot în revista Atlantic. Cascio consideră că singurul mod în care umanitatea poate supraviețui seriei de probleme curente (încălzire globală, lipsa hranei, suprapopulare, pandemii) este prin evoluție, prin extinderea inteligenței speciei. Iar de această dată, spune Cascio, putem ajuta noi înșine natura în procesul evoluției. Deja sunt semne, spun cercetătorii citați de Cascio, că am dezvolta o "inteligență fluidă" caracterizată prin capacitatea de a face conexiuni și de a observa tipare. Acest tip nou de inteligență este cu siguranță diferită de ceea ce cunoaștem, dar nu implică neapărat pierderea capacității de a gândi profund. Încă nu exploatăm la maxim informația existentă pentru că nu avem capabilitățile sau uneltele necesare. "Google nu este problema", mai spune Cascio, "este începutul unei soluții".

Voi ce credeți și de ce? Există o inteligență fluidă? Pierdem cu adevărat profunzimea în gândire? Câștigăm mai mult decât pierdem sau nu? Și dacă nu...care e soluția pe care o propuneți?

13 Responses to “Google te prostește? Nu, îți oferă doar mai multe oportunități să o faci singur”

  1. Lucian says:

    Cred ca Google prosteste la fel cum au facut la randul lor si scrisul pe tablitele de lut, pe papirus, inventarea cartilor, tiparului, enciclopediilor, radioul si TV-ul. Pana la urma Google este o unealta. E simplu de facut o paralela cu un ciocan: poti sa bati cuie cu el sau sa spargi bibelouri.

    In orice caz ... citirea pe diagonala, sau in salturi, sau direct de la prima sursa nu a inventat-o Google. Cred ca e vorba doar de manifestari noi a unor concepte anterioare. Din cate stiu editia de Duminica a New York Times avea in perioada de glorie undeva la 200 de pagini. In mod clar lectura unui astfel de ziar nu poate fi facuta decat in diagonala.

    In orice caz prostirea trebuie conectata cu o evaluare. Si in functie de cum e facuta evaluarea se poate spune ceva. Eu pur si simplu ma intreb cata lume mai stie sa foloseasca pentru calcule o rigla de calcul? Riglele acestea au fost folosite in calculele NASA in misiunile Apolo. Cine nu mai stie sa le foloseasca astazi inseamna ca e prost ? Hmmm ....

  2. spyked says:

    Cu scuzele de rigoare pentru comentariul nesimțit de lung, e noapte și am prea multe idei; totuși, sper că am reușit să prind esența ideilor în ultimul paragraf, pentru cei care preferă cititul pe diagonală. :)

    credeți că până în 2020 folosirea intensă a Internetului va reduce IQ-ul utilizatorilor?

    Da, sau nu, nu prea contează, nu? Ideea în sine de a da o valoare „inteligenței” dă rezultate doar parțiale, iar cifrele reprezentate de IQ nu pot caracteriza în nici un fel individul. Sunt doar cifre, fără semnificație, în sensul că semnificația pe care au încercat să o dea (o parte din) experții în psihologie de-a lungul timpului este după părerea mea complet greșită.

    Google nu e altceva decât un barometru al entropiei imense generată de către Internet ca și sistem. La fel cum, acum ceva mai mult timp în urmă, dacă vroiai să accesezi o bază largă de informații căutai cărți, indexate după diverse criterii, în baza de date a unei biblioteci, așa și Google oferă o cantitate de informații, ce-i drept mult mai mare și cu o probabilitate oarecare de a face match pe ceea ce caută utilizatorul. Însă utilizatorul nu poate face distincția între „cât de multă informație conține o bibliotecă” și „cât de mare e cantitatea de informație de pe Internet”, fiindcă oricum ambele sunt prea mari pentru orizontul său imediat de percepție. Sigur, s-ar putea să mă înșel pe orice am spus mai sus, dar așa văd eu lucrurile.

    Diferența între Internet și alte forme de organizare în masă a informației e că Internetul oferă articole mici și multe, în timp ce o bibliotecă oferă (de obicei) tocmai opusul, adică lucrări de ordinul a sute sau mii de pagini. De asemenea, o altă diferență este dată de viteza de circulație a informației. combinată cu lipsa ei de „standardizare”. Când ai în față un articol a cărei valoare nu o cunoști, tinzi mult mai rapid să citești pe diagonală decât cazul în care te apuci să citești o carte. În plus, să nu uităm că succesul unei căutări nu ține doar de capabilitatea motorului de a da un răspuns cât mai bun, dar și de alegerea cuvintelor după care se face căutarea. La fel cum și în cazul în care ai de ales între n cărți din exact același domeniu, o vei alege pe cea mai bună după un număr de criterii fixe.

    Să fiu sincer, ideea fluxului imens de informații care trece zilnic prin fața utilizatorului nu mă impresionează. Am un număr relativ mare de feed-uri în cititorul RSS și peste 1000 de articole necitite și psihicul nu îmi dă nici un impuls de a le citi pe toate peste noapte, din simplul motiv că nu sunt obligat să fac asta și doar o mică cantitate din informație e utilă. Restul e entertainment, cam cum era TV-ul anilor '80-'90 pentru americani. Analogii aș mai putea și pe tema asta și tot nu m-aș opri din scris.

    În consecință, riscăm să ne transformăm în oameni cu profunzimea…clătitei, adică știind mai degrabă foarte puține despre foarte multe decât foarte multe despre foarte puține.

    Afirmația asta mi se pare cel puțin ironică, având în vedere că după discuții cu oameni care au mult mai multă carte decât mine, am ajuns cumva la concluzia că super-specializarea (sau super-super-specializarea, ăl de sus mai știe câți „super” trebuie să mai adăugăm) poate avea efecte negative asupra individului, transformându-l într-o mașină destul de searbădă, deci tocmai opusul spuselor de mai sus.

    Adevărul e că m-am găsit destul de des în situația de a avea în față o carte pe tema x, y sau z și să o citesc pe diagonală, deși eu trebuia să prind cât mai mult din esența ei, fiindcă era probabil legată de un examen sau ceva de genul. Ori nu eram motivat să o citesc așa cum trebuie, ori pur și simplu informația din cartea respectivă mi se părea într-un final irelevantă și/sau prost expusă. În orice caz, orice chef de a citi textul cu pricina se pierdea undeva în neant.

    Până la un moment dat, când mi-am dat seama că toată chestia asta ține de disciplină. Și așa a fost și pe vremea alor mei și mai înainte. Atât doar că probabil pe vremea lor disciplina asta se dezvolta mult mai devreme. În concluzie, problema pusă de nenea Carr mi se pare așa plină de defecte încât nu știu de unde să încep. Pe scurt, elevii vor ieși din liceu cu informații la fel de prost fixate ca și acum (iar aici nu mă refer doar la sistemul preuniversitar românesc), iar studiile de licență/master/doctorat vor necesita un timp și o concentrare la fel de mare pentru dobândirea unei competențe, cu sau fără Internet. Preferabil cu, dar asta nu schimbă nicidecum rezultatul, cât timp sursele de informare nu vor fi site-uri gen Wikipedia, ci materiale de referință.

    Și pentru a încheia, pot spune cu mâna pe inimă că am citit o groază de articole pe diagonală, deși mi-aș fi dorit să le citesc cum trebuie. Și doar fiindcă am aflat (random Slashdot article here:) că s-a descoperit recent un model matematic care reprezintă forța gravitațională nu ca forță fundamentală, ci derivată dintr-un model statistic combinat cu relativitatea, asta nu înseamnă că am dobândit cunoștințe noi în domeniul fizicii. Dar asta nu înseamnă că nu dobândesc cunoștințe noi în alte domenii prin aprofundarea studiului, la fel cum se proceda și acum o sută de ani. Sau nu, după caz, la fel ca și acum o sută de ani.

  3. spyked says:

    Aș putea să dau o altă întorsătură problemei și să mut vina de pe umerii motoarelor de căutare în altă parte. De exemplu, pot să spun că aplecarea asta spre a face lucrurile în grabă e o consecință mai mult a „secolului vitezei” - stres, presiuni psihologice, „lipsa timpului” (pe asta n-o înțeleg, doar avem la fel de mult/puțin timp ca și predecesorii noștrii) - decât a uneltelor propriu-zise folosite pentru informare (deși nu neg că ar putea exista o corelație între cele două). În condițiile astea, viața devine un fel de cursă și momentele în care individul se relaxează oleacă și pune filmul pe 0.5x, așteptând să digere bine materialul citit, sunt din ce în ce mai puține.

    Problema lui Carr din punctul meu de vedere este: Google ne schimba modul de a gandi in sensul ca pierdem din capacitatea de contemplare si castigam in capacitatea de corelare. Intrebarea este: castigam mai mult decat pierdem? Pierdem cu adevarat o dimensiune a gandirii sau doar o carja de care nu mai avem nevoie?

    Deși în continuare sunt de părere că nu se pierde deloc acea capacitate de contemplare mai mult decât se pierdea înainte de Internet prin skim-ul textelor - iar aici mă bazez strict pe experiența proprie, altfel nu am cum; m-am găsit uneori în dificultatea de a face asta (mai mult din cauza motivațiilor personale, adică a lenei, să fiu drept), dar niciodată în incapacitate. Mi-e greu să generalizez pentru cei de o vârstă cu mine, nu mai vorbesc de cei de alte vârste/din alte domenii, persoane în cazul cărora procesul cognitiv diferă într-o oarecare măsură; cum ar fi să îi spun unui filosof că Google îi știrbește capacitatea de a contempla? - voi lua problema drept premisă și voi încerca să argumentez.

    Dependența completă de Google - sau mai bine zis, așteptarea ca motorul de căutare să îți ofere tot ceea ce ți-ai fi dorit vreodată - are efecte distructive. Creierul uman tinde în mod natural să se orienteze către lucrurile care îi sunt mai facile; pe de altă parte, individul inteligent va căuta să își organizeze subiectele pe care își permite să rămână leneș și cele pe care le aprofundează.

    De exemplu: voi putea mereu să „externalizez” cifre, valori, nume, dar nu voi putea niciodată externaliza idei, concepte, povești, etc. Voi căuta să aprofundez din știința pe care o studiez bucățile pe care calculatorul nu le poate verifica (asta dacă e să mă refer la o gândire științifică) și un pic pe deasupra, astfel încât să înțeleg despre ce este vorba în propoziție. Nu are rost să stau să integrez de mână nu știu ce funcție complicată, dar trebuie să înțeleg care e semnificația integralei și să știu cum operează ea la nivel de bază. La fel și în cazul rezultatelor date de Google sau a post-urilor pe un blog: fac skim, iar apoi aprofundez părțile care necesită mai multă gândire. Într-un cuvânt: oleacă de disciplină nu strică, că doar nu ne-am îmbolnăvit toți peste noapte de ADD. Na, răbdarea și-o face omul cu mintea lui.

    După ce am stat bine să mă gândesc, recunosc că nu am reușit să găsesc un răspuns la întrebarea „câștigăm mai mult decât pierdem?”. În continuare sunt de părerea că răspunsul nu stă în a renunța la modurile de învățare/informare clasice. Cel mult lipsurile lor trebuie completate cu acea capacitate de a corela, doar că ambele își au rostul lor în anumite situații. A lăsa un copil să învețe doar după Google (iar asta o spun chiar în calitate de persoană căreia învățământul standardizat îi provoacă greață uneori) e curată crimă. Pe de altă parte, e imposibil ca în anul 2010 să nu te folosești de o unealtă gen Google pentru a căuta și a găsi atât material de citit pe diagonală, cât și informații care necesită o analiză profundă. Pe scurt, renunțarea la acea „dimensiune a gândirii” nu poate reprezenta în sine o metodă de „expansiune a inteligenței”, cel mult e un cost de oportunitate; iar evitarea folosirii Internetului/a motoarelor de căutare înseamnă stagnare și e de neînchipuit într-o civilizație ca cea de astăzi.

  4. [...] m-a trimis apoi cu gândul la un alt articol (iar pe acesta din urmă vă invit să îl citiți singuri) pe marginea căruia mi-am dat cu [...]

  5. Google te prosteste- Nu- iti ofera doar mai multe oportunitati s-- o faci singur - Cuvintele Dianei...

    Interactiuni blogosferice, partea I....

  6. [...] dar care se apucă să speculeze pe seama „cluelessness”-ului altora, afirmând de exemplu că „Google prostește”, deși nimeni nu înțelege încă care-i efectul calculatoarelor asupra [...]

  7. Diana says:

    Problema nu era citirea in diagonala ci generalizarea acestui mod de citire ca unic. Paralela de care spui e dezvoltata de altfel si de Carr insusi mai mult :)

    Despre marimea ziarelor, pot sa-ti spun ca am aflat odata de ce Financial Times de weekend e cat casa: cand stai la club si savurezi cafeaua/pipa/linistea, il citesti pe indelete :p

    Carr argumenta ca nu e vorba doar de a sti sau nu sa folosesti o unealta, ci de felul in care afecteaza uneltele noi (Google) modul de a gandi in sine. Adica nu e ca nu mai stim sa folosim o carte (desi poate fi vazut si asa), ci de faptul ca n-am mai fi in stare sa reflectam in profunzime asupra a ceva noi insine. Oare ? :)

  8. Diana says:

    N-ai de ce sa te scuzi pentru lungimea comentariului, nu pun limita la numarul de idei pe cap de locuitor :) Cateva replici:

    As vrea intai sa ii fac dreptate lui Carr si sa spun ca articolul lui e totusi foarte echilibrat. Daca il citesti pe tot ai sa vezi ca nu ignora deloc punctele de vedere contrare si prezinta si argumentele contra teoriei sale initiale. De asemenea, concluzia sa nu este una atat de transanta. Eu am incercat sa redau ideea principala, fara sa reiau articolul sau.

    Critica "omului-placinta" nu se vroia o lauda a ceea ce as numi omul-piron. Sigur ca super-specializarea nu e minunata. Problema e ca ambele sunt extreme si s-ar zice ca nu gasim sau nu credem intr-o varianta de mijloc.

    Despre carti, Carr argumenta ca obisnuia sa citeasca mult, dar cu cat foloseste mai mult Internetul, cu atat constata ca nu mai are rabdarea/starea sa citeasca la fel o carte. Deci nu e vorba de "dorinta" sau de optiune ci de o imposibilitate.

    Parerea mea personala este ca intr-adevar, Internetul schimba destul de mult modul in care gandim, dar nu ma pot pronunta daca e un lucru rau sau bun. Asa cum tiparnita a facut sa trecem de la gandirea pe baza memoriei la cea pe baza referintelor as zice eu, acum imi pare ca "externalizam" si referintele si deci gandirea consta in conectarea informatiilor, extragerea de tipare, etc. Practic nu mai trebuie sa tinem minte informatia in sine pentru ca o putem gasi oricand din nou, ci retinem relatiile intre diverse bucati de informatie, modelul pe care il alcatuiesc, ideile de baza, generalizarea sau cazul particular daca ne trebuie.

    Problema lui Carr din punctul meu de vedere este: Google ne schimba modul de a gandi in sensul ca pierdem din capacitatea de contemplare si castigam in capacitatea de corelare. Intrebarea este: castigam mai mult decat pierdem? Pierdem cu adevarat o dimensiune a gandirii sau doar o carja de care nu mai avem nevoie?

  9. Lucian says:

    Well ... ceva, ceva o sa se schimbe si cu modul de a gandi. De la simplul raspuns pe care il primesti cand intrebi pe cineva despre o problema: "Ai cautat pe Google/Wiki/etc?". Si e oarecum normal sa vezi lumea cum atunci cand foloseste o piatra/bolovan in loc de ciocan se gandeste ce bine ar fi fost daca ar fi avut un ciocan.

    O schimbare pe care probabil o poti si tu observa daca predai e durata de atentie a elevilor/studentilor. Am inteles ca aceasta a scazut la un maxim de 20 de minute si acest maxim e dat de durata de emisie intre doua calupuri publicitare. O alta schimbare observata e ca persoanele care folosesc GPS nu isi mai iau repere vizuale. Astfel se poate intampla ca un om care merge zi de zi pe un drum folosind GPS-ul, s-ar putea pierde instantaneu daca acest dispozitiv s-ar strica.

    Deci ceva schimbare de comportament clar exista. Dar oare exista si o schimbare de gandire in spatele acestei schimbari de comportament ... Greu de spus!

    PS: oare cat timp dureaza sa citesti scoarta-scoarta FT sau NYT de week-end ? O saptamana :-?
    PS2: Casuta de abonare la comentarii pretty, pretty, please !

  10. Diana says:

    Cum ziceam, nu pot spune ca am o parere a propos de ce e mai bine si ce e mai rau. Dar pe undeva am rezonat cu parerea lui Carr din cauza unei experiente proprii. Am citit (si inca mai citesc) intotdeauna cu mare placere (sa nu-i zic voluptate) si intotdeauna m-am putut pierde la propriu intr-o carte buna (sa nu aud nimic in jur, samd). In ultima vreme insa, mai ales dupa ce stau o zi intreaga la calculator (na, sunt ani de zile in fond de cand fac asta) si apoi seara iar stau la calculator si dimineata iar stau la calculator si apoi o iau de la cap, ei bine, am constatat ca mi-e mai greu sa ma pierd intr-o carte. Mai mult, concret, am luat la un moment dat o vacanta si am constatat ca abia dupa 4-5 zile m-am "calmat" in sensul ca m-am putut bucura de o carte cu aceeasi intensitate.
    In plus, constat ca pe Internet cel mai ades citesc extrem de repede (nu intotdeauna in diagonala totusi, dar realmente cautand sa extrag esenta) in timp ce daca vreau sa rumeg ceva in adancime printez. Pur si simplu mi-e foarte greu daca nu imposibil (deocamdata cel putin) sa gandesc si structurez la fel ceva citit pe net si ceva citit de pe hartie. Am fost surprinsa sa inteleg ca si Lucian are o experienta asemanatoare (citeam prin comentariile lui la un moment dat).

    De acord ca evitarea folosirii Internetului nu e o solutie. De altfel de aceea si intrebam pe cei care zic ca "ne prosteste" care e solutia pe care o propun. Ca asa doar sa zici ca nu e bine nu e mare lucru. Educatia nu era vorba nicaieri sa fie 100% Google. In orice caz, asta e alta discutie.

    Inca un exemplu de ce totusi mi se pare o schimbare: lucrurile pe care le stiu din carti de obicei le pot trasa inapoi la sursa foarte usor (adica stiu sa-ti spun si unde am citit, nu doar ce). Dar ceea ce stiu de pe Internet, aproape niciodata nu pot sa-ti spun unde am citit. Am extras informatia esentiala pentru mine la momentul respectiv si in rest ma bazez pe Google&Co ca sa o regasesc in original daca e nevoie.

  11. Diana says:

    Foarte interesanta observatia a propos de GPS. Corect spus, exista oare si o schimbare a gandirii in spatele schimbarii comportamentului? Asta e pana la urma intrebarea de baza. Ma gandesc ca poate 100% dovada nu poti obtine decat cu ceva gen imaginile activarii creierului...

    FT de weekend se citeste din scoarta in scoarta cam in 8 ore (normal, nu si numerele de la bursa la rand :D ) . Am facut proba pe un drum Bolzano-Muenchen si retur cu DB :)

    (scuze pt lipsa de abo la comentarii, tema aia imi place mult dar ma scoate din sarite cu lipsa de functionalitate; cel putin pana ajung sa o "reperez" am schimbat cu ceva, sper eu, mult mai functional).

  12. Lucian says:

    @Diana: Interesant comentariul tau .... acum cateva secole distantele intre orasele/satele de prin Germania/Elvetia in numarul de pipe fumate intre ele. Acum putem masura distanta in numarul de FT citite.

    Cu ocazia asta aflu ca nu doar posturile dar si comentariile imi sunt citite. Si da, daca ceva are mai mult de 3 pagini A4 nu pot sa citesc corect decat daca printez.

    Cat despre ce spui cu cartile ... well si eu descopar ca am probleme cu scufundatul asta in lumea lecturii. Dar asemenea probleme aveam si cand citeam, de pilda, Jules Verne prin gimnaziu si saltam peste paginile descriptive care nu se potriveau probabil cu modul in care percepeam eu lucrurile. Nu mai stiu exact cum era cu descrierile dar cred ca era vorba despre faptul ca unui om care nu a vazut un elefant ai nevoie de 100 de cuvinte ca sa ii explici cum arata, pe cand unui om care a vazut un elefant ii spui simplu "un elefant". Probabil ca ceva similar e si cu gandirea pe internet (bineinteles la un alt nivel).

  13. Diana says:

    @Lucian Sustin absolut masurarea distantelor in numarul de FT citite :D Interesanta observatia despre "elefanti". Dar parca totusi nu despre asta e vorba, dat fiind ca dupa 4-5 zile de liniste si pace am putut sa ma bucur din nou de o carte (aceeasi pe care n-aveam stare sa o citesc inainte). Hm.
    Cat despre comentarii....eu citesc tot chiar daca vorbesc mai putin :D

Leave a Reply