"Tigrul alb" e povestea unui întreprinzător modern din India, imaginea omului de succes: tânăr, plecat de la sat dintr-o sărăcie lucie, inteligent dar fără acces la educație, depășindu-și condiția, autodidact de nevoie, reușind pe cont propriu și fără nici un ajutor, reușind împotriva tuturor, inclusiv a propriei familii. Exact ceea ce se cheamă că toată lumea dorește să fie, nu? Cum spune Tigrul Alb al lui Aravind Adinga, tot ce ai de făcut e să nu mai gândești ca un servitor, să omori un om (pentru avere ajunge unul, pentru faimă trebuie mai mulți), să aplici corespunzător corupția și să nu-ți pese dacă familia ți-e măcelărită.

Cartea e descrisă de editura românească drept adorabilă, probabil în același mod în care e adorabil un întreprinzător de succes. Mă mir totuși că n-a fost descrisă și drept amuzantă sau comică. Ironică este cu siguranță, dar când ar fi să râzi de indieni, parcă te gândești la România. Desigur, cu diferențele și nuanțele de rigoare. Să mai zic și că atunci când Tigrul alb a câștigat Man Booker Prize în 2008 au existat țipete că este o conspirație a Vestului pentru a denigra India? Minunata, dezvoltata Indie în care sigur că nu există nimic din ce spune cartea. Doar India luminii, fără cea a întunericului.

Un pic mai pe larg despre asta am scris și pe Voxpublica. Dar acolo am lăsat deoparte citatul cel mai bun din Tigrul alb:

Precum eunucii discutând despre Kama Sutra, alegătorii discutau despre politică.

Dar e doar acolo la ei în India, nu?

Category: Conversations

Comments feed: RSS 2.0