Despre fantasme

Dacă leapșa blogosferică înseamnă că o temă se pasează voluntar altora, acest post e mai degrabă rezultatul unei contagiuni. S-a luat la mine de la Cătălin, pe blogul căruia am aflat despre concursul de "Interacțiune în blogosferă" [1].

Articolul pe care îl disec mai jos e "Despre limite". Să fie clar, sunt perfect de acord cu ultimul paragraf din articolul în discuție: "limitele sunt în capul nostru". Cel puțin cele mai greu de depășit. Dar exemplificarea oferită de articol mă trage de gânduri ca fiind pe alocuri ipocrită, sau măcar inconstantă. Și precizia din mine nu se poate abține să nu despice firul în 14. Să începem disecția cu un scurt rezumat:

Autorul spune că vrea să viziteze India. Desconsideră motivele clasice pentru asemenea dorință (gen fascinație, temple etc) pe motiv că nu pot fi decât fantasme până când nu te duci acolo să vezi cu ochii tăi. Iar fantasmele, spune dânsul, sunt un rău absolut, fiind doar o formă mai pieptănată de minciună. Refuzând fantasmele ca motiv valid, mai rămâne doar curiozitatea să îl mâne către India. Și curiozitatea e un motiv care îi place, unul suficient de bun, singurul bun de fapt, spune dânsul. Dar se dovedește că nu e chiar suficient, iar autorul nostru tot nu pleacă în călătorie, pentru că îl ține în loc o fantasmă ultrajegoasă a Indiei.

Poate ați observat deja prima...dualitate. Autorul caută dincolo de fantasme ca să afle de ce vrea să vadă India, dar nu caută dincolo de ele ca să afle ce îl ține cu adevărat în loc. Fantasmele nu pot fi motive valide pentru a începe o călătorie, dar sunt motive valide pentru a nu pleca în călătorie. Cum vine asta? Același raționament anti-fantasme-ca-motiv-de-călătorie ar trebui să transforme fantasmele în motive invalide de stat acasă. Întâi că autorul le consideră un rău absolut și le evită. Dacă tot le evită la început, măcar să le evite până la sfârșit. În al doilea rând, singura vindecare de jegoșenia fantasmagorică e o vizită reală în India cea așa cum este. Presupunând, desigur, că se dorește vindecat de fantasma asta. Pentru cineva care declară că fantasmele sunt un rău absolut, e curioasă invocarea unei fantasme ca motiv de orice fel. Și ajungem la următoarea problemă:

Sunt fantasmele în sine un rău absolut? Sau faptul că nu le tratăm cu adevărat ca pe ceea ce sunt, simple închipuiri, ci le confundăm la un moment dat cu ceva real? Fantasma în sine e la fel de rea pe cât e și literatura la o adică, sau orice exercițiu de imaginație, sau visarea. Fantasmele devin periculoase doar atunci când (ne facem că) uităm ceea ce sunt, adică atunci când le folosim ca să ne mințim pe noi înșine. Atâta vreme cât știu că ceea ce-mi imaginez despre India e o fantasmă, nu e nici un rău, pot chiar să o folosesc ca să-mi dau un brânci să mă mișc din mediul meu cunoscut și confortabil. Iar atâta vreme cât știu că e doar o fantasmă, n-am de ce să caut asemănări odată ajunsă la fața locului: fantasma și-a încheiat scopul în momentul în care am plecat la drum. Dacă n-am lăsat-o acasă, înseamnă că am uitat că n-are nimic de-a face cu lumea reală și abia acesta e pericolul. Pot să înțeleg curiozitatea ca motiv valid pentru călătorie în general, dar atunci când e vorba de curiozitatea de a vedea un loc sau o țară anume, nu mai văd cum se poate defini fără nici un fel de fantasmă. De ce taman India? Ceva trebuie că a trezit interesul, a creat curiozitatea asta cu un scop atât de clar. Ceva care nu se poate elibera 100% de fantasme până când călătoria nu e făcută. Da, curiozitatea e motivul real pentru care pleci la drum să vezi ceva, dar curiozitatea asta e un pic mai definită în scopuri (exceptând cazul când pleci fără nici o țintă, realmente în drumeție). Iar scopurile, atâta timp cât nu sunt încă atinse, conțin necesar (și benefic) un pic de fantasmă.

Preferința exprimată a autorului pentru curiozitate e foarte frumoasă, dar se pare că nu o pune în practică până la capăt. Lupta sa se dă între fantasme, iar curiozitatea, chiar dacă e favorită, nu reușește să încline balanța. Dacă refuzăm însă fantasmele ca motive valide pentru orice fel de decizie, trebuie să căutăm mai adânc după motivul real care îl ține în loc. Să fie frica de a lupta cu propriile fantasme? Frica de cele pe care le disprețuiește ca rău absolut când sunt pozitive, dar le dă putere absolută când sunt negative? Comoditatea? Lipsa de imbold exterior, hai să vedem India? O curiozitate care nu e de fapt curiozitate adevărata? Răspunsurile lipsite de fantasme nu le poate da decât autorul însuși, desigur. Domnule Mircea Popescu, aveți cuvântul!

[1] Nu s-a luat din prima, tema concursului mi s-a părut interesantă, dar n-a fost suficientă să-mi facă poftă de scris. Am căutat întâi să-mi fac o părere despre inițiatorul concursului. Din articol în articol pe alte bloguri, din ciripituri, înjurături și laude, n-am adunat mare lucru. Abia citind la rând un număr serios de articole și comentarii de pe blogul cu pricina am început parcă să mai înțeleg câte ceva. Între timp, câteva din cele citite începuseră chiar să-mi dea și ghes la scris. Și în sfârșit, unul dintre texte a început să nu mă lase în pace dacă nu-i dau o replică. Iar dacă o fi să iau și un premiu pe treaba asta ar fi cu atât mai bine.
[2] Pentru cei care sperau între timp să afle ceva despre India și au înghițit toată poliloghia în speranța asta, recomand un articol care mi-a plăcut (deși nu-mi place unde e publicat).

10 Responses to “Despre fantasme”

  1. Catalin says:

    Multa bafta la concurs. :)

  2. Diana says:

    Să fie, să fie! Multa baftă și ție, chiar mi-a plăcut postul tău și doar ai fost primul să spargi gheața :)

  3. Catalin says:

    Merci. Asta era unul din lucrurile pe care ma bazam. :)
    Offtopic: vezi ca inca lasi comentarii cu adresa blogului vechi (de pe blogspot)

  4. Laura Driha says:

    Felicitari! :)

  5. Catalin says:

    Felicitari, Diana. >:D<
    Meriti premiul, mai ales ca ai depus munca de documentare. Suspectez ca ai studiat inclusiv modul de a gandi al lui Mircea, pentru a-ti mari sansele de castig. Cu atat mai mare e meritul. :)

  6. Dr.A says:

    @catalin
    uite ca s-a mai gasit cineva care sa considere ca e loc de discutie asupra trilemelor lui Mircea.

    @diana
    Interesanta abordare: sa judeci rational raportul cuiva cu propriile fantasme. Cum l-ai vedea pe Newton calculand coeficienti de "atractie" ai oamenilor fata de Dumnezeu... ?

  7. Diana says:

    Ooo, multumesc frumos :)

  8. Diana says:

    L-aș vedea foarte încruntat :) Rațiunea are limitele ei, dar prefer să o exersez cât mai mult până la limite și în același timp să nu-i dau nimic pe mână 100%. Sunt sigură că și coeficienții aceia se pot calcula (și poate fi un exercițiu interesant atâta timp cât nu luăm prea tare în serios rezultatul dacă aplicăm doar rațiunea la calcul). Îmi aduci aminte un pic de psihoistorie ca idee :)

  9. Diana says:

    @Dr. A Ah, esti si tu desigur invitat la ceai/cafea/strudel/vin sau ce poftesti daca reusim sa ne adunam cu totii participantii la concurs (am lansat invitatia pe blogul lui M.P.) :)

  10. Diana says:

    Multumesc frumos :)

Leave a Reply