"I went for the jugular question."
Arno Allan Penzias, fizician, laureat al premiului Nobel, spunând care e motivul succesului său.
Vorbeam înainte de puterea și importanța întrebărilor excelente. Și am primit o întrebare offline: dar cum facem să punem astfel de întrebări? Încercând să răspund, am ajuns întâi la altă întrebare: ce face o întrebare să fie excelentă?
Întrebările excelente pe care le-am primit, întâi de toate m-au surprins. Pentru că au presupus de fapt întotdeauna o schimbare de perspectivă, de context, sau de prezumții. Au preluat un element pe care îl credeam extrem de fix și l-au pus deodată în rolul principal, oferindu-i alternative. Au enunțat niște prezumții complet diferite de cele inițiale. Cele mai bune întrebări necesită o reevaluare a întregii probleme într-o nouă lumină. Și absolut toate cer un răspuns mai lung decât un simplu da, nu, sau poate.
Să punem de exemplu 4 întrebări:
1. Punem întrebări bune?
2. Când punem întrebări bune ?
3. Cum putem să punem întrebări bune?
4. De ce nu punem întrebări bune mai des?
Care dintre întrebări vi se pare cea mai puțin bună?
Răspunsul la prima întrebare e un simplu da sau nu și necesită doar o evaluare a situației așa cum este: nu luăm nici o decizie, nu schimbăm nimic, nici măcar nu evaluăm dacă dorim să schimbăm ceva.
A doua întrebare necesită parcă puțin mai multă gândire și o evaluare a diferitelor momente în care am pus întrebări bune. Ba chiar și o evaluare a ce înseamnă o întrebare bună: așadar evaluăm și comparăm diversele situații, diversele noastre întrebări. Făcând asta, învățăm poate puțin despre ce înseamnă a pune întrebări bune.
A treia întrebare deja ridică o problemă de rezolvat. Căutăm soluții, evaluăm variante, venim cu propuneri. Ne-a fost trezită măcar curiozitatea, dacă nu interesul și răspunsul este unul deschis, cu multe posibilități.
A patra întrebare a schimbat un pic perspectiva. Problema de rezolvat dintr-o dată nu mai este pusul de întrebări în sine, ci identificarea mecanismelor care ne fac să nu punem întrebări. Chiar și prezumțiile sunt schimbate: a patra întrebare presupune clar că punem foarte rar sau deloc întrebări bune și că există o cauză majoră pentru asta.
Din cauza schimbării problemei, e greu de spus dacă întrebarea 3 e mai bună decât 4. Depinde dacă motivul pentru care nu punem întrebări bune mai des este esențial sau nu. Dar cred că toată lumea e de acord că întrebările 3 și 4 sunt mai bune decât 2 care e la rândul ei mai bună decât 1. Desigur, o întrebare mai puțin bună poate conduce către cele foarte bune. Așadar nu e nici rea, stupidă sau o pierdere de vreme.
În mod sigur nu există o rețetă infailibilă de urmat ca o rețetă medicală ca să ne facem bine de lipsa întrebărilor și să începem cu toții să punem întrebări excelente. Dar există câteva ingrediente care ajută:
1. O întrebare bună cere un răspuns mai elaborat decât da/nu/poate/îmi place/nu-mi place/e bine/e rău. Altfel spus, începe probabil cu una din formulările: de ce, cum, ce.
2. O întrebare bună enunță prezumțiile care erau înainte implicite sau le schimbă. Comparați: Cum putem concura cu X? și Cum putem colabora cu X?
3. O întrebare bună vizează contextul adecvat: nici prea larg (puțini respondenți au capacitatea de a da un răspuns cu adevărat) și nici prea îngust (problema e interesantă pentru prea puțini). De exemplu: Cum putem îmbunătăți învățământul în lume? Cum putem îmbunătăți învățământul în România? Cum putem îmbunătăți învățământul în departamentul nostru?
4. Cereți și adresați întrebări și celor din alte domenii. Schimbarea de context vine cel mai adesea de la o persoană din alt domeniu.
5. Exersați cât mai mult. Cu toții avem de învățat cum să punem întrebări și nu prea merge fără exercițiu practic :)
Vorbind de învățat, aș reveni la celebra întrebare: aveți întrebări? Cum vi se pare ca întrebare? Eu aș discuta în postul următor un pic mai mult răspunsul la o altă întrebare: cum facem să obținem întrebări de la audiență?
Dacă vreți să aflați mai multe pe tema asta, câteva dintre cărțile și articolele bune care îmi vin în minte (pentru cei grăbiți îl recomand pe cel de la punctul 2):
1. How to Ask Great Questions, Karen Lee-Thorp
2. The Art of Powerful Questions , Eric E. Vogt, Juanita Brown, and David Isaacs
2. Strategic Questionning Manual, Fran Peavey
Comments feed: RSS 2.0
foarte interesant - poti eventual sa pui si niste referinte - sunt convins ca problema este dezbatuta intens dar imi place cum ai rezumat-o.
pe masura ce parcurgeam articolul chiar voiam sa-ti sugerez ca poate ar fi mai util sa scrii de ce este important sa pui intrebari. asa am realizat ca am scapat articolul precedent:)
Citindu-le pe amandoua si anticipandu-l pe al 3-lea - de ce crezi ca studentii nu pun intrebari? de ce tu nu puneai intrebari cand erai in facultate? Pentru ca sistemul in care am fost educati descuraja intrebarile sau pentru ca nu erai convinsa ca raspunsul te va multumi?
Cred că principala cauză pentru care nu punem întrebări e faptul că suntem obișnuiți dintotdeauna să căutăm sau să venim cu răspunsurile, nu cu întrebările (și asta mi se pare mie o mare problemă). De câte ori ți s-a cerut să vii cu întrebări, nu cu răspunsuri?
E interesantă întrebarea ta pentru că mă face să realizez că eu puneam întrebări în facultate, dar extrem de rar către alții :) Erau toate în primul rând adresate mie însămi. Înainte de a pune orice întrebare altcuiva căutam întotdeauna să aflu răspunsul singură. Și căutând serios, de obicei îl găseam, chiar dacă poate lua mai mult timp. La mine pusul întrebărilor către ceilalți (profesori, colegi) era cam întotdeauna ultima soluție. Parțial e și o problemă a mea personală (nu întrebam nici măcar de o adresă decât dacă eram chiar rătăcită fără speranță).
Mai erau și câteva motive secundare:
1. nu eram prea grozavă în a formula întrebările pentru răspunsurile care îmi trebuiau și n-am întâlnit în facultate profesori care să îmi răspundă la ce ar fi trebuit să întreb, și nu la ce întrebam de fapt. Greu, știu, dar totuși....
2. Luând notițe complete, nu prea mai aveam timp să și gândesc la ce s-a spus (îmi aduc aminte chiar de cursul de ingineria programării care m-a exasperat din cauza asta). Gândirea era pentru după aceea, sau internă, nu prea puteam să am întrebări la sfârșit de curs. În plus, nu era niciodată timp cu devărat alocat pentru întrebări (a pune întrebări=a ține profesorul din pauza).
3. Profesorii nu dădeau un exemplu bun. Întrebările lor erau întotdeauna un fel de verificare, eventual fără prezumția de nevinovăție (văd eu acum dacă ați fost atenți cu adevărat). Eu aveam nevoie de mai mult timp ca să rumeg ce am auzit și în concluzie rareori eram bună la răspunsuri fulger. Poate și de asta fugeam de întrebări...
Cred că e aproape un post nou așa că mă opresc aici. Dar mulțumesc de întrebări, precum se vede sunt foarte bune :)
Am pus și câteva referințe la sfârșitul textului. Ai dreptate, problema e dezbătută intens, poți găsi extrem de multe cărți și articole pe tema asta, dar am preferat să dau doar cele câteva pe care le știu destul de bine.
eu cred ca la noi, cel putin in scoala primara/gimnaziala cel care pune intrebari este privit ca cel care nu stie, care nu se descurca. Si mai tarziu inca exista frica de a pune intrebari ca sa nu se creada despre tine ca nu ai inteles/nu stii. mai dezbatem si in articolele viitoare:)
Şi totuşi cum să punem întrebări care schimbă lumea? :) E puţin cam tare titlul din punctul meu de vedere. Dar sunt de acord cu problema dezbătută (cum să punem întrebări bune, relevante, care să ne ajute să înţelegem lucrurile mai bine).
Îmi amintesc că am învăţat la ora de română, în liceu, că nu e bine de obicei să punem întrebări la care răspunsul poate fi da sau nu deoarece dăunează unui dialog, unei dezbateri. Şi mi s-a părut o lecţie bună. În facultate, eu mai puneam întrebări dacă era cursul interesant, dar recunosc că o făceam şi în funcţie de profesor, după cum mi se părea mie că profesorul respectiv: mă poate lămuri, ştie să răspundă, are chef etc.
Sunt de acord cu Vlad. Şi eu cred că la noi există o "frică" de a pune întrebări.
De acord, există o frică de a pune întrebări. Dar cred că frica asta provine din faptul că ni se cer mereu doar răspunsuri și nu se apreciază vreodată întrebările. Poate și materia în școală ar trebui predată pornind de la niște întrebări, nu îndopând din start audiența cu informație. Cred că ar putea fi și o strategie pentru motivare.
@Ciprian Punând întrebări mereu, încercând să le facem cât mai bune :) Am reținut critica, dar cred totuși că titlul acesta nu e "mincinos" și își face bine datoria.
important e si incercarea de a gasi raspunsul la acele intrebari, nu este suficient sa le si pui, ca pot ramane asa, in aer
Ai dreptate, dar e interesant faptul ca oamenii vor incerca intotdeauna sa gaseasca raspunsul cand li se pune o intrebare :) Deci daca iti pui cu adevarat intrebari, vei cam incerca sa gasesti si raspunsurile.
Ca sa fiu "pe subiect", in loc sa imi exprim pareri o sa pun intrebari.
Inapoi pe bancile facultatii...
Ce anume motiveaza studentul sa puna o intrebare profesorului?
In ce fel de context intrebarile sunt incurajate?
Diferenta de "status" (varsta, pozitie, experienta) intre profesor si student este o bariera in calea intrebarilor. Cum poate fi depasita? Cum este responsabilitatea depasirii acestei bariere impartita intre cele doua "parti"? Si cum sunt "beneficiile" impartite?
O "intrebare strategica" conform "manualului" lui Fran Peavey ramane in multe cazuri neraspunsa - sau raspunsul "will emerge over time". Si, de cele mai multe ori, stii de cand formulezi intrebarea ca raspunsul e lung, si "depinde". Cum se impaca asta cu mediul universitar si intrebarile de la sfarsitul cursului?
Tot o intrebare strategica este mai mult in beneficiul celui intrebat (i se arunca lumina asupra unor chestii pe care le lua "for granted"). De ce sa pun intrebarea respectiva? Odata ce ai gasit intrebarea, e mai amuzant sa o "intrebi", sau sa te duci sa cauti raspunsul (cercetator singuratic)?
Si putin negativity:
Ce este o intrebare proasta?
Se pierde formuland si raspunzand la intrebari proaste? (Daca la o intrebare se poate raspunde cu da/nu, dar ambele parti stiu ca raspunsul e la mijloc, cum e intrebarea?)
Cum evitam intrebarile proaste?
Okay, termin inainte sa ajunga de lungimea unui post :). Mersi pentru links si pentru "making me think".
@Monica Mâine plănuiesc să pun un post nou pe tema cum să încurajăm/generăm întrebări de la audiență. Întrebările tale mă ajută mult - o să încerc să răspund la cât mai multe din ele cu noul post :)
Răspunsurile la negativism cum spui tu (pe scurt, că mai detaliat cred că ar fi material pentru un post complet dacă există interes):
Deși spuneam că nu există întrebare proastă, se poate realiza. O întrebare proastă e în esență una care nu caută un răspuns, ci doar atacă o persoană (nici măcar o idee). De exemplu: ce, ești tu mai deștept? Sau altfel spus, o întrebare proastă e o non-întrebare mascată ca o întrebare.
Formulând întrebări proaste (conform definiției de mai sus) sigur se pierd: timpul, energia și oportunitatea unor întrebări bune. Cele cu da/nu sunt uneori necesare pentru a stabili prezumțiile. Pot fi pierdere daca nu urmează nimic după ele. Răspunzând la întrebări proaste se pierde doar dacă nu sunt recunoscute ca atare. Asta cere clar un alt post: cum răspundem la întrebări proaste?
Mulțumesc mult pentru întrebări: cu mult mai bune decât un comentariu clasic - afirmație. Cred că numele de comentarii e nefericit ales, prefer în mod clar întrebările, sau comentariile-întrebări. O să investighez Wordpress, poate reușesc chiar să schimb :)
@toți_care_citiți Până când trag concluziile din toate întrebările puse, ce ați mai vrea să aflați din postul care va apărea mâine despre cum să obținem întrebări de la audiență?
Cred ca esti prea "pozitiva" ("toate intrebarile sunt bune, toti oamenii sunt destepti si frumosi"). Ai dat niste "reguli" pentru a formula intrebari bune. Presupuneam ca "intrebari proaste" sunt toate cele care nu respecta deloc regulile alea (intrebarile mediocre sunt intrebari proaste, daca preferi). Mai exact:
- intrebari cu context prea larg/ingust (Cum crezi ca imi pot imbunatati abilitatea de a pune intrebari?) - ma intereseaza doar pe mine, nimeni altcineva dintre cititori.
- intrebari off-topic (BTW, o sa ai un post despre time-management? Cum faci ca sa te opresti din pus intrebari si sa te apuci de facut ceva util?)
La mine s-ar aplica.. "de ce mi-e lene sa pun intrebari bune?". :|
E interesant de discutat despre prea pozitiv. Pun pe listă, mulțumesc!
Promit să continui cu un post despre cum să răspundem la întrebări, în special la cele proaste cum spui tu. Adică la cele offtopic, cele neclare, cele cu context prea larg sau îngust. Până atunci, vezi răspunsul de mai jos pentru Cătălin care mă încearcă direct cu o întrebare de context personal.
De vreme ce întrebi, pun pe listă și time-management :) Problema de care zici tu e cunoscută, se numește în engleză procrastination, în romgleză procrastinare și în română probabil pierdut vremea, amânat treaba. Ce e interesant e că există pro și contra la toată treaba (adică nu e întotdeauna 100% inutil). Și chiar mai interesant: de ce amânăm treaba?
La întrebarea asta numai tu poți să răspunzi :)
CLUELESSNESS
There are no stupid questions,
But there are a lot of inquisitive idiots.
http://ep.yimg.com/ca/I/demotivators_2072_3069911
Sorry, I just had to :).
[...] vorbește despre importanța întrebărilor în procesul educativ. Citiți și întrebați-o Categories: Uncategorized Comments (0) Trackbacks (0) Leave [...]
[...] abordarea, climatul social. Ce au toți câștigătorii de Nobel în comun? Au găsit răspunsul la o întrebare fundamentală. Au gândit în afara convenționalului, în afara paradigmei cunoscute, întâi pentru a găsi [...]
[...] drept că susțin din principiu toate încercările lumii de-a pune întrebări, pentru simplul motiv că-i în general nevoie de mult exercițiu ca să ajungi să le pui și pe [...]