Ați auzit de tirania alegerilor? Nu-i vorba de alegeri politice, ci de simpla posibilitate de a alege, de la pantofi până la partenerul de viață, de trântă, de joacă, de ce vreți voi. Altfel spus, tirania posibilității de a decide. Conform teoriilor cu tirania alegerilor, cu cât avem mai multe opțiuni, cu atât ne chinuim mai tare. Soluția fiind, evident, să nu mai avem atâtea opțiuni - zero opțiuni, zero stres și suntem cu toții veseli și plini de voie bună, da? Să ne hlizim de bucurie deci. Că aleg alții pentru noi.
Observația că mai multe alegeri implică mai mult stres nu-i neapărat tâmpită în sine. Ca și constatare empirică presupun de altfel că e foarte reală - n-ar fi singura bazaconie cu care ne legăm de cap când nu e cazul. Dar interpretarea observației e zero ca idee pentru simplul motiv că nu există acele multiple și criminale alegeri. Ceea ce există sunt surogate de alegeri. Imposturi de opțiuni. Non-alegeri create să hrănească dorințele oamenilor de a fi diferiți (adică unici și de neînlocuit) cu minim de efort - tot ce ai de făcut e să ai alt șampon decât vecinul.
Teoria cu tirania alegerii are la bază o altă semi-idee: convingerea oamenilor că orice "da" e de fapt mulți de "nu", pentru că vezi dom'le dacă alegi șosetele roz, atunci nu le mai poți purta pe cele verzi, nici pe cele albastre și nici pe cele galbene cu picățele mov. Ce pierdere enormă de la o simplă alegere de șosete. Văleu! Dar ca să vezi ciudățenie că dacă alegi să înveți fizică nu înseamnă că nu mai poți învăța apoi muzică sau desen sau calculatoare sau să joci fotbal. Tot așa cum dacă alegi să trăiești acum în Honolulu nu scrie nicăieri că nu te poți muta apoi în buricul Bucureștiului. Sau în Sahara.
Pentru că asta e principala diferență între alegerile care contează și non-alegerile. Cele care chiar contează, fie sunt în fapt destul de clare pentru noi înșine pentru că nu-s atât alegeri cât necesități interne de urmat, fie deschid de fapt căile către chiar mai multe opțiuni, departe de a le închide.
Tirania alegerii de multe ori vine din frica de a nu fi făcut o alegere "greșită", definită ca o alegere care să necesite apoi mai mult efort pentru a obține anumite rezultate. De parcă alegerea e tot ce avem de făcut pentru a obține rezultate. O fi la alegerile din supermarket, dar niciodată la alegerile care chiar contează.
La nivelul la care le putem evalua și într-o oarecare măsură controla, majoritatea alegerilor de fapt nici nu contează în sine. Momentul acela al alegerii e unul singur din drumul care duce către un rezultat de orice fel, iar alegerea în sine e neglijabilă. Ceea ce contează incomparabil mai mult e tot ceea ce facem după aceea.
Comments feed: RSS 2.0
ma duci cu gandul ma matricea decizionala. sau "pascal's wager" :)
Pe la mijlocul articolului: Intamplator, este destul de unlikely sa te pricepi la fizica, desen, muzica si fotbal :). Sau sa traiesti in Honolulu, Sahara si in centrul Bucurestiului in acelasi timp.
Evident, alegerea nu este tot ce ai de facut pentru a obtine rezultate. Dar odata facute unele alegeri, se poate dovedi al naibii de greu sa iesi din ele. Would I give up my nice comfy job to start studying architecture? Prolly not.
"La nivelul la care le putem evalua și într-o oarecare măsură controla, majoritatea alegerilor de fapt nici nu contează în sine" - propozitia asta doesn't make much sense. Adica... la nivelul evaluare/control nu conteaza dar la alte niveluri da? Ce ai vrut sa spui?
Given an large (infinite) number of options, evaluatul/controlatul e ceva ce iese din calcul foarte repede - si frustrarea in multe cazuri vine fix de aici (imposibilitatea de a evalua/controla, de unde senzatia de helplessness and all that crap - am I feeling bad cause I don't try hard enough, or am I feeling bad cause I made a really shitty decision and I should try something else?)
Continui cu o alegere deja luata pentru ca oricum nu conteaza, sau e timpul pentru o noua alegere care s-ar putea sa nu conteze nici ea?
@Monica Ca e putin probabil imi pare o chestie circulara: nu o facem pentru ca e putin probabil si consideram ca e putin probabil pentru ca nu o facem. Altminteri elementul de baza e ca nu se intampla in acelasi timp, ci secvential.
Treaba cu iesitul din alegeri e parte din ceea ce faci. Comoditatea si obisnuinta sunt pana la urma mereu in balanta cu cat de tare vrei altceva. Ori daca nu vrei, atunci de ce ti-ar parea rau ca "pierzi" respectiva treaba? Ca nu prea imi pare pierdere...
Ce am vrut sa zic cu propozitia aia e exact ce zici tu mai jos: ca evaluatul/controlatul iese din calcul foarte repede. Dar nu vad de ce te-ar frustra - de ce vrei de fapt sa controlezi totul? Nu e neajutorare - nu poti controla/vedea strict rezultatele alegerii pentru simplul motiv ca rezultatele depind de ce faci tu dupa aceea.
Am senzatia ca problema cu tot ce zici tu e ca intotdeauna focalizezi pe rezultatul final, tragi o linie directa si scurta intre alegere si rezultatul final. Care linie in fapt nu e nici asa dreapta si directa, nici asa scurta. A avea scopul clar in minte e clar necesar, dar trebuie mai degraba sa te uiti si la fiecare pas pe drum.
Hm, parca nu vad direct legatura, vrei sa o pui mai explicit? :)
Poate pur si simplu am o problema eterna cu "nu stiu ce vreau de fapt" :). Si ca timpul e finit si alegerile mai putin. Si atunci ramai la "making the most out of the choices you already made". Si poate trebuie sa exersez mai mult controlul mental - "stop thinking of all the could have, should have, would haves" (waaaaaaay easier said than done).
Eu masor intotdeauna succesul prin rezultate nu prin efort.
Nu cred ca poti sa rupi rezultatul de alegeri.
Ma enerveaza la culme aia care isi justifica niste rezultate mizerabile cu scuza "am facut tot ce mi-a stat in putinta". (Inainte sa inceapa o polemica, "rezultatele" nu sunt "cei mai multi bani/cea mai mare casa", ci cat de aproape ai ajuns de ceea ti-ai propus sa faci).
Modul cel mai simplu/rapid de a obtine rezultatele pe care le vrei, este sa make the right choice (Java over python?).
Ce crezi ca e mai important in CE ESTI acum? Faptul ca ai invatat in facultate, sau faptul ca ai facut Calculatoare si nu Litere? (aleg literele intamplator, nu stiu ce optiuni exotice ai fi vrut sa incerci - pe lista mea sunt mate/info si arhitectura)
Poate ca morala e: "whatever you do, don’t
congratulate yourself too much or berate yourself either – your
choices are half chance, so are everybody else’s"
Vezi tu, ca in ce sunt acum nu cred ca-i atat de important nici calculatoarele nici dac-as fi facut literele. Imi pare mult mai important modul in care am urmat facultatea si mai ales dupa aceea. Si in plus, dupa cum poate stii, fix asta cam fac acum - schimb directia si aleg altceva. Dar nu ma simt ca si cand as fi pierdut vremea pana acum pentru ca ceea ce am invatat imi foloseste oricum.
Succesul propriu-zis sigur ca-l masori raportat la rezultate, nu la eforturi (ca altfel e tampenia aia comunista cu "vai, dar a muncit toata ziua, chiar daca a muncit ca un bou ce este"). Dar pana la urma treaba e cum iti stabilesti scopurile. O sa scriu despre asta, ca-i de un articol cel putin. Ce vroiam sa spun insa e ca nu cred ca e intotdeauna atat de important daca obtii ceva prin "modul cel mai simplu" sau nu. Modul acela mai putin simplu de fapt se poate sa te invete mai multe. Rezultatele de obicei sunt mai variate decat scopul ingust propus care foloseste doar ca sa nu pierzi directia.
Morala aceea imi suna cam lala, nu-i nici laie, nici balaie, dormiti linistiti si nu va mai agitati. Nu, morala e ca o decizie neoptimala e mai buna decat nici o decizie si poti pierde o viata intreaga de florile marului asteptand decizia optima absoluta.
Başca - decizia optimă nu ţine cont doar de potenţial ci şi de posibilitatea actualizării lui, prin urmare trebuie să decizi suficient de repede încât să obţii beneficiile date de tinereţe şi de timpul îndelungat aflat la dispoziţie. Exemplul meu favorit, femeile care trăiesc cu ideea "trebuie să mă mărit până la 35 de ani". O presiunea imensă e cerinţa aia.
Este si ce zici tu de timp. Exemplul tau e numai bun ca ingustime de scop - daca tii mortis mi se pare imposibil sa nu te poti casatori si pana la 20 de ani daca-i pana acolo - si eventual si divorta pana-n 30 :D
Pai de-aia am murit noi la revolutie, mai fetelor? Ca noi am murit ca voi sa puteti alege iar voi acu' va plingeti de tirania alegerilor. Man I'm feelin' fuckin' helpless and all that crap, cum ar spune Monica, aceasta maestra a procedeelor Mental Copy Paste.
@Marius Care "noi" zici ca ai murit la revolutie? Si care "fetelor"? Daca zici exact si cine se plange poate o fi mai clar iarasi, ca articolul nu plange nimic.
Viziunea maniheista asupra alegerilor nu mi se pare chiar atat de tragica (daca aleg A, exclud B). Mai tragice mi se par falsele alegeri date de incapacitatea de a evalua corect o situatie, de zecile de posibilitati pe care le nascocim pentru a complica o decizie simpla.
Asa cum spuneai, alegerile reale ''curg natural'', pentru ca nu le simtim ca pe niste alegeri. Se intampla insa sa apara situatii cu DA sau NU, unde creeam mental vreo 3-4 ramuri cu ''poate'' si ajungem sa taraganam alegerea principala, in timp ce ne pierdem in chestiuni de tip ''oare Da-da-da-Nu e mai potrivit decat Da-da-nu-nu ?''
Mie imi pare ca toata problema vine din fixatia pe "ce e mai potrivit" si inca "cel mai potrivit". De parca ar fi totul doar prima aruncare de zaruri care trebuie sa fie maxim de eficienta. De fapt de parca eficienta in sine ar fi intotdeauna cea mai importanta.
Daca nu ne e clar "ce-i mai potrivit" inseamna ca ori n-avem suficienta informatie (deci daca ne permite timpul mai cautam sa mai adaugam iar daca nu luam o decizie care o fi ea), ori n-avem capacitate (dat fiind ca asta e putin probabil sa o sporim rapid, luam o decizie si tragem invatamintele), ori in fapt nu conteaza.
Tirania falselor alegeri - Cuvintele Dianei...
"Pentru că asta e principala diferență între alegerile care contează și non-alegerile. Cele care chiar contează, fie sunt în fapt destul de clare pentru noi înșine pentru că nu-s atât alegeri cât necesități interne de urmat, fie deschid de fapt căile ...
[...] creșterea numărului de opțiuni. Care opțiuni însă, de fapt și de drept și în lumea reală nu contează. Și nici nu există, dacă e să fim ceva mai pretențioși, dar hai să nu ucidem chiar toate [...]
[...] la observația că lumea e aproape imobilizată de obsesia alegerii perfecte în orice chestiune, de la ciorapi și blugi până la mâncarea din farfurie și meseria viitoare, [...]