O sambata ca orice alta zi, ca-i a sasea din an ori a sase suta, ca-i anul 2018 sau 1018, inainte ori dupa ceva eveniment de nu mai stie nimeni ce si cum a fost de-adevaratelea. Sigur, am schimbat calendarul, am schimbat agenda, am schimbat numarul de-l scriu la orice data ba chiar am si ciocnit un pahar (sau mai multe), ca doar de ce n-as face asa ceva? Dar nu s-a schimbat nimic anume, nici un centimetru, nici un milimetru, nici ca esenta nici ca infatisare nici ca ritm macar. Un punct in timp ales anume tot nu-i in sine mare trecere, oricati stramosi si-oricate focuri de-artificii i s-ar pune-n carca iar si iar. Punctul biet tot nu-i trecere, chiar daca a primit certificat ca-i mai cu mot ca toate celelalte, chiar daca toti ii zic ca nu e doar un punct ci o mare si foarte importanta trecere. Cam tot asa dupa cum nu-i nimeni nici doctor nici profesor nici inginer nici chiar nimic doar pentru are o hartie pe care scrie ca ar fi. Pentru an ca si pentru oameni trecerea se cere faptuita si se descopera mai degraba in urma decat inainte, mai degraba pe neasteptate decat la intervale egale, alese, sincronizate extern.

A trecut un an asadar, un an de la ultimul an si-atat. O masura doar si-mi pare curios cum sarbatoreste lumea pe de-o parte anul cel nou privind inainte dar pe de alta parte aniversarea proprie privind mereu in trecut. E acelasi tip de "trecere" pana la urma, una mai mult cu numele, doar un punct cu patalama si-atat, ca-i inceputul anului calendaristic ori inceputul anului personal. Si totusi lumea sarbatoreste global viitorul dar individual trecutul. De parca ar zice - chiar fara sa priceapa - ca fiecare isi are cu sine trecutul propriu spre ajutor ori dimpotriva, dar altfel lumii asteia mari ii pasa numai si numai de viitor, de urmatoarea ei secunda de existenta care e in fapt singurul fruct real al anului, daca e si acela. Viitorul lumii e trecutul indivizilor iar lumea sarbatoreste iar si iar un simplu punct de trecere de pe un cerc ca intr-un joc cu cartonas inscriptionat anume: sarbatoare, artificii, sampanie.

Sigur, sarbatoresc si eu dar in felul meu asa linistit si calm, pe undeva tenace mi s-a spus: zi de zi si ora de ora cu tot ce reusesc sa fac e sarbatoare, cu tot ce imi propun sa fac imi propun sarbatorile, cu tot ce invat din cele intamplate imi numar luminile de artificii. Pauze iau si din acelea, dar pauze de la lucruri anume, nu pauze de la tot ori de la mine, ca timpul tot e fix al meu cat mi-o fi scris sa fie.

Uneori, cand simt nevoia, ca e ea in calendar sau nu, fac si petrecere anume, sigur, de ce nu? Plec si-n calatorii, fac si nazbatii, ba chiar scriu si versuri si cod pentru calculatoare, oricat ar parea de dubioasa combinatia. Scriu de asemenea uneori, ca acum, de inceput de an chit ca-i deja a sasea zi, de inceput de an chit ca am lucrat si-am si stat saptamana asta ca si cealalta ca si urmatoarea. Fac asadar si scriu si vorbesc si calatoresc si sarbatoresc dar nu doar ori fix la un punct anume ci unde ma duce pana la urma nevoia si vointa proprie.

Imi pare ca doar asa, anume zi cu zi pe nesimtite se aduna cand si cand de cate-o trecere intreaga de ma uit uneori inapoi si-mi par unele lucruri tare-tare indepartate. Atunci abia, cat stau privind asa departarea asta noua din urma, numar uneori, numar anii ori zilele ori chiar oamenii. Si zic dupa caz, cui se cuvine, la multi, multi ani, dragii mei!

Category: Lyf

Comments feed: RSS 2.0