A fost odata, pe la 1900, un sat numit Korund/Corund si aflat cam la marginile lumii de pe vremea aceea, prin dealurile Transilvaniei. A mai fost tot cam pe atunci si un om - unul singur, ca unul e de ajuns, doar om sa fie. Omul se numea Knop Vencel ca era ceh din nastere si altminteri mai degraba international prin educatie si experienta, precum se si intampla mai mereu cu oamenii de ajung miez de poveste. Educat la Viena si angajat la Zlatna2, Knop Vencel era geolog in singurul sens real al verbului a fi: fara ore de program anume si dincolo de cerintele minime ale vreunui angajator. Asa ca in momentul in care Vencel ajunge in Korund/Corund, descopera faptul ca satenii pasteau vacile ori ce-or mai fi avut printre aragonit3. De unde in alte parti se extragea aragonitul de la adancime si cu dificultate, la Korund/Corund lucea la suprafata si in praful drumului chit ca nu-l vedea nimeni drept altceva decat o piatra ceva mai lucitoare decat altele.
Asadar pe la 1915, omul ajuns in satul altminteri locuit de ani de zile pune tot ce are la bataie - inclusiv viitorul propriu caci isi da demisia de la serviciul bine platit si se si imprumuta - si inchiriaza dealurile, cumpara terenul, construieste atelier de prelucrare a aragonitului, angajeaza satenii si face apoi si fabrica si satul cu totul in fapt din nou de la biserica pana la invatator, de la protectie in vremuri tulburi pana la sustinere financiara in vremuri mai linistite si imprumuturi catre croitoresele mai istete din sat pentru masini de cusut.
Apoi vine un razboi si cu el moartea unui fiu si o perioada de prizonierat pentru Knop Vencel. Cel care se intoarce la Korund/Corund si redeschide minele de aragonit e in acte tot Knop Vencel, desi in fapte nu-i tocmai clar de e tot el ori poate altul. Si povestea nici nu sta sa lamureasca anume asa amanunt ca al doilea razboi vine repede din urma iar omul acela care ori cat mai era moare in 1941. Vine apoi si nationalizarea care trece minele din proprietatea omului care a stiut a descoperi zacamantul si construi totul de la zero in proprietatea functionarilor care stiu - intr-o oarecare masura - citi cifrele si face adunari. Pe asa baza solida de expertiza, comunistii nou improprietariti redeschid asadar minele si exploatarea facand - evident, progres!- imbunatatiri, cum stiu ei mai bine. In urma acestor glorioase imbunatatiri - extractie cu dinamita - se distruge zacamantul cu totul si satul mai trage o vreme cat si cum se pricepe (un muzeu modest si fala trecutelor fapte) de ce-a ramas din ce-a facut odata un om - unul singur, ca e de ajuns, doar om sa fie.
Desi aragonit de felul lui, acesta nu e cel de Korund/Corund - dat fiind ca nu prea mai e nimic in satul cu pricina, n-am avut ce poza sa se poata si vedea. Asa ca iata, poza cu aragonit din cu totul alta parte, poza facuta de arien de la Morguefile. ↩
Judetul Alba ↩
Una din formele cristaline ale carbonatului de calciu. ↩
Comments feed: RSS 2.0
[…] Povestea muzeului de aragonit din zona e ca multe altele – si tocmai de aceea ar merita mai des spusa. Intr-un sat locuit de multa vreme altminteri a venit intr-un sfarsit, pe la 1915, un om. Cam asta ar fi intr-un cuvant povestea toata, dar pentru cei mai tineri care au nevoie de mai mult detaliu, am scris mai in amanunt despre om si aragonit. […]