Copilul si marea

P8236190

Prima data cand a vazut marea lingand nisipul catre el, copilul s-a tras instinctiv inapoi, ferindu-se ca de un animal necunoscut. Dar n-a fugit nicaieri, ci a ramas acolo la granita cu nisipul ud, privind cu cea dintai curiozitate mai mare decat el insusi masa aceea de apa vie, miscatoare. A privit ce a privit, iar marea jucausa si-a furisat iar limba unui val spre el si copilul a sarit repede inapoi, mai sa se impiedice. A ras apoi copilul si s-a prins in joc cu marea, joc dansat si simplu: un pas inainte, un pas inapoi.

A doua oara cand a vazut marea aducandu-i ofranda de alge si scoici pe plaja, copilul a primit-o solemn si s-a infipt mai bine in nisip. De sub talpile lui, marea a inceput a lua fir cu fir nisipul, rabdatoare si fara graba. Gadilat de mare si de nisip, copilul a ras in hohote si s-a prins in joc cu marea, joc energic si vechi, cu sarituri si imbratisari infometate, fara sfiala.

A treia oara cand a vazut marea spumegandu-si furia catre el, copilul nu mai era chiar copil si s-a asezat jos lasand-o sa-l spele, sa-l racoreasca. Iar dupa o vreme, a ras masurat copilul care nu mai era copil si a inotat in larg fara ezitare, despicand apa in ritm de respiratii egale si precise ca de metronom. Si cand marea s-a mai calmat, s-au prins amandoi in joc linistit si duios, cu plutiri, alunecari, sincronizari si reveniri.

Cand s-au intalnit din nou, marea s-a facut ca nici nu-l vede, prefirand usor si lenes nisipul. El a venit incet de tot si s-a oprit ca prima data, la granita cu nisipul ud, privind cu intelegere masa aceea de apa vie, miscatoare si totusi aproape nemiscata. A privit ce a privit, iar apoi a mai facut un pas si inca unul si s-a prins in joc cu marea, joc lent si trist, cu picaturi din apa marii adunate-n coltul ochilor.

Ultima oara cand a vazut marea intinzandu-i-se toata la picioare, a facut un efort si a intins mana catre oglinda apei atingand-o doar un pic, a mangaiere. A facut apoi mana caus si a scufundat-o in ape, iar cand a scos-o iar zambea a joc etern si fara de sfarsit. De langa el, o manuta i-a deschis pumnul cu sfiala si copilul a vazut intaia data o perla ca o picatura de lumina cu miez auriu ca mierea si suprafata schimbatoare si sarata ca marea.

(Sursa imaginii: Morguefile.)

One Response to “Copilul si marea”

  1. […] Chiu-chiu, crau-crau, crau-chiu, chicrau si zbarr de pene fulguind in aer. La mica distanta, marea radea de ei cu spume si tresalta toata ritmic inspre […]

Leave a Reply