De la distanta, magazinul urias pare plin, colorat si vesel ca deh, e magazin pentru copii, iar copiii inca n-au voie sa fie si mai putin decat ultra-veseli. De aproape, rafturi pline de sus pana jos de cutii si forme colorate, de luminite si poze de copii zambitori. De si mai aproape, te apuca ori depresia ori cascatul ori dracii toti in formatiune completa si furci ascutite, dupa caz si dispozitie. Ca-i magazinul plin, e drept, dar e plin de… nimic. Nici macar de nimicuri, ca alea tot ar fi ceva, ci pur si simplu de gunoaie ambalate, de nimic vandut pe post de ceva, de un mare si crunt Nimic pe care totusi lumea il cumpara pe care-l vrea, pe care-l creeaza in fapt pur si simplu prin cerere1.
Fi-miu s-a uitat initial curios la tot ce era acolo, dar n-a fost pe bune interesat decat de … solutia pentru baloane de sapun. Nu ca ar avea altminteri vreo pasiune pentru baloanele cu pricina, ci pentru ca in rest chiar ca n-avea de ce sa fie interesat, dat fiind ca n-are idei tampite ca ar fi musai sa aiba si el ceva doar pentru ca altii-s idioti si deci au. Sigur, mi-a numit diverse figurine de le recunoaste ca-s la moda la intalnirile de gradinita, ba chiar a si varat la un moment dat un deget curios sa impunga o anumita figurina. Dar nici n-a inhatat nimic, nici n-a zis macar ca vrea ceva (exceptand solutia pentru baloane de sapun), nici n-a cerut macar sa impunga a doua oara ori sa ii dau jos sa vada. A privit curios, s-a lamurit, a plecat fara regrete. Eu in schimb am regretat amarnic timpul pierdut.
Ce-i drept am pierdut timpul din propria-mi naivitate de a crede ca daca zice magazin de jucarii, apai chiar sunt dom’le jucarii. Ca adica daca ai pretentia ca faci ori vinzi jucarii, atunci chiar faci ori vinzi in esenta fascinatie, nimic mai mult, nimic mai putin. Dar nu, la capitolul fascinatie ori macar asa, cat de cat interesant, chiar ca solutia pentru baloane de sapun era de departe cea mai interesanta chestiune din tot puhoiul de asa-zise jucarii. Pentru ca majoritatea “jucariilor” erau mai degraba un fel de obiecte ale unui cult dubios: necesare pentru desfasurarea unui ritual pe care nici macar nu-l inventezi tu si care nici macar nu-ti aduce tie nimic (desi pretinde, sigur ca da, partea cu pretinsul e preluata intocmai, ca doar sunt pline cutiile jucariilor astora cu explicatii despre cum ii dezvolta copilului si mintea si imaginatia si dexteritatea si tot ce mai vrei ori nu vrei). O multime de figurine cu unic merit si unic mod de diferentiere faptul ca unele-s din Frozen2 iar altele din Peppa Pig ori alte desene animate in voga. O tona de plastic prost, subtire si ieftin, poleit sa para mai acatarii si vandut pe post de miniatura grosolana, fara discernamant si in fapt de unica folosinta, a tot ce se poate, de la gandaci pana la avioane. O groaza de obiecte care-s toate doar imaginea unui lucru, reusind aproape perfect sa rateze complet orice urma din esenta lucrului cu pricina, deci orice urma de potentiala fascinatie si orice urma de potential castig din interactiune.
Initial m-a enervat atata morman de rahaturi. Apoi am realizat ca nu e vina magazinului in sine, ci e in fond dovada palpabila si foarte concreta a dorintei populare, a unui anumit consens. Magazinul de nimic e pana la urma o jucarie in sine, replica in miniatura (si chiar reusita) a unei parti a lumii zise adulte: acea parte in care indivizii au unic merit si unic mod de diferentiere faptul ca unii-s fani X si unii-s fani Y, iar toti sunt doar imagini fara adancime, fara esenta, fara gandire si fara responsabilitate proprie.
E mare magazinul de Nimic, e mare rau.
((Sursa imaginii: Morguefile.))
Am gasit ulterior si un magazin chiar de jucarii, dar muuult mai mic si mai putin aglomerat, de altfel previzibil. ↩
Regatul de Gheata in traducere Ro ↩
Comments feed: RSS 2.0