O teorie zice ca preocuparea pentru binele celor din jur e un ce pozitiv si o dovada de omenie, o calitate incurajata si de dorit. Ca iti doresti adica, om fiind, ca cei din jurul tau sa se preocupe de tine spre binele tau, dupa cum si tu, la randul tau, te preocupi de ei spre binele lor. In fapt n-ai decat sa-ti doresti, pentru ca ceea ce vei obtine e in general cu totul altceva decat un ajutor spre mai bine.
Ca orice teorie, e exprimata biata prin cuvinte, aceste minunate unelte pe care toata lumea le foloseste avand chiar impresia ca le-ar pricepe. In consecinta, ca majoritatea teoriilor, nici asta nu scapa de o punere in practica in general atat de perversa incat rezultatul e fix opusul celui asteptat: decat sa traiesti intr-un grup de aiuriti pusi sa-ti doreasca binele, mai bine traiesti printre banditii (ori insensibilii) ai mai rai hotarati sa-ti ia gatul daca se poate: macar cei din urma sunt in fapt mai putin ipocriti. Iar ideal, evident, e sa traiesti printre oameni reali care adica isi au intai de toate grija lor si abia apoi ori la nevoie si deci la cerere pot eventual oferi sprijin, sfat ori chiar proverbialul sut in fund pentru un pas mai mare inainte.
Evident, ce-am zis mai sus e probabil un fel de erezie pentru curenta religie a comportarii sociale (ca da, la cat sunt unii de fanatici pe tema asta, zic ca-i deja religie, nu conventie si nici pur si simplu practica). Cum adica sa nu apreciez cand imi vor diversi binele? Ca ei mi-l vor si deci ma ajuta, nu? E drept ca binele ala de mi-l vor ei nu mi se potriveste nicidecum, dar ce-are a face? Ce, adica nu-i acelasi bine pentru toti? Ori nu-s ei in stare de fapt sa ajute? Inca o erezie (daca nu doua) cum ar veni...
Nu chiar din intamplare, cei mai energici doritori de bine sunt, evident, cei care au in fapt cel mai putin de oferit ca ajutor real celor pe care-i asalteaza cu sfaturi, oferte, observatii si in general o mie de chestiuni complet inutile. Asta pentru ca varatul "binelui" pe gatul altora, definit cum e drept practica universal buna si dezirabila, devine o modalitate foarte usoara de a pretinde ca faci ceva util si valoros. Unde mai pui ca esti teoretic si generos, deci deja capeti puncte in plus la satisfactia interna, cam pe acelasi principiu pe care functioneaza si comertul cersetoriei: ajunge sa decizi sa crezi ca satisfaci o nevoie fundamentala reala si gata te simti si superior si generos si-n general grozav. Atata doar ca nici macar cersetorii nu sunt dispusi sa joace rolul pentru ...sfaturi si "ajutor" intru "mai bine".
Ei, dar chiar daca cersetori de sfaturi si observatii inutile inca nu sunt (ori mai degraba nu suficienti), n-are nimic: omul pus pe "facut bine" va purcede oricum la actiune hotarata dand cu propriile sfaturi inutile in stanga si-n dreapta si eventual plangandu-se de lumea cea nedreapta care nu-l ia in seama si nu-i apreciaza eforturile sincere si dezinteresate. In mod curios, asemenea om nu se va intreba probabil niciodata de ce nu face binele asta de il tot vara pe gatul altora intai lui insusi. Ori daca se va intreba, isi va raspunde rapid si foarte comod ca din pura generozitate si din sacrificiu pentru altii: ca el adica e un om bun si de aceea incearca atat cat poate (da' e convins ca poate) sa ii ajute pe altii. Atata doar ca asta-i doar minciuna cea mai comoda de crezut, nicidecum realitatea.
In realitate, cei atat de preocupati de binele altora pur si simplu fug de munca grea care e necesara pentru a-si face cu adevarat bine sie insusi. Binele nu-i saracul un ceva asa general de-l poti gasi in drum daca-l cauti suficient. E mai degraba o consecinta a avansului si realizarilor personale. Dar este, evident, mult mai usor sa dai tot soiul de sfaturi altora decat sa incerci sa schimbi ceva in si pentru tine insuti.
Ziceam odata ca eu nu dau sfaturi. Nu pentru ca n-as putea si nici pentru ca nu-mi pasa de oameni. Ci tocmai dimpotriva, pentru ca imi pasa de fiecare om ca individ, nu ca simplu mijloc de a-mi satisface mie usor si ieftin o nevoie de utilitate sociala ori de manifestare a generozitatii. Si poate de asemenea pentru ca in 30 de ani de viata si-n diferite culturi in care am trait, n-am vazut oameni mai inutili, mai aroganti si mai daunatori decat cei pusi pe sfaturi. Dupa cum am si observat, de fiecare data, ca cei care pot si vor cu adevarat ajuta pe altii o fac intai de toate prin propriul exemplu care-i mai vizibil, mai clar si mai util decat orice sfat dat de doritorii de bine. Si o mai fac, cu eleganta si adevarata generozitate prin intrebarile si observatiile pe care le fac ori prin calea pe care o deschid - pentru ca ei au muncit intr-adevar intai de toate pentru ei insisi, devin astfel valorosi si de ajutor si pentru cei din jur, fara sa simta nevoia asta compulsiva a inutililor de a da sfaturi.
N-o fi degeaba nici zicala cu prostul care moare de grija altuia. Asa ca sa nu se mire nimeni de-l trec in categoria prostilor daca da sfaturi si are pretentia ca ma invata pe mine ori pe altii, inainte de a demonstra concret si tangibil ce a realizat el insusi de se crede capabil de asemenea lucru delicat si complicat. Si voi continua sa prefer compania oamenilor care isi fac intai de toate binele propriu prin munca onesta care aduce valoare, nu prin preocuparea pur declarativa ori intrupata in sfaturi pentru binele altora.
Comments feed: RSS 2.0