Blocajul ca un zid

Un om care ajunge într-o fundătură, se întoarce şi porneşte pe alt drum. Ori sparge zidul şi merge mai departe. A treia alternativă e doar întâmplarea că se sparge cumva zidul de la sine, de la un trecător, de la o altă acţiune oarecare. Totuşi, nici un om normal nu petrece zile în şir ori chiar ani în faţa unui zid, pur şi simplu aşteptând acea acţiune întâmplătoare care îi va permite să treacă mai departe. Ar putea la fel de bine să aştepte ca să-i crească aripi pentru a trece peste zid. Şi totuşi, în fapt, eu fix asta am făcut cu scrisul aici pe blog: aştept în faţa unui zid, ca să îmi crească aripile, din nimic, din întâmplare, dintr-o şansă nenumită. Singura mea scuză pentru astfel de aşteptare e aceea că nu văd zidul cu pricina. Chiar dacă mă opreşte ferm şi clar de fiecare dată.

Zidul acesta invizibil e numit în general blocaj. Nu-i ceva nou, nu-i invenţia şi nici măcar descoperirea mea. Ba chiar la scris e cunoscut drept writer's block, blocajul scriitorului. Ca noţiune, blocajul intervine atunci când găsesc în fapt oricând altceva mai urgent ori mai important de făcut decât îndeletnicirea cu pricina, în cazul acesta scrisul pe acest blog (incredibil CE şi CÂTE pot fi brusc mai urgente...)

Blocajul totuşi nu-i nimic mai mult decât întâlnirea unui zid, chiar dacă e unul invizibil, căruia uneori nu-i pot evalua nici substanţa, nici întinderea. Indiferent de caracteristicile zidului acestuia însă, exact ca în cazul unui zid concret, există doar două alternative reale pentru depăşirea lui: ori întoarcerea şi încercarea altui drum, ori spulberarea zidului-blocaj.

Şi totuşi, de (prea) multe ori până acum mi-am perceput - ori acceptat - blocajul acesta drept final şi m-am oprit pur şi simplu. Nevăzând zidul, am refuzat cumva să îl recunosc ca atare ori să fac cale întoarsă în faţa lui. Am rămas pe loc, abandonându-mi în fapt sinele în faţa zidului pe care nu-l văd, refuzând şi lupta şi retragerea din faţa unui inamic pe care nu-l cunosc ori nu vreau să-l recunosc. Şi am rămas astfel încleştată în fapt, cu adevărat blocată pe o anumită dimensiune, într-o anumită direcţie. Poate am mai luptat din inerţie o vreme, poate uneori am avut noroc şi am găsit totuşi cumva o cale peste zidul câte unui blocaj anume, doar ca să mă opresc în următorul. Pentru că atâta vreme cât nu recunosc în fond blocajul drept fix ceea ce este - o luptă refuzată ori una pierdută - depăşirea lui va fi mereu mai degrabă o chestiune de noroc, de întâmplare.

Odată cu recunoaşterea blocajului ca atare însă, am libertatea alegerii între cele două opţiuni: replierea şi încercarea altei căi posibil deschise ori atacarea zidului cu tot ce găsesc mai potrivit. Ambele opţiuni presupun în general ceva pierderi, ceva durere, ceva chin. Ceea ce nu le face însă mai puţin reale ori cu mai puţine şanse de succes. Rămâne, desigur, de decis anume care pierdere ori care chin anume sunt cele pe care le voi alege pentru a trece de blocajul - de zidul - acesta anume. Ori ce sunt dispusă să pierd doar ca să aflu mai multe despre natura zidului în sine. Primul pas e chiar articolul acesta.

18 Responses to “Blocajul ca un zid”

  1. Well, de mult timp eu am observat că există mii de direcții de urmat și că fiecare alegere costă. Uneori mă blocam așteptând să văd care din ele e aia bună.

    Mai târziu mi-am dat seama că pierd mult timp în dilema alegerii și că e mai bine să «carpe diem» din când în când, să urmezi instinctul. De cele mai multe ori iese bine, când nu iese ai un motiv în plus să faci alegeri corecte pe viitor.

  2. Diana Coman says:

    Mihai, alegerile mie in general imi sunt foarte clare: cand vreau ceva, chiar vreau, si in consecinta restul conteaza prea putin. Intr-un fel, alegerile se fac singure. Problema e ca directia mi-e clara, dar pe drum uneori te mai lovesti de probleme, de obicei pentru ca faci ceva gresit. Chestiunea e ca nu mereu e clar ce faci gresit, ori nu mereu esti dispus din prima sa accepti ceea ce e in fapt gresit. Cam asta e problema aici: intai de toate, ce anume fac in fapt gresit de-mi pun bete in roate? (ca asta fac)

  3. Sorry, am înțeles greșit. Probabil cel mai bine ar fi să vezi ce diferă între abordarea unui lucru care a ieșit și abordarea care duce la a-ți pune bețe în roate. Dacă diferă ceva știi ce ai putea să încerci să schimbi.

    Dacă nu diferită nimic, vezi și oamenii din jur, poate a reacționat cineva diferit.

  4. Diana Coman says:

    Mihai, e o idee, intr-adevar. Privitul in jur si mai ales incercarea schimbarii cu observarea efectelor cred ca e cea mai buna solutie. Pana acum ce "vad" e o problema de... imagine as zice. Fantastic cat de mult conteaza si imaginile de le avem, de le facem, de le "suprapunem" pana la urma atat de bine incat aproape nu mai vedem ce e in fapt sub ele.

    (Ah, si nu-ti fa probleme altminteri, eu ma bucur chiar ca ai comentat :) )

  5. Imaginea, percepția noastră despre cei din jur, e într-o continuă schimbare. Uneori observi schimbarea imediat ce s-a produs, alteori o observi după un timp când analizezi ce-ai mai făcut în ultimul timp. Poate și de asta avem «New Year's Resolution».

    Oricum, asta nu rezolvă nepotrivirea dintre imagine și realitate, e doar o formă de adaptare.

  6. Cristian says:

    Eu când întâlnesc un gard, îl sar. Am și un martor care poate să confirme asta.

  7. Freud says:

    Parca era vorba de zid, nu gard.

  8. Cristian says:

    Știu, dar zid sau gard e cam tot aia.

  9. Diana Coman says:

    @Cristian Cam tot aia e din categoria lui merge si-asa. Zic si eu. Altminteri, daca sari tot, e cel mai probabil ca intalnesti doar garduri mai micute asa...

    @Freud Mda, chiar zid, cat se poate de compact si cu toate cele.

    @Mihai Maruseac Mie-mi pare ca orice nepotrivire din asta e o problema, iar mascarea ei oricum ar fi nu-i o strategie buna, chit ca unii or fi folosind-o drept adaptare. Chestiunea e totusi ca indiferent ce-ti pare tie ca e realitatea, in fapt ce te pocneste la un moment dat in cap va fi intotdeauna fix ceea ce este, nicidecum ce-ti pare tie ca ar fi. Altfel zis, poti sa ai impresia ca un tigru e doar o pisicuta pufoasa si deci sa traiesti relaxat pe langa el, dar asta nu schimba cu nimic (decat poate cu un pic de surpriza in plus) momentul in care te face bucatele.

  10. Bună analogia cu tigrul. Dar nu mă refeream la adaptare ca la o mascare a realității.

    Am un set de cunoștințe despre care știu că sunt general valabile, axiome. Pe baza lor și a experiențelor de până acum mai extrapolez și mai găsesc câteva fapte în care ajung să cred cu trecerea timpului. Până când mă pocnește ceva în cap și ajung la o contradicție. Cum universul propriu nu a explodat definitiv trebuie să renunț la ceva din baza de cunoștințe pe care o foloseam. La ce renunț și cum fac asta e subiect de discuție pentru logicile nemonotone :)

  11. Diana Coman says:

    Ah, clar ca atunci cand apare o contradictie inseamna ca ceva din presupunerile anterioare nu functioneaza. Poate fi pusa si asa problema mea curenta: inca nu-mi dau seama exact care anume din presupunerile/ideile initiale e gresita. Deci fix prin domeniul logicilor nemonotone e problema :)

  12. Freud says:

    diano tu joci shah? ai cont pe chess.com?

  13. Diana Coman says:

    Freud, jucam odata de mult si sah, desi de la un punct incolo m-a cam plictisit si m-am lasat. Se poate face o partida, de ce nu. O sa ma uit maine la situl de care zici, ca nu-l stiu altminteri.

  14. Recomand http://arimaa.com/arimaa/ cu mare căldură. E un șah pe steroizi, reguli mult mai simple dar strategii mai variate și mai vaste.

  15. Freud says:

    Ma rog lol, de curiozitate pentru o partida.

    Zicea Cristian nu stiu ce.

  16. Diana Coman says:

    @Freud Cum ziceam, nu-i bai de o partida, s-o gasi si timp. Altminteri eu sincer gasesc ca e mult mai interesant de jucat Go, dar cu siguranta il joc mai prost.

    @Mihai Maruseac Ia sa vedem. Eu in general recomand cu caldura Go, cum ziceam si lui Freud :)

  17. Joc extrem de prost go din păcate. Și nu prea reușesc să-l învăț să joc mai bine :)

  18. Diana Coman says:

    Mihai, exista carti de strategie pentru Go, dar din cate as spune eu, in principal se invata in fapt jucand :)

    M-am uitat la Arimaa, suna cel putin interesant (desi nu pricep ideea cu animalele, dar ma rog). Eu azi si maine sunt pe drumuri, dar cand revin online mai serios am sa-mi fac un cont pe situl acela si va dau apoi cate un ping sa facem cateva partide daca vreti :)

Leave a Reply