Ossasepia

August 17, 2016

Inginerie si inghetata de vanilie

Filed under: Young, old and oldest — Diana Coman @ 10:15 p.m.

Pe spinarea podului dintre stanci, tacane ocazional aparatele foto si maraie infundat si continuu gandacii pe patru roti care aluneca - mai lin ori mai hurducat - in doua siruri monotone, fara capat. Drept raspuns, podul doar se da un pic huta intre stanci, pe cablurile groase care-l ancoreaza dincolo de stalpi, in subteran. De-o parte se vede orasul Bristol revarsat in largimea vaii. In partea cealalta se apropie stancile una in alta pana cand drumul e doar o panglica prinsa precar in marginea pietrei, urcand serpuit si anevoie.

Podul suspendat de la Bristol (Clifton Suspension Bridge) proiectat de Isambard Kingdom Brunel

(Poza-i facuta de pe podul insusi, asa ca doar atat a incaput in obiectiv1 ).

Indiferent la peisaj, copilul e incantat doar de inaltime si de lungimea "leaganului" pe care ar alerga cu chiot inainte si inapoi, sa-i simta micul tremur drept raspuns. Ii atrag atentia asupra cablurilor cat bratul lui si le priveste curios cateva secunde inainte sa dea drumul rafalei de intrebari: de ce-s acolo? unde duc? de ce duc jos in stanca? de ce se cheama pod suspendat? de ce, de ce, de ce...

Printre atatea intrebari, il trag asadar in micul muzeu si-i arat macheta podului cu totul. El intinde mana imediat si inhata magnetii asezati sa marcheze diverse locuri importante de pe pod, locuri despre care poti citi dedesubt. Ii citesc si-i arat si cartonul care se vrea Brunel cu tilindru-n cap cu tot. Lui ii aluneca privirea peste carton, dar ii ramane in gand un cuvant anume: a calculat, mami? Cu calculatorul? Eu nu-mi mai gasesc calculatorul, mami. Zambesc a rade si-i zic ca poate - doar poate - e un pic mai mult de calculat pentru atata pod. Si-i zic poveste scurta cu Brunel refuzat de Ecole Polytechnique pe motiv ca nu-i francez, trimis in schimb in ucenicie la ceasornicarul elvetian Breguet, construind apoi cai ferate si poduri suspendate.

- Poduri suspendate mami? Ca asta?

- Nu doar ca acesta ci fix acesta.

Drept raspuns, Brunel cel de carton mai capata o privire in fuga, in vreme ce ne indreptam spre iesire. Sunt chiar curioasa daca Brunel cel care a fost si pana la urma si Breguet ori poate si altii vor capata candva in anii care vin inca o privire, nu tocmai in fuga - dat fiind ca nu-s de carton!

Cinci zile mai tarziu, copilul imi face din senin rezumat al vizitei la Bristol:

- Cand am fost la Bristol, mami, am mancat inghetata de vanilie.

- Si ti-a placut?

- Daaaa. Si apoi cand ne intorceam de la Bristol, mami, in trenul acela rapid, eu am facut mult caca.

Posibil ca mai au de asteptat Brunel, Breguet et co., pana o trece... trenul acela rapid.


  1. Aveam plan sa-i fac poza din mongolfiera, da' Bristol n-a avut doar inghetata de vanilie ci si... vanturi de au spariet toate mongolfierele de n-a fost nici fir de nacela, necum balon cu totul ori ceva. 

3 Comments »

  1. Inghetata si tren rapid, dar podul suspendat a fost dat uitarii... sau poate nu? cine stie, data viitoare cand va vedea ceva asemanator isi va aduce aminte.
    Ca o paranteza in acelasi ton, am avut in vizita nepotii: 2 fete mai mari de gimnaziu-liceu, 2 baieti mai mici de primara-gimnaziu. Curiozitate putina si mai mereu pe fuga, totul pe fuga: „hai sa vedem cutare!” si ajunsi acolo, dupa abia cateva minute, „acum unde mai mergem?”

    Comment by Claudia — August 22, 2016 @ 2:12 p.m.

  2. Din observatiile mele de pana acum creierul la varste mici pare sa fie asa un fel de hau adanc si hamesit in care se arunca informatie la gramada. De gasit inapoi insa informatia se intampla pe cai nebanuite/neclare/nu tocmai de incredere inca - personal suspectez ca fix asta e mare parte din ce exerseaza acum: cum se construiesc anume modalitati de organizare si regasire a informatiei pana la urma.

    Imi suna cam trist asa ce zici tu de "unde mai mergem" dar nu-i musai usor de pus degetul fix pe problema de baza acolo. Ma intreb insa daca ori cand a stat cineva cu ei pe indelete asa si in adancime pe ceva sa nu simta nici unii nici altii cum trece timpul. Pe de alta parte daca m-ar intreba careva "acum unde mai mergem" mi-e ca i-as pune sa mearga in cerc pana diseara :)))

    Comment by Diana Coman — August 24, 2016 @ 8:26 p.m.

  3. […] cand am fost la Bristol, puiul de inginer construieste poduri. Cu avant de politician modern care scoate tara din criza […]

    Pingback by Inginerie pana la genunchiul broastei in Merisire — November 20, 2016 @ 2:38 p.m.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Theme and content by Diana Coman