Am dormit intai asa precum copacul retezat, adica brusc si la intamplare, unde s-a nimerit, cum s-a apucat, la limita fiintei-nefiintei. La cel mai mic ragaz, la cea mai mica relaxare m-am scufundat in somn intr-o clipita sub greutatea talazului de oboseala. Si m-am dus atat de adanc incat am iesit dincolo de memorie, dincolo de visuri ori de timp, dincolo de mine insami. O lasare de gene, o clipa acolo, dar ore intregi aici, oriunde ar fi acest aici, oriunde ar fi fost acel acolo. N-a fost visare atunci, ci pur si simplu deconectare cum nici nu stiusem pana atunci ca se poate. Cum nici nu-s tocmai sigura ca as chiar vrea sa mai stiu vreodata ca se poate.
Apoi am dormit in lung si-n lat ca-n explorare, ca intr-o calatorie indelung dorita. Cu totul alt tip de somn, adanc dar inca aici. Si m-am dus in somnul acesta pe stradute inguste si intortocheate, uneori intunecate si fara sens ori fara capat ori fara continuare. Uneori am refuzat sa suport atata intunecime si-am facut lumina pur si simplu prin exercitiu de vointa, am creat bulevarde largi si insorite in locul fundaturilor reci si mirosind a sange inchegat. Iar alteori am plecat pur si simplu din somn cu totul - o ridicare de gene oricat ar fi ele de grele.
In sfarsit, am dormit linistit a refacere si a odihna. Ca o calatorie fara evenimente de data aceasta, ca o trecere a timpului mai blanda, abia simtita. Ca o pauza, pur si simplu somn. Si abia atunci m-am trezit in sfarsit odihnita, aici cu totul, inapoi, oriunde ar fi acest aici.
M-am trezit cu pofta de tot si de toate, cu foame chiar. Foame care uneori se numeste chef si gust si avant, foame gasita ori regasita la capatul calatoriilor mele-n somn, oricat de intunecate, bizare si crude.
Comments feed: RSS 2.0
Poate că, de fapt, ne trezim dimineața ca să ne odihnim după experiențele noastre nocturne și să uităm monștrii pe care i-am întâlnit în vis.
Posibil ca unii sunt etern ocupati sa se odihneasca.