Azi am fost in oras, doar noi doi mana in mana, cu doua umbrele pe brat: una lunga si neagra cu captuseala argintie, cealalta transparenta, cu dinozauri colorati, scurta si rotunda. Am numarat copacii, am luat trenul, am cumparat lalele ca flacarile, am zis la revedere autobuzelor, am stat la o cafenea, am dezbatut cozi de catel, am mancat o banana, l-am asistat sa urce pe pietroaiele din centru si l-am imbratisat in mijlocul strazii ca i se facuse brusc nevoie sa il iau in brate.

Si-n toate aceste gesturi de un desavarsit banal al zilelor noastre, am facut lumea sa zambeasca. Intai am remarcat ca zambea lumea catre cele doua umbrele leganate agatat pe brat. Ori poate zambea de constrastul lor, de dinozaurii pusi la patru ace si adusi in mijloc de oras. Apoi ne-a oprit o batrana sa ne spuna, cu zambet si aproape cu surpriza, ce bine stau lalelele in mana copilului, ce bine-i sta lui cu ele. Ne-am oprit si noi sa-i multumim si a mai incetinit ceva lume, au mai fost ceva zambete. Cred ca in fapt a doua oara a vrut sa zica si ce bine statea strazii cu copil cu lalele pe ea, dar n-a gasit tocmai cuvintele astea asa ca doar a repetat ce zisese prima data.

Surprinsa un pic de surpriza ei, am privit un pic orasul cu alti ochi. Erau in jur copii destui, de toate varstele, de toate ideile si interesele. Aveau cu ei si tineau strans in mana plusuri, mancare, jucarii, ipaduri, mini-telefoane ori mini-calculatoare, dar n-am vazut nici unul cu flori. Si am incercat sa-mi aduc aminte cand am vazut anume ultima data un copil cu flori in mana, fie ele si doua fire salbatice de nasturas ori clopotel. Ori cand am vazut ultima data un copil fara un morman de jucarii dupa el, fara ipad, fara iphone, doar cu unul sau doi parinti de mana si eventual cu o umbrela.

N-am reusit sa-mi amintesc prea bine, dar cred ca fost exact ultima data cand am mai vazut asa multe zambete ca azi.

(Imaginea e preluata de pe Morguefile.)

Category: Lyf

Comments feed: RSS 2.0