In toata nebunia, mici momente de normalitate - doua ore de somn neintrerupt, un ceai care nu e deja rece pana ajung sa-l beau, o povestire citita cap-coada, un moment de reflectie pur si simplu, un pic de leneveala dimineata. Nu-i mult, dar e suficient ca sa redevina lucrurile reale, lumesti, sustenabile. Ca sa schimbe perspectiva cu aproape 180 de grade, oferind chiar un moment de reflectie asupra celor doua stari, asupra importantei pe care o au asemenea mici momente de normalitate de pot schimba atat de radical daca nu realitatea, cel putin perceptia mea asupra realitatii.

De-o parte-i nebunia postnatala - ca altfel nu-i pot zice. Si nu ma refer la o nebunie hormonala si/sau psihica, ci la cea mult mai concreta si mai contondenta a ingrijirii unui nou nascut in prima luna - suprapusa, evident, peste recuperare in principiu si altminteri treburile obisnuite ale casei¹. In mod surprinzator, are si aceasta nebunie ceva aproape... calmant in sine: e atata de atotcuprinzatoare incat anuleaza practic majoritatea problemelor lumii exterioare - dintr-o data importanta lucrurilor e data peste cap, cu cate un element bizar precum 5 minute de somn ori hranitul puiului de om aflate in fruntea listei inaintea a orice altceva. Si cu asemenea rasturnari bruste de situatiune vine si renuntarea brusca si aproape fara efort la alte responsabilitati pe care nici nu remarcasem intotdeauna ca le port - curata si revelatoare vacanta in sine, chiar daca nu-i exact vacanta clasica.

La capatul acestei nebunii, micile momente de normalitate de care vorbeam servesc drept ancore, drept revenire - si fac acest lucru prin oferirea unui ragaz. Iar in acest ragaz, e timp suficient ca sa observ cat e de important pentru mine sensul a ceea ce fac in orisice moment: altfel zis pot muta muntele din loc si poate chiar parea fara efort aparent, dar numai daca mutarea cu pricina are sens adanc pentru mine.

1. Am fost fara ajutoare suplimentare. ↩

Category: Lyf

Comments feed: RSS 2.0