Pe cat de seci si precise se cheama ca sunt cursurile de inginerie de le-am inghitit an de an in Politehnica, pe atat de suprarealiste s-au dovedit a fi intamplarile din parcul inconjurator al cladirii, acel loc unde samburii tuturor prostiilor lumesti infloreau cu spor si drag indiferent de ora, anotimp ori alte consideratiuni ale trecatorului grabit. Fiind de felul meu oarecum neatenta la gingasia suprarealismului prostiei in pura desfasurare, i-am infipt adeseori de-a dreptu-n inima tocuri solide de 10 centimetri. De cele mai multe ori nu din rautate, ci din supriza si uneori chiar din curiozitate.
Cam pe vremea cand aveam miniaventuri cu licori brune, am avut si o intalnire oarecum neasteptata (pentru mine) si surprinzatoare presupun (pentru el) cu un locuitor de noapte al tufisurilor politehnice. Intalnirea in sine a fost scurta. Eu tacaneam din tocuri ritm grabit in intunericul aproximativ al parcului, cand el a tasnit de prin tufisuri, aparent tinand ceva in mana. Asa ca m-am oprit sa vad ce-ar fi acel ceva. Si vazand, am clatinat intelegatoare din cap: "ai puta da, dar nu pare sa functioneze, degeaba tragi de ea".
Acel schimb de priveliste si replica a fost chiar tot, ca tufisurile l-au mancat la loc, iar eu mi-am vazut de drum. Si abia azi de dimineata, am aflat eu de pe bloguri ca locuitorul tufisurilor era in fapt un mandru practicant de PUA, aplicand el totul ca la carte: mai singura decat eram la ora aia prin parcul Politehnicii nici ca se poate fi, starea lui interna care l-a scos din tufisuri cred ca se poate caracteriza usor drept "sexual enthusiasm, horniness, and unapologetic desire", iar mana tragand de puta inca-mi pare un indiciu rezonabil ca omul chiar reusise la partea cu "you must imagine having sex with her, visualize it, feel the desire and lust".
Pacat ca manualul de PUA nu zice si cum sa-ti alegi tintele ca sa functioneze aiureala. Cu nota de subsol macar, ca dupa 12 ore de curs presarate cu electronica si incheiate apoteotic cu analiza matematica, sunt putine lucruri de te mai pot speria cu adevarat, iar aparitia unui prost cu puta-n mana de prin tufisuri noaptea e chiar pe ultimele locuri de pe lista cu sanse si asa... mici si pricajite.
Sa nu zica puahii ca nu li s-a explicat de ce-s de tot rasul.
Comments feed: RSS 2.0
Dar cum arată, se comportă, atrage sau chiar se plasează pe o scară cu dimensiuni "prinţul fermecat" în viziunea (şi sper şi cuvintele) Dianei? :)
Acum singurii locuitori ai tufișurilor Politehnicii au mai rămas câinii. Și ei nu se apucă de puțe, în mare parte pentru că nu au cum, neavând mâini, dar în rest din descriere mi se pare că se aseamănă tare mult cu cetățeanul despre care povestești.
@Lotus Nu mi-e prea clar ce intrebi de fapt si in esenta ce ar fi adica "printul fermecat".
@spyked Ah, cainii erau si atunci, desi marea lor majoritate stateau noaptea pe la mecanica, prin zona aia (ziua mai erau si pe sus, ca nu puteai manca nimic la aer, de raul lor). Dar in mod curios seara ori noaptea n-a sarit nici un caine la mine, desi i-am folosit odata pe post de test de vitejie practica pentru cei de-o declarau teoretic.
He he, hazlie foc partea cu "nu pare sa functioneze, degeaba tragi de ea" :D
Asta iimi aduce aminte de politecnica din Cluj cu "-Din camera asta nici musca nu scapa nefootata" iar raspunsul o fost "-Facem pariu? :D"
@Florin Cum ar veni, fiecare intrebare ori priveliste isi merita raspunsul pe masura :D
@Diana Imaginea respectivului ţi-a stârnit indiferenţa sau poate chiar o uşoară repulsie. Cam ce imagine masculină ţi-ar stârni admiraţia? Şi nu trebuie să te rezumi doar la fizic în răspuns... :)
@Lotus A, dar n-am un prototip/o imagine anume. Sunt desigur calitati pe care le apreciez, dar nu m-oi apuca sa insir aici variante anume, daca e de interes reies oricum din ce-am scris cu alte ocazii ori voi mai scrie. In tot cazul, partea cu Fat-Frumos sigur nu-i pe lista, dupa cum nici oricare-si zice zmeu vezi eventual -pt amandoi - povestirea de-l are pe Fat-Frumos in titlu.
Cat despre locuitorul tufisurilor nu cred ca admiratie tinea sa starneasca, poate mai degraba teama, ca probabil asta avea el nevoie.