Trecând eu pe la bordelul Porcului de York și văzându-i indignările de sezon pe tema brazilor sacrificați an de an, mi-am adus aminte că am scris cândva cam la subiect și am apucat repede-repede să promit că sap după articol. Pentru ca să constat de dimineață două chestiuni cam neplăcute: din ceva motiv n-am pus deloc articolul cu pricina pe blogul acesta (e prin alte părți, dar hm) și în plus... nici nu-mi prea mai place articolul!! Mdeci ar cam trebui în fapt să scriu altul, dar cum am apucat deja de-am promis că-l scot pe acesta de la naftalină, iaca îl scot și voi mai vedea apoi... Așadar:
O, brad frumos, cu cetina tot verde...
Mai exact verde până când începi să-ţi laşi cetina aia nesuferită (încă verde) pe covorul meu pufos. Te suport o vreme, îţi explic pericolele unei astfel de atitudini, continui să-ţi schimb apa chiar dacă tu profiţi de ocazie şi îmi laşi cetina aia verde până şi în păr, pigulesc la mână acele de pe jos într-un efort disperat de a salva aparenţele, dar tu te încăpăţânezi doar să înrăutăţeşti lucrurile. Şi atunci, (când deja vitrinele de Crăciun s-au stins şi cele de Paşte se pregătesc), îţi smulg podoabele, te hăcui în bucăţi şi te trimit pachet de unde ai venit: marş înapoi în natură, material reciclabil ce eşti. Am aproape un an intreg pentru ca să uit neruşinarea ta şi să pot cânta din nou în ton cu vocile cristaline de copii clinchetind a clopoţei nevinovaţi:
O, brad frumos...
E drept, cu ceva ani în urmă, peste vocile clinchetind a clopoţei mai erau şi nişte voci clinchetind a indignare, a dreaptă şi corectă oripilare în faţa atâtor masacre verzi. Şi o preamărire a rivalului tău cu adevărat veşnic verde (sau argintiu, roz, portocaliu etc.) din plastic. O, minune a secolului de plastic, bradul instant şi bine crescut care nu-ţi cere bani decât o dată, nu-ţi murdăreşte covorul niciodată şi salvează copacii planetei. Sau, de la Toma Caragiu alias O. Tannenbaum citire: bun şi de brad şi de gladiolă întrucât nu seamănă nici cu una, nici cu alta.
Atât de practic, de economic, de binecrescut, de ecologic, de…verde bradul ăsta de plastic! Plină de responsabilitate pentru planeta Mamă, pentru viitorul copiilor noştri, pentru Univers, am dat târcoale brazilor de plastic. Am studiat minunatul verde otravă, plăcutul argintiu cromat, exoticul roşu şi alb de Moş Crăciun vândut publicităţii unei anume băuturi. Am privit pe geam şi am văzut un camion transportând vreo sută de brazi adevăraţi, mirosind a cetină, a pădure, a zăpadă. Dar de fapt tot atâtea cadavre de brad, îmi şopti conştiinţa sau poate un gând veşnic verde. Şi am întors din nou privirea spre marile puzzleuri 3D în formă de brad, spre acele de plastic împodobite în lumini de plastic. Dar ce-are pămătuful ăsta de plastic de a face cu un brad? spuse un alt gând din opoziţie. Şi am ieşit din magazin.
Tot ezitând între cele două alegeri, perspectiva unui sfârşit de an fără brad de orice fel capătă contururi din ce în ce mai clare. Când, deodată, ideea salvatoare: îmi iau un brăduţ în hârdău. Micuţ, să aibă loc să crească în casă pentru următorii zece ani măcar. Şi sper să rămânem prieteni, el veşnic verde şi frumos, iar eu cântându-i în fiecare an:
O, brad frumos...
Comments feed: RSS 2.0
Si inca o data Diana s-a tinut de cuvant si pentru asta, sa-i aduca Mosul ceva frumos !
Sa-mi aduca, eu nu zic nu :D Multumesc frumos :)
Poezia si cantecelul vad ca le ai pregatite... Mai ramane sa apara Mosu' asta plin de toane!
http://polimedia.us/fain/jurnal/o-brad-frumos-un-articol-vesnic-verde-in-cuvintele-dianei/
Multumesc Irina :) Face si Mosul cat poate, facem si noi cat putem, si ma gandesc ca rau n-o fi :)
Pana prin '80, ne faceam cele mai calumea spade din brazii aruncati dupa sarbatori, iar din crengi, maini omilor de zapada.
Pana-n '89, n-am avut brad care sa nu sfarseasca pe foc, asa ca nu ni se pare ca se ripiseste, plus ca noi ii taiam de pe terenul lui bunicu-mio, loc unde mare parte din ei o fost plantati de el.
Dupa aia, nu ne-o agitat problema brazilor, jumatatea o avut o tentativa cu un brad din plastic, da mi s-o parut hidos si l-am tipat repede, asa ca, cate o creanga ne ajunge.
Pana la urma, zici bine, o sa fac un lexperiment si o sa incerc sa vad daca traiesc si-n curtea mea.
@Florin Cam asa e ca atata cat a fost soba la bunici, sfarseau brazii lemn de foc, deci nu erau pierduti. Apoi s-au mai inaltat si bradutii din curte, asa ca i-am mai jumulit ocazional ba de niste muguri pentru sirop, ba de cate o crenguta iarna. Dar daca acum mi-s departe ori pe drumuri (si mai ales eram cand am scris asta), m-am tot rasucit pe tema...
Imi place postul.
De pe parchetul meu acele se iau usor, asa ca...
@MoniQ Daca-mi place si covor si brad si verde si natural si in padure daca se poate... :D
O postare noua pe cand, de craciun? :D
Freud, iaca tocmai ce-am pus, desi era cat pe ce :D Totusi e cu Mos Craciun, chit ca mai e la un colt pana la ziua cu pricina :))
[...] @ December 14th, 2011 - Category: varia et curiosa - 0 comments - permalink Îi spuneam Dianei la articolul legat de somn despre acea tehnică din Gulag prin intermediul căreia deţinuţilor le [...]