Întâlnind eu prin spațiile deschise ale internetului nu doar un articol cu imagine fără de sursă explicită ci și pe autorul comițător al chestiunii, precum și fiind dânsul doritor a oferi un interviu pe temă, am notat rezultatul amănunțit spre veșnică sursă și referință, precum puteți vedea mai jos. Dar să oferim intai un fond sonor si natural, adecvat discutiei interviului, aici.

Diana Coman: Domnule Popescu, intr-un articol publicat recent pe foaia Trilema, ati folosit o imagine fara a-i indica in fapt autorul original. In acelasi articol, faceti referire la o discutie pe tema drepturilor de autor si a problemei "intertextualitatii in raport cu drepturile de proprietate intelectuala". Sa intelegem ca faceti in articol un exercitiu practic de intertextualitate? Ori aveti alta explicatie pentru lipsa indicarii sursei?
Mircea Popescu: Pai eu consider ca m-am gasit in neputinta de-a indica sursa.

Diana Coman: O consideratiune demna de analiza mai amanuntita. De ce sunteti in asemenea neputinta?
Mircea Popescu: Sau ca sa ma exprim mai pe sleau : sigur ca lindicatia sursei este indicata in toate cazurile in care este si posibila, doar ca in cazul de fata ne confruntam mai degraba cu situatia inversa : lipseste sursa lindicatiei.

Diana Coman: O indicatie se gaseste asadar indicata, dar nu si posibila. De ce n-ar fi posibila? Sugerati anume ca imaginea cu pricina n-are in fapt autor?
Mircea Popescu: Pai depinde bineinteles ce se intelege prin imagine. Dar in masura in care imaginea respectiva este corect imaginata atunci fara indoiala veti intelege ca sursa e deja indicata.

Diana Coman: Deci o imaginatie corecta a unei imagini ar trebui sa ii contina sursa?
Mircea Popescu: A, nici intr-un caz.

Diana Coman: Doar in cazul acesta atunci?
Mircea Popescu: Da, ne aflam in fata unui caz exceptional, sau cum se refera Platon si Aristotel (necajindu-se nitel), avem de-a face cu un prim motor.

Diana Coman: Care ar fi asadar in imaginea data acel motor primordial? Sexul femeii?
Mircea Popescu: Pai care femeie ? Nu este nici o femeie! Nu induceti in eroare auditoriul!

Diana Coman: Dar ce este?
Mircea Popescu: Este o pizda, acoperita de-o luxurianta pilozitate.

Diana Coman: Este reprezentata o pizda, precum spuneti. Dar unde este sursa?
Mircea Popescu: Pai sursa... nu este.

Diana Coman: Este indicata ati spus anterior. Asadar, unde este dansa indicata?
Mircea Popescu: Pai autorul reprezentarii zisei a indicat completa lipsa a sursei, care iesind din precursor etc. A facut ceva cu un context, nu mai retin exact.Sa recunoastem cinstit: e si un domeniu destul de confuz, aboriginitatea.

Diana Coman: Dar indicarea sursei in cazul de fata se referea in fond la indicarea autorului reprezentarii, in masura in care reprezentarea e cea folosita in articol.
Mircea Popescu: Paidece ?

Diana Coman: Pentru ca nu este singura reprezentare altminteri.
Mircea Popescu: Nu am inteles intrebarea.

Diana Coman: Alegand o anume reprezentare, folosind o anume reprezentare, se cere a indica autorul reprezentarii cu pricina, drept autor, nu?
Mircea Popescu: Numai si numai daca presupunem ca reprezentarea are alt autor decit ceea ce se reprezinta. O presupunere ce-i drept valida in vasta majoritate a cazurilor, cu o singura exceptie.

Diana Coman: Deci presupuneti ca reprezentarea, strict in acest caz in sine exceptional, nu are autor in afara a ceea ce se gaseste reprezentat?
Mircea Popescu: Pai nu eu presupun asa.

Diana Coman: Dar considerati asa?
Mircea Popescu: Pai nici nu presupun nici nu consider, eu doar citez.

Diana Coman: Ah, citati. Fara sursa insa?
Mircea Popescu: Ba, dimpotriva, cu!

Diana Coman: Care este asadar sursa citata?
Mircea Popescu: Pai sursa nu este citata. Eu citez autorul.

Diana Coman: Cine este autorul citat?
Mircea Popescu: Autorul citat e un cetatean pe numele lui Cur. Ma rog, era mai lung, dar numele astea frantuzesti nu reusesc sa le retin. Era ceva cu cur in tot cazul. Curbez ?

Diana Coman: Curbati, va rog, nu va sfiiti, e un interviu cu libertate deplina, iar tema o permite, ma gandesc.
Mircea Popescu: Nu curbam prea mult ca pe urma turbeaza unii si altii. Dar ziceam de autor, era Cur-ceva. Curbez, Curbus, ceva. Curbeat ?! Da, asa ceva, cred ca era Cur Beat.

Diana Coman: Si de ce nu ati gasit necesar sa-l indicati drept autor in articol?
Mircea Popescu: Pai pentru ca el este autorul reprezentarii, nu autorul articolului.

Diana Coman: Dar nici nu era necesar a-l cita drept autorul articolului, ci drept autorul reprezentarii pe care o folositi in articol.
Mircea Popescu: Domnisoara, intram in probleme pe care nu le intelegeti inca datorita virstei, dar vi se vor lamuri cu timpul. Suficient sa observam ca onorabilul Cur Beat impreuna cu fiindul reprezentat asa cum se poate constata si in articolul meu, lucrind impreuna au creat totul, inclusiv ceilalti oameni precum si reprezentarea in discutie. Si atunci problema pe care-o ridicati este mai degraba circulara.

Diana Coman: Problema nu este in sine circulara, dar abordarea pe care o impuneti se invarte intr-adevar in cerc. Se curbeaza, altfel spus.
Mircea Popescu: O explicatie poate fi si aceea ca momentan locuiesc pe strada Circumvalatiunii. Precum spunea nemuritorul Gambetta : nimic nu este circular degeaba.

Diana Coman: Si nici gratuit, cu siguranta.
Mircea Popescu: Aia e o alta tema.

Diana Coman: Autorul unei anumite reprezentari nu este, prin prisma scopului indicarii sale, originea in sine.
Mircea Popescu: Dar in cine ?!

Diana Coman: Deci de ce anume propuneti invartirea aceasta originala pana la origini?
Mircea Popescu: Sa luam un exemplu intimplator foarte judicios ales, pentru a ne lamuri. Cineva filmeaza un accident de circulatie, si publica respectivul film (care este o reprezentare a accidentului) pe blogul propriu (care este o reprezentare a sinelui, in sine). ProTv, o organizatie specializata in principal pe furt, ca si celelalte chestii cu TV in ele (pentru ca nu stiu cum e in tara la dumneavoastra, dar in tara la mine TV e particula de noblete a organizatiilor profesionale a hotilor, nu intram in detalii de antropologie acum) copiaza filmul, si il republica pe un blog oarecare. Dupa care citeaza blogul respectiv. Aceasta practica a furtului prin interpusi va explica de ce e necesar sa citam intotdeauna autorul original si nu pur si simplu ce pseudo surogat de ersatz de autor de imprumut ne vine la indemina.

Diana Coman: Desigur, autorul original al reprezentarii cu pricina. Imaginea in discutie e in fond rezultatul unei reprezentari a unei reprezentari pana la urma, ca imagine a unei picturi. De ce nu este unul dintre acestia doi autorul original in sensul de cel care trebuie mentionat ca sursa?
Mircea Popescu: Pai ambii sunt doar autori de imprumut, creatori de mina a doua ai unei icoane, presupusa lor auctorialitate nu se poate suprapune auctorialitatii plenrare si definitive a Fiintei reprezentate-n icoana. Ca atare, prin insasi actul reprezentarii contextualizate asa cum o contextualizeaza ei, afirma ca singura sursa este... chiar Sursa, asa cum se gaseste ea reprezentata. Scrie si-n Gnoxa.

Diana Coman: Arta afirma totusi, nu demonstreaza. Ori drepturile de autor sunt mai degraba considerate mult mai strict. Dar poate explicati publicului contextualizarea aceasta care afirma, cum spuneti, ca Sursa e reprezentata.
Mircea Popescu: Daca cineva spune "acest text este in domeniu public", atunci acel text este in domeniu public. Daca altcineva spune, "aceasta imagine isi este siesi sursa", atunci... acea imagine isi este siesi sursa. Mai ales in cazurile fericite in care cineva si altcineva sunt chiar autorii reprezentarilor in discutie.

Diana Coman: Ah, deci spuneti ca pictorul in fapt (despre el este vorba) isi cedeaza drepturile de autor prin insasi contextualizarea pe care o da imaginii sale?
Mircea Popescu: Este exact ce am chiar si spus! Daca te apuci sa pictezi originea lumii nu poti avea pe urma pretentia sa fii originea originii. Am inteles ca artistii au niste autoreprezentari de sine umflate, da' nici chiar asa. Pina la urma, unele chestii se reprezinta singure, motiv pentru care femeia-n pizda goala e si mai credibila si mai interesanta decit orice imbracata.

Diana Coman: Veti folosi de acum inainte imaginea cu pricina drept sursa pentru orice? Fiind ea insasi originea lumii...
Mircea Popescu: Nu. Dar in principiu s-ar putea, cultural privind chestiunea. Sigur, privirea culturala-i improprie din perspectiva civilizationala, dar aceasta observatie e la rindul ei improprie dintr-o perspectiva culturala. Regresia nu are sfirsit, precum nici din aceasta trilema nu puteti iesi.

Diana Coman: Daca s-a putut intra, se poate si iesi. Dar imi pare ca va invartiti mai degraba singur printre trileme, deoarece rationamentul se bazeaza doar pe afirmatia unui pictor: aceasta este originea lumii. Ceilalti pot sa-l creada sau nu si deci sa actioneze in consecinta. Iar Sursa primordiala in sensul de originea lumii este irelevanta din perspectiva dreptului de autor, care este diferita, nu credeti?
Mircea Popescu: Totusi, fiecare are dreptul sa dispuna asupra creatiei proprii. Daca el asa considera, atunci are si datoria sa considere astfel uniform. Coerenta nu este un drept, coerenta este o obligatie!

Diana Coman: Ramane totusi faptul ca dreptul sau de a considera e anulat de insasi consideratie in fond. Ceea ce este doar o dilema, nu o trilema.
Mircea Popescu: Pai diferenta e minora.

Diana Coman: Diferenta este de o treime, deci nu tocmai minora.
Mircea Popescu: Eu stiam ca pina la 15 sunt minore. Pe la noi asa e.

Diana Coman: Ramane poate sa discutam diferentele cu alta ocazie?
Mircea Popescu: Tot ce este posibil. Pina atunci, va ofer spre meditatie un film,  cu indicatia simpla: si vocea, lafel.

Diana Coman: Speram ca audienta va aprecia meditatia. Multumesc.

Category: Conversations

Comments feed: RSS 2.0