De-aș fi complet invizibilă....n-ar fi mare brânză, că oricum lumea nu vede ce este, ci doar ce i se năzare. Totuși m-aș bucura, că măcar n-ar trebui să mai argumentez ocazional cu fantasmele din mintea altora.
De-aș fi complet invizibilă, mi-aș dori, firește, să mă vadă cineva. Aș construi un mit întreg al sufletelor pereche care se văd cu-adevărat doar unul pe altul și-aș scrie cuvinte invizibile în aerul din jurul trecătorilor. Aș scrie poate o carte despre damnarea invizibilității, despre doi oameni pe care doar iubirea i-a făcut vizibili și care începeau să se destrame la fiecare tremurare a iubirii lor. Iar demonul care li se opune ar fi fără chip și fără formă, trăind din frânturi furate din vizibilitatea altora. Aș scrie, dar dacă nici numele nu mi-ar fi vizibil, aș semna totul cu pseudonim. Iar dacă chiar cuvintele mi-ar fi și ele invizibile aș găsi un scriitor singuratic și i-aș șopti povești în fiecare seară. M-aș aciua pe lângă cuvintele lui, i-aș încălzi fotoliul favorit și i-aș găsi mereu cărțile rătăcite printre rafturi.
De-aș fi complet invizibilă, m-aș uita fix în ochii oamenilor oricât trebuie ca să li se limpezească privirea până în suflet. N-aș mai feri privirea când se întorc surprinși ori ultragiați. Le-aș provoca ultragierea și uimirea și surpriza și m-aș amuza cumplit dacă se enervează că nu e lumea întreagă după cum o gândește mintea lor îngustă. M-aș așeza în mijlocul drumului și le-aș sta în cale celor mai hotărâți și mai importanți. Le-aș pune piedică, le-aș pune piper pe prăjitură și le-aș muta geanta din partea dreaptă-n partea stângă și iar la loc, când nu se uită. Le-aș scrie numele cursiv ori uneori cu caractere chirilice, pe șervețelul de la restaurant. Le-aș strecura în buzunare bilețele cu vorbe ori semne misterioase.
De-aș fi complet invizibilă, aș intra în toate casele vechi și le-aș citi istoriile cum se scriu încă zi de zi.
De-aș fi complet invizibilă, ar trebui să scriu mai mult și mi s-ar vorbi mai puțin. Aș ține blogul acesta fix la fel și voi nici n-ați ști că eu sunt în fapt, și-am fost dintotdeauna, invizibilă.
Comments feed: RSS 2.0
Interesant. Eu de-aş fi complet invizibilă cred că m-aş sfârşi.
@mitzaabiciclista Asa sigura? S-ar putea sa te surprinzi ca duci la o adica mai mult decat credeai...:)
Nu-i da, Doamne, omului cât poate duce?
P.S. Acum îmi dau seama că era mai indicat blockquote în locul tagului cite, așa că precizez manual adresa unde am găsit vorba respectivă: http://www.crestinortodox.ro/predici/predici-duminicile-peste/pilda-semanatorului-121634.html
@Cristian Pilda este, cunoscuta este de asemenea. Cu priceputa nu mi-e prea clar cum stau treburile...
Ai dreptate cu iubirea. Într-un cuplu, momentul în care cei doi devin "invizibili" unul altuia coincide cu momentul în care nu se mai iubesc...
Şi să ştii că mai sus nu sunt ironic, articolul ăsta chiar îmi place. Ai mai scris tu lucruri cu care nu am fost de acord dar în cazul de faţă ai scris chiar ceva superb. Mă pui pe gânduri...
@Lotus Pai ce pot sa spun, cu placere (si nu, nu sunt ironica). Vezi tu, chestiunea cu tine e ca iti plac lucrurile care se potrivesc unui tipar pe care l-ai adoptat (si care incepe sa-mi devina un pic mai clar).