Cum a dat soarele și firul ierbii și începe simț-a-vară, am pus traista-n băț și-am dat o fugă până peste munte, adică până pe la Innsbruck. Fuga a fost doar pe drum, că odată ajunși ne-am învârtit doar prin cel oraș și pe cei coclauri căscând ochii și urechile la tot ce mișcă și chiar și mai abitir la tot ce stă. Că stă frumos, nu de alta. Ba am căscat și burdihanul la ce se mâncă și se bea mai fără măsură că unu-i primul weekend din an cu așa belșug de soare și dulceață-n aer, nici prea cald și nici prea frig, de toate nici prea-prea și nici foarte-foarte. 

Fiind așadar într-o asemenea stare (sau hal) de leneveală admirație nețărmurită a celor ce ne înconjoară, am poftit noi la ceva de vizitat în aer liber și oarecum neîngrădit. Unic și nemaivăzut cum ni s-a spus la Innsbruck s-ar afla așa ceva doar o grădină zoologică alpină pe cele culmi de munte. Zis și urcat. Cu ultramodernul și strălucitorul funicular, că doar nu pe jos. Ne-a întâmpinat acolo o capră foarte colorată. 

Și am mai văzut la grădina zoologică alpină așa o nemaivăzută cioară-n colivie uriașă și așa nemaivăzuți porci într-un noroi de bunăseamă științific preparat încât pentru a ne mai potoli uimirea ne-am vârât și noi în mulțimea voyeuristă la spectacolul nerușinat a două mâțe barosane. Un râs și-o râsă? Sau o râsoaică? Elanii erau lipsiți de orice elan pe care-l pierduseră probabil în praful fără fir de iarbă. Urșii erau magnifici ni s-a spus de către toți pereții, dar încă mai visau la miere, ursoaice sau Coca-Cola, după caz. Caprele în schimb se bucurau de pietre și rumegau ca la fast-food, reflex, printre două conversații cu publicul. Regele necontestat era însă lupul. Ne-am oprit la dânsul ca la un vechi prieten cu care te înțelegi fără cuvinte. Împărtășeam același sentiment. 

Category: Tgdyk tgdyk

Comments feed: RSS 2.0