Cum să (nu) răspunzi la întrebări



November 3rd, 2009 by Diana Coman

Aici nu se accepta intrebariNu-i vorba de teorie, ci de practică. Adică am văzut toate tacticile de mai jos în acțiune (și nu în politică ci în mediu academic). Dar sunt sigură că mai sunt destule care mi-au scăpat, așa că vă aștept pe voi să-mi spuneți alte tactici pe care le-ați observat.

1. Schimbă mediul. De aceea s-a inventat probabil e-mailul. Ca să poți pune lumea să-ți trimită întrebările pe e-mail în loc să răspunzi pe loc sau prin viu-grai la o întâlnire. Și mai ales să poți apoi să spui că n-ai primit e-mailul, sau că a ajuns în Spam, sau că l-a mâncat pisica. Uneori în fond chiar așa se și întâmplă (partea cu Spamul, nu cea cu pisica).

2. Pasează întrebarea. Mai ales subalternilor, de preferință celor cu care nici n-ai vorbit în prealabil de așa ceva.

E cumva o întrebare-cerere? Una de care n-ai nici un chef sa te ocupi? Prea mare pierderea de vreme să zici că NU. În plus, nici nu se "face" să zici direct așa ceva, cu atât mai puțin cu litere mari. Dar n-o să rezolvi totuși pe oricine vine la tine. Așadar retează vorba frumos dacă se întinde și spune-i să contacteze pe X sau pe Y care o să le rezolve problema (sau mai bine zis nu o vor rezolva). Funcționează mai ales când știi că nu-l mai vezi în direct pe autorul întrebării prea curând. Dacă insistă apoi, poți oricând aplica metoda de la 1.

3. Întrerupe. Dacă știi din start că nici nu vrei să răspunzi la întrebări, cel mai bine e să retezi problema de la rădăcină. Nu lăsa întrebarea să fie pusă până la sfârșit, altminteri cine știe ce problema greu de elucidat ridică. Întrerupe interlocutorul și termină tu întrebarea în locul lui că doar primele cuvinte sunt mai mult decât suficiente ca să știi clar ce vroia să întrebe. Și nu te lăsa intimidat dacă totuși respectivul tot încearcă să-și termine propria întrebare. Tu doar știi deja despre ce e vorba, te exprimi mult mai clar, mai bine și mai frumos decât el, iar dacă termini tu întrebarea poți să dai și răspunsul tot într-o suflare și-ai rezolvat două dintr-o lovitură. Treci apoi repede la altă întrebare, la alt interlocutor, de preferință și în altă cameră.

4. Minimalizează. Limbajul e minunat de flexibil. Îl putem oricând folosi ca să înțelegem ce e mai simplu pentru noi. Ei și ce dacă întrebarea ridică o problemă complicată? La orice problemă complicată există și un răspuns simplu, care e de obicei greșit, dar foarte la îndemână. Și rezolvă probabil problema tot așa cum sugestia de a mânca cozonac a rezolvat problema celor care mureau de foame în Paris. Sau cum a renunța la citit rezolvă problema presbiților. Și poți oricând după aceea să spui că n-ai înțeles întrebarea. Pentru că era prost formulată, evident. Mai exact, ai răspuns la formulare, nu la întrebare. Să formuleze perfect altă dată dacă vor un răspuns.

5. Întrebarea, nu problema. Asta e o variantă mai subtilă a minimalizării, dar necesită și un pic de cooperare din partea celui care întreabă. Orice întrebare provine dintr-o problemă/nedumerire/idee. Da, dar de ce să-ți bați capul și să răspunzi la problema din spate mai degrabă decât la întrebare? Mai ales când e vorba de primele încercări ale oamenilor care poate nici nu reușesc încă să formuleze întrebarea corectă. Cu atât mai bine pentru tine, te scutesc de o bătaie de cap: le răspunzi la întrebare și îi lași la fel de nedumeriți, dar convinși că tu ești plin de bune intenții.

6. Repetarea. Asta e perfectă pentru întrebările care au tupeul să ceară lămuriri la o chestiune pe  care ai enunțat-o. Cum așa, de vreme ce tu oricum enunți orice perfect clar și concis ? Fiindcă exprimarea ta e clar perfectă, nu poate fi răspuns mai bun la o cerere de lămurire decât repetarea cuvânt cu cuvânt a ce ai spus anterior. Ei da, dacă chiar ești într-o zi bună, poți eventual să schimbi ordinea frazelor. Uneori spre surpriza ta, chiar ajută.

7. Perspectiva. Ah, ce lucru minunat e perspectiva. Nu știi răspunsul sau n-ai chef să-ți bați capul? Invocă o altă perspectivă și declară clar și răspicat că nu te interesează. Ei și ce dacă țineai o prelegere pentru cei din sală? Prelegere înseamnă ca ei să facă bine să bage la cap perspectiva ta asupra lucrurilor și nu să-ți vină cu întrebări din astea care-ți dau compasul peste cap și la care n-ai răspuns. Așadar, ce cred că ar trebui făcut pentru a păstra abordarea prezentată când X e X' ? Păi nu vorbeam din perspectiva a ce ar trebui făcut, ci din perspectiva a ce facem noi, iar la noi n-a fost niciodată fix X ci doar X'. Următorul?

8. Dă dreptate. Ah, asta e cu adevărat asul din mânecă. Lasă interlocutorul nedumerit, neștiind bine dacă a fost trimis la plimbare, i s-a răspuns și n-a priceput, sau doar a avut o clipă de neatenție cumplită taman cât primea răspunsul multvisat. Nu pricepi întrebarea, n-ai chef de răspuns și mai ales de o eventuală contradicție? Nici o problemă: "Așa e, aveți dreptate, o întrebare foarte interesantă. Următorul? "

9. Offline. Ideea e simplă: e o întrebare minunată, demnă de premiul Nobel, ce mai, și în consecință răspunsul nu poate fi unul așa pe fugă. Așa că te oferi să o preiei offline, adică în particular, după ce se termină prelegerea/prezentarea/momentul-când-trebuie-să-fii-acolo. Apoi profiți de înghesuiala de la ieșire ca să dispari pentru cel puțin o oră-două. Cu puțin noroc, autorul întrebării nu te va căuta cu disperare și deci nu te va găsi. E mai probabil să renunțe, sau dacă e chiar disperat, cel mult să-ți trimită un e-mail. Pentru care ai deja soluție, vezi mai sus la punctul 1.

10. Parează (cea mai bună apărare e atacul). Ai fost atacat cu o întrebare? Nu-i nimic, întoarce tăișul întrebării către atacator: dvs. cum ați răspunde la această întrebare? Sau, ceva mai subtil, prefă-te că răspunzi la întrebare punând în fapt o cu totul alta, dacă se poate chiar nerelavantă, dar deranjantă pentru interlocutor.

Desigur în unele situații chiar e nevoie de tactici similare pentru a nu rămâne blocat în cercul strâmt al unei întrebări neîntrebare al cărei autor consideră că e singurul din sală care are dreptul să pună întrebări și care eventual nici măcar nu pune întrebări ci pur și simplu gândește cu glas tare. Dar totuși cred că scopurile legitime merită întotdeauna tactici oneste. Chiar cu riscul de nu fi întotdeauna corect politic. Ca oricum corectitudinea asta politică e ....discutabilă în alt post :)

Mulțumiri lui Lucian pentru varianta de la numărul 10!

Comments feed: RSS 2.0

10 Responses to “Cum să (nu) răspunzi la întrebări”

  1. Lucian says:

    Ai uitat reflexia! De genul "Dvs cum ati raspunde la intrebarea pe care mi-ati pus-o?"

    Si reformularea in cu totul alta intrebare ! :D

  2. Hei, ai revenit! Chiar ma gandeam pe unde ratacesti. :-)
    Revin maine cu un comentariu ontopic.

  3. Diana says:

    @Lucian Corect, adaug la punctul 10 ca tot lipsea clar ceva sa fie numar rotund :)

    @Florin Multumesc mult pentru comentariul asta, nici nu stii ce bine a prins sa-l citesc astazi dimineata. Ieri seara rataceam chiar pe blogul tau si am delectam cu povestea anvelopei :)Astept evident si comentariul promis.

  4. Vezi că îi înveţi pe oameni să facă rele. :-P Sunt nişte chestiuni de bun simţ, însă orgoliul ne face de multe ori să apelăm la variantele date de tine. Decât să te faci de râs, să îţi recunoşti o slăbiciune sau să ţi se ştirbească aura de "îţelept", mai bine eschivezi şi contraataci. După ce le-am citit pe primele 9 m-a dus gândul ideea de la punctul 10. Însă Lucian mi-a luat-o înainte.
    În ce fel de circumstanţe te-ai confruntat cu atitudinile astea?

  5. Diana says:

    @Florin Știi cum se zice că orice ar cerceta oamenii de știință tot o armă descoperă până la urmă. Așa și cu asta, fiecare învață de rău sau de bine după cum preferă. Culmea e că manifestări din astea nu apar chiar întotdeauna cu intenție (mai ales cele de tipul repetării chestiunii spuse anterior). Unii oameni chiar nu-și dau seama/nu se gândesc/nu văd altă soluție mai bună pe moment. Poate că puse așa în clar drept ceea ce sunt, e primul pas și pentru cei care vor să le evite, și pentru cei care sunt victime și poate nu realizau.

    M-am lovit de astea la conferințe, seminarii, școli de vară. Chiar domnul Fraser despre care ziceam de bine într-un post anterior, m-a lovit foarte neplăcut și repetat cu 3 și 7 încât m-a făcut să renunț după 4 întrebări (2 prin e-mail) să mă mai duc și la al treilea seminar al său. Cred că uneori e și o chestie de cum percepe lumea întrebările. Hm, îmi dai idei de un post nou :)

  6. vlad says:

    ca o curiozitate personala - tu cate si care din tacticile astea le-ai aplicat deja? :)

  7. Diana says:

    @Vlad Ah, doar in cazuri extreme cea de la 5 (intrebarea, nu problema). Cazurile extreme pentru mine inseamna fie cei care se comporta civilizat doar cand au nevoie de ceva (si imediat ce au obtinut eventual iti dau cu flit), fie cei care nu inteleg nici dupa minim 15 minute de explicatii ca un NU chiar e NU.

  8. Problema perspectivei e chiar cea mai sensibila.

    Nu ma vad obligat sau obligabil sa-mi asum orice perspectiva imaginabila, ceea ce include adesea in practica reprezentari intern-incoerente sau chiar si de-a dreptul autocontradictorii, doar pentru ca mi se pune o intrebare, si deci eu am a raspunde. Si daca nu ma vad pe mine, nu-i vad nici pe altii.

    Obligatia de-a raspunde a celui ce se ofera sa raspunda la intrebari e limitata in acelasi fel in care e limitata obligatia de-a te hrani sau gazdui a celui ce se ofera s-o faca. Este intotdeauna si fara exceptii un act de generozitate din partea lui, care nu trebuie abuzat.

  9. Diana says:

    Sigur, e dreptul fiecăruia să nu răspundă, dar să spună pur și simplu clar și frumos: "(prefer să) nu răspund", nu să apeleze la tot soiul de subterfugii. Sau să spună NU când e nu și gata.

  10. [...] nevoie de întrebări și cum le putem obține de la audiență, arta de a pune întrebări și cea de a evita răspunsul, și de ce programarea e mai mult despre comunicare decât despre tehnologie. Scrieti un [...]

Leave a Reply