Două cuvinte sunt de multă vreme aproape nelipsite din decorul auditiv. Chiar dacă unele se aud mereu cu tentă plângăreț-negativă, iar celelalte cu tentă încântat-visătoare, problemele și oportunitățile invadeaza subit cele mai banale conversații (în fapt cam doar pe cele mai banale, dar să nu deviez). Ce mă frapează totuși e că dincolo de nuanțele sentimentale sus-amintite, găsesc neliniștitoare asemănări între cele două și cam prea puține deosebiri esențiale. Pentru clarificarea mea proprie și eventual a distinsului public, să purcedem deci la o analiză un pic mai amănunțită a problemei oportunităților și-a oportunității problemelor.

În imaginația visătoare a celor care stau pe margine și suspină, oportunitățile sunt un fel de câștiguri la loz în plic, de preferință și fără să-ți iei bilet. Problemele în schimb sunt orice presupune ceva mai multă bătaie de cap decât era anticipată (sau decât zero bătaie de cap). Ei bine, la asemenea definiții, experiența mea, așa câtă se găsește ea, remarcă rânjind că în general o oportunitate e mare bătaie de cap să o urmezi, ba chiar mult mai multă și neanticipată bătaie de cap decât credeai inițial. Ceea ce ar cam reduce oportunitățile la simple probleme, nu?

Dar dacă oportunitățile chiar prezintă multe și nenumărate probleme, o fi și reciproca valabilă? Sunt toate problemele surse de oportunități? Înclin să cred că da, cu mica mențiune că oportunitatea nu stă în problemă, desigur, ci în rezolvarea cauzei ei esențiale. Privind retrospectiv, o oportunitate e de multe ori nimic mai mult decât o rezolvare frumoasă la o problemă urâtă.

O oportunitate în sensul clasic al cuvântului ar fi așadar pur și simplu o problemă a cărei rezolvare ne place tare mult și mai ales o știm deja. Sau credem că o știm. Corolarul e că o problemă devine oportunitate dacă-i găsim rezolvarea. Cum din câte plângeri sunt s-ar zice că problemele sunt de asemenea câtă frunză și iarbă, deduc că oportunități există cu duiumul. Tot ce mai rămâne de făcut e să le găsim soluții pe măsură.

Dacă găsiți că-i o viziune tare bizară, o fi și din cauză că mi-am imaginat întotdeauna lumea ideală ca pe o lume nu lipsită de probleme, ci cu nenumărate probleme care au însă doar rezolvări încântătoare și pline de desfătări. Vise, vise...