Prima intalnire cu clestii mei de rufe s-a soldat cu ei aliniati in sir disciplinat unul langa altul, cat era franghia de lunga. Multumit de rezultat, seful armatei de clesti de rufe si-a vazut apoi de alte treburi - toate cat mai departe de geamantanul cu jucarii.
La a doua intalnire, racanii sub forma de clesti de rufe au invatat formatiuni noi de atac (ori aparare ca nu-i clar): aliniati dupa culoare si marime, pe 5 randuri, inainte mars. De pe o franghie pe alta, de pe o bara a uscatorului pe alta, inainte tot inainte, limita e... marginea balconului. Dincolo de care un nefericit cleste si-a gasit sfarsitul, explodand in doua bucati scapate de sub tirania arcului din mijloc. Sa-i fie arcul moale, ca n-a mai rezistat regimului intensiv de instructie.
La a treia intalnire, trupele de elita ale armatei Clestederufe au fost initiate in tainele unei arme de temut, cu nume ingrozitor: geometria! Sub indrumarea concentrata a comandantului de forte clestistice, sirurile anterioare s-au rasucit, transformat, incolacit si innodat in patrate, dreptunghiuri, triunghiuri, toate agatate altminteri de cate o franghie ori bara a uscatorului.
In mijlocul acestei operatiuni militare de importanta maxima, o intrebare de posibil sabotor isi vara nasu-n geometrie:
- E ora de desene animate, vii?
- Nu mami, am treaba.
Gandesc ca armata Clestederufe a castigat macar batalia anti-desene animate. Chiar inainte sa inceapa in fapt, da' am auzit altminteri ca cica e tare greu (da' foarte foarte greu) sa tii copiii departe de desene animate si ecrane. Hmm, ori nu e chiar greu deloc?
Comments feed: RSS 2.0
N-o fi greu dar implică sacrificii. Azi un clește, mâine o rufă. Nici nu știi când trece timpul și rufa nu mai e a lui.
Daca alea-s sacrificii, mare rau trebuie sa fie saracia.
Era o tentativă de glumă. Aparent nereușită.